Congresul Național al Societății Române de Reumatologie, pentru prima dată la Sibiu

Congresul Național al Societății Române de Reumatologie (SRR), manifestare științifică de prestigiu, cu participare internațională a debutat, joi, la Sibiu. Congresul, organizat pentru prima data în Sibiu, se va desfășura în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, cu prezență fizică și online în sălile de conferințe de la Centrul Cultural „Ion Besoiu” si la Hotelul Ramada.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Congresul National de Reumatologie este deja tradiție. Tradiție înseamnă obiceiuri care se statornicesc, se repetă și se transmit. Preluate de la cei dinaintea noastră și duse mai departe de cei care vin după noi. Cu un program științific ambițios și variat, subiecte de actualitate si un grup de lectori de elită din țară și din afara ei,  Congresul Național de Reumatologie va fi nu doar un eveniment de cea mai înaltă ținută științifică, dar si prilejul de a fi din nou împreună”, a declarat prof.univ.dr. Simona Rednic, președintele Societății Române de Reumatologie, în mesajul de de pe site-ul evenimentului.

La congres, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi reprezentat de personalul medical al compartimentului Reumatologie din cadrul Secției Clinice Medicală I.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Deși Sibiul a găzduit mai multe manifestări științifice din diferite specialități medicale și din specialitatea noastră (n.a. –  reumatologie) cum ar fi Școala de Vară a tinerilor reumatologi din România 2020 și 2021, chiar în dificilii ani de început al pandemiei, este pentru prima oară când orașul nostru este gazda Congresului Național de Reumatologie. Este o onoare și o bucurie să ne revedem față în față într-un număr atât de mare, fără restricții, și să avem în mijlocul nostru și personalități de prestigiu ale Reumatologiei europene, unii deja vechi colaboratori și prieteni ai reumatologilor români”, a declarat conf.univ.dr. Liana Chicea, medicul șef al Secției Clinice Medicală I din cadrul SCJU Sibiu și membru în Comitetul Științific al Societății Române de Reumatologie.

Sesiunea de deschidere de joi, care a avut loc în Sala Mare a Centrul Cultural Ion Besoiu, a fost moderată de prof.univ.dr. Simona Rednic, președinte în exercițiu al Societății Române de Reumatologie (SRR).  În cadrul sesiunii au conferențiat prof.dr. Cătălin Codreanu, președinte în retragere al SRR și invitatul din partea European Alliance of Associations for Rheumatology (EULAR) prof. Cristopher Edwards (University of Southampton, UK).

Pe parcursul congresului programul științific va fi diferit in fiecare dintre cele trei săli de conferință. Astfel, vineri 30 septembrie si sâmbătă 1 octombrie se vor desfășura lucrări pe 3-4 sesiuni paralele cu teme de specialitate și interdisciplinare, inclusiv Reumatologia în vremea COVID-ului. Sesiunea de postere si expoziția medicală vor fi organizate, pe perioada Congresului, în Centrul Cultural ”Ion Besoiu”.

În încheiere, sâmbătă 1 octombrie, orele 18.15-19.15, tematica va fi extrapolată în context psihocultural și artistic prin conferințele susținute de prof.dr. Daniel David, rector UMF Cluj-Napoca – "Sănătatea în contextul psihocultural românesc” și prof.dr. Simona Rednic, UMF Cluj-Napoca, – „Rolul artelor și umanioarelor în formarea unui medic”, precum și prin prezența președintelui FITS Sibiu, prof. Constantin Chiriac.

29 septembrie 2022 la 13:44
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 5 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 10 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit