Tribuna
Comuna Șeica Mică intră în carantină, din cauza ratei de incidență a COVID-19
Laura BUCIU
1721 vizualizari
Comuna Șeica Mică intră în carantină, din cauza ratei de incidență a COVID-19

Comuna Șeica Mică intră în carantină, de luni, din cauza ratei mari a incidenței de COVID-19. Potrivit hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), incidența la momentul deciziei era de 10,60 la mie.

Carantina începe de luni, 13 septembrie, ora 00:00 și este valabilă până în 26 septembrie, ora 23:59.

Rata incidenței luată în calcul este cea de vineri, de 10,60 la mie.

Duminică, în Șeica Mică rata incidenței este de 11,15 la mie.

De luni este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene şi comunale. Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, a legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru persoanele cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată sau care se află din orice motiv în zona carantinată, Astfel, între orele 5,00—20,00 se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu excepţia deplasării pentru vaccinare împotriva SARS-CoV-2; în interes profesional, pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi de bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale. Sunt permise și deplasări pentru asistenţă medicală/participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament/deplasarea în scopul donării de sânge; deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice; dar și din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Între orele 20.00—5.00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă, cu următoarele excepţii: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente; deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie etc.

În comună sunt 20 de cazuri de COVID-19, la o populație de 1.793 de persoane.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS-CoV-2 un număr de 27.234 de persoane, iar 1.091 au decedat.

 





comentarii
1 comentarii

vedeti ca ati gresit numaratoarea acolo e seica nu untold
12.09.2021 19:39
Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia