Tribuna
Apa Canal
Comuna Gura Râului a inaugurat oficial cel mai mare parc de agrement din spațiul rural sibian! Un moment istoric pentru două comune! Vive lʹamitié FRANCO- ROUMAINE!
Comuna Gura Râului a inaugurat oficial cel mai mare parc de agrement din spațiul rural sibian!  Un moment istoric pentru două comune! Vive lʹamitié FRANCO- ROUMAINE!

Luni, 12 septembrie 2022, comuna Gura Râului a inaugurat oficial o investiție unică în spațiul rural sibian, un parc de agrement pe o suprafață de aproape un hectar, amplasat în amonte de intravilanul comunei și în aval de barajul de pe râu, pe partea stângă a sensului de curgere al Cibinului. În prezența prefectului jud. Sibiu, Mircea Crețu, a delegației comunei franceze Soultzmatt-Wintzfelden, condusă de primarul Jean Paul Diringer, a doamnei Silvia Macrea – director CJCPCT Cindrelul Junii Sibiu precum și a întregului Consiliu Local Gura Râului, primarul Gheorghe Călin a organizat o festivitate de inaugurare protocolară, special în onoarea oaspeților francezi. Momentele festive s-au derulat după un program bine stabilit, inspirat de vizita delegației comunei Gura Râului în Franța, în octombrie 2019. După intonarea imnurilor de stat ale celor două țări, numeroasa audiență a asistat la slujba religioasă ținută de părintele protopop pr. Petru-Toader Damian, părintele paroh Alexandru Câmpan și preotul Ioan Peană. În cuvântul de binecuvântare, părintele protopop Petru-Toader Damian a ținut să precizeze că începutul oricărei frățietăți, relaționări, se bazează pe fapte concrete, conducerea comunei franceze inaugurând o alee cu numele comunei Gura Râului și sădind un copac - „semn al acestei prietenii -, iar acum inaugurăm un parc în mijlocul naturii, semn al continuării acestei prietenii ... ”, simbolul acestei prietenii fiind profund: „acolo își așteaptă învierea ... soldați români, aici tinerii noștri își vor aminti mereu de semnul prieteniei noastre... Binecuvântează Doamne prietenia, fraternitatea și frăția dintre cele două comune și fie ca acest loc să fie aducător de bucurie și de amintiri frumoase tuturor celor care vor trece pragul acestui loc! ...”. După cuvântul prefectului Mircea Crețu – care a ținut să felicite conducerile celor două comune pentru întreaga activitate depusă în susținerea și continuarea relațiilor de prietenie și fraternitate multiseculare între cele două popoare latine -, primarul Gheorghe Călin a rostit cuvântul de deschidere în franceză, în semn de înaltă apreciere față de oaspeții comunei. Cu vizibile emoții, a mulțumit primarului Jean Paul Diringer și delegației franceze, dar și tuturor celor care au contribuit la asigurarea organizării acestei vizite: Consiliului Local Gura Râului, viceprimarului Dumitru Loloiu, secretarului general Anca Milonean, conducerii Școlii Gimnaziale Aurel Decei - director prof. Anca Ileana Botoroagă și elevilor din corul „CONCERTINO” - care s-au mobilizat în organizarea unui frumos moment artistic, coordonat de prof. Ionuț Radu -, echipei de fotbal juniori, coordonată de prof. Florian Luca, colectivului Serviciului Voluntar pentru Situații de urgență - condus de Leonard Lupu, Ocolului Silvic Gura Râului - șef Costel Sasu, dar și firmei care în perioada 2020-2022 a asigurat amenajarea parcului de agrement, fam. Mihaela și Adrian Stoica. Nu în ultimul rând a mulțumit dlui dr. Doru Coriolan Brad, cel care a inițiat întemeierea acestei frumoase și profunde prietenii franco-române. Primarul Gheorghe Călin a evocat vizita în Franța, ce a inspirat inițierea amenajării parcului, întreaga experiența acumulată în vizitarea obiectivelor franceze, stând la baza actualei investiții locale. Primarul comunei Soultzmatt-Wintzfelden, Jean Paul Diringer a mulțumit - cu afectivitate – gazdelor, remarcând că sunt foarte fericiți că se găsesc din nou, în România și în Gura Râului, ținând să specifice faptul că „fratele său” - Gheorghe Călin - a văzut parcul din comuna franceză, dar aici la Gura Râului a făcut un parc „mai frumos și mai mare!”.

Programul inaugurării a fost respectat - în pofida scurtelor rafale de ploaie, care nu au făcut decât să apropie mulțimea vizitatorilor -, vizitarea parcului de agrement făcându-se la pas, pe aleea de acces pietonal. Momentul sădirii unui brad, a reprezentat prilejul oportun ca cei doi primari să se asigure că vor urmări împreună, periodic, creșterea acestuia „în următorul secol”, urându-și atât reciproc, cât și înfrățirii dintre comune o viață lungă, plină de momente frumoase.

Toți vizitatorii au putut aprecia amenajarea parcului, un teren neproductiv - utilizat ca pășune neîntreținută, liber de construcții -, fiind utilizat acum ca spațiu de agrement, loisir, pentru toate categoriile de vârstă. Spațiul generos a permis amenajarea a trei zone: prima zonă pentru copii - ca un parc de joacă (cu căluți, leagăne, roată de alergare rotundă, căsuțe cu rampă de urcare, tobogan, etc); a doua zonă este dedicată tineretului și adulților, cu zece aparate de fitness, mese de șah, tiroliană, piramidă, etc; a treia, ca zonă de divertisment și odihnă, cu chioșc de deservire, foișoare, spațiu pentru grătar, etc. În interiorul parcului s-a amenajat atât o alee pietonală Step By Step, cât și una pentru biciclete (cu poduri de trecere pe lățimea parcului), două cișmele cu apă, iluminat nocturn, amplasându-se panouri de informare, bănci de relaxare și rastele de biciclete. Situat la limita localității, în imediata apropiere a zonei turistice, parcul de agrement este accesibil tuturor - inclusiv turiștilor care vizitează Gura Râului și Mărginimea Sibiului -, accesul fiind atât auto/ ciclism/ hipo cât și pietonal, existând amenajate parcări, spațiul nefiind poluator pentru vatra comunei. Aici, pot fi dezvoltate noi investiții legate de activitățile culturale comunale, existând un administrator, angajat al administrației publice locale. Parcul de agrement asigură echipelor sportive locale, spațiu de încălzire pentru întrecerile sportive ce se desfășoară pe terenul de sport situat în amonte, grupul de vestiare întregind configurația unui complex cultural-sportiv și de agrement, necesar pentru această frumoasă comună montană, ce s-a integrat - în ultimele două decenii - în traseele turistice naționale și internaționale.

Toți invitații - inclusiv presa prezentă -, au fost rugați să participe la agapa creștină în „Sala de evenimente de la Baraj”, spațiu ce amintește de vechile pavilioane de joc. Momentele artistice au fost susținute ireproșabil de ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului”, coordonat de directorul și prof. coregraf Silvia Macrea. Primirea invitaților, filmele documentare despre Festivalul Național Bujorul de Munte, degustările de produse tradiționale - inclusiv de vinuri Cricova și bere Cindrel (de Sadu) -, și seara tradițională românească asigurată de orchestra ansamblului, remarcând maeștrii Adrian Neamțu (taragot) și Cătălin Iancu (țambal) - au încântat auditoriul, asigurând o atmosferă de petrecere, lipsită de formalisme și întemeietoare de prietenii. Hora încinsă - simbol al unirii, înfrățirii și prieteniei - și jocul tradițional românesc a asigurat tuturor amintirea unei frumoase seri de toamnă, în mijlocul Mărginimii Sibiului, la Gura Râului. Delegația condusă de Jean Paul Diringer - primar ales în 1983 (cel mai longeviv din Franța!) -, a venit duminică, urmând a părăsi comuna Gura Râului și România, în cursul zilei de miercuri (14 septembrie); toți membrii delegației, - Nicolas Krust, Nadine Diringer, Christian Villeval, Yves Ridon, Jean Achatz, M-Thérèse Heck, Raymond Heck, Vincent Schwaller, Diana Pohrebnyak, Sasha Pohrebnyak, Francine Dromson, Paul Dromson, inclusiv primarul - au fost invitați să revină, cât mai des și ori de câte ori doresc, „acasă la Gura Râului”! Asistând la manifestare, mi-am spus că am participat la un moment istoric, în viața celor două comune!

Nu am uitat niciun moment, că în semn de apreciere a relațiilor de prietenie, doi gureni sunt cetățeni de onoare a comunei franceze: primarul Gheorghe Călin și dr. Doru Coriolan Brad, comuna franceză donând comunei sibiene și o mașină de pompieri pentru dotarea SVSU. Și nu întâmplător, Consiliul Local și Primăria Comunei Gura Râului a dat numele noului parc „Parcul de agrement Soultzmatt-Wintzfelden”! Toți românii au dreptul să cunoască faptul că la Soultzmatt (Alsacia - Franța) există un cimitir militar român (construit în 1920), ce conservă osemintele a 687 prizonieri români, din cei 2400 morți în lagărele din regiune. Ei au ajuns acolo deportați din Transilvania - în iarna 1916-1917 - pierind din cauza înfometării, frigului și bolilor, fiind pedepsiți de militarii germani pentru că „românii au îndrăznit să intre în război împotriva Germaniei”. În 1919, locul a fost dat României, fiind amenajat actualul cimitir, inaugurat de Regele Ferdinand și Regina Maria (1924), chiar pe terenul fostului lagăr - în Valea Păstorului (Val du Pâtre) -, afirmându-se că este cea mai mare necropolă românească din Franța. În fiecare an, de Ziua Eroilor (după Înălțare), se organizează ceremonii oficiale, cu depuneri de coroane, la acestea participând românii stabiliți în Franța, Germania și Elveția, și - mai nou -, delegațiile oficiale ale gurenilor, conduse de primarul Gheorghe Călin. Pe tot parcursul inaugurării, domnia sa nu a uitat să specifice că toate surprizele - pregătite pentru oaspeții francezi - nu sunt niște simple gesturi simbolice, ci „parafarea unor relații trainice de prietenie și colaborare”! Vive lʹamitié FRANCO- ROUMAINE!

Marius HALMAGHI

 

 






comentarii
10 comentarii

penibil. la inaugurarea autostrazii pe valea oltului trebuie sa vina Hristos in persoana .
13.09.2022 19:25
La cata campie e in jurul comunei ati facut-o loc de joaca -- O sa puneti plantele pentru hrana pe culmea muntelui -- Asta mai trebuia comunei -- la foame o sa mancam gargarele politice ale netotilor
13.09.2022 20:04
Ba voi aveti comunismul pana in maduva oaslor.
Guvernatorul Transilvaniei
14.09.2022 06:42
Foarte frumoasa lectia de istorie!!!
Pacat ca oamenii care ar trebui sase ocupe de educatie si administrare se ocupa cu businessuri.
Banul, ochiul …
14.09.2022 09:45
fosile comuniste, imi vine sa vomit
Ion
14.09.2022 10:32
Tovarășu Halmaghi, cântați osanale istorice unor muște de politicieni care plantează arbori în pădure, baga apă în râu, și invita babele la aer liber, pentru că nu au așa ceva acasă. Evenimentul și relatarea sunt exagerate, falsificate și lăudăroase. Puneți punct, tovarășul Penibil! Scrieți la gazeta de perete.
Punct
15.09.2022 23:19
Trăiască certificatele verzi ale Franței!
Un cititor
15.09.2022 23:35
Pupincurism de un grotesc fara limite dovedeste angajatul infractorului Ilie C. de la Tribuna! Bine ca nu mai cumpara lumea ziarul in format clasic!
Acid Media
18.09.2022 22:14
Cam aiurea sa vorbesti de cele doua popoare latine. Astia-s din Alsacia sau Mosela dupa numele localitatii (si numele primarului), nu sunt deloc latini. Ca si cum ar veni la noi niste francezi intr-un sat din Harghita cu locuitori aproape numai unguri si ar vorbi despre cele doua popoare latine :))
24.09.2022 10:55
De 10 zile ma tot uit la acest articol si la poze , si sa ma tai ca nu-l gasesc pe Trif . A fost dat afara ?
io
24.09.2022 18:22
Din aceeasi categorie
Astra Film Festival

Sibiu Open

Pefoc
A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Compa
Comunicat Scoala Jina
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA