Tribuna
PNL
Colinde cu Vasile Şeicaru
* Vasile Şeicaru revine sâmbătă la Sibiu pentru un concert din care nu vor lipsi colindele şi piese de pe cel mai nou album al său: Un înger pereche* Preţul unui bilet este de 20 lei*
În acest an, Moş Nicolae le face cadou sibienilor care iubesc muzica folk un concert cu Vasile Şeicaru. Acesta va avea loc sâmbătă, ora 19, în sala de la parterul Teatrului Gong. Artistul declară că a ales sala Teatrului Gong pentru că aceasta oferă un spaţiu intim, călduros, specific concertelor sale, se arată într-un comunicat de presă. Vasile Şeicaru va cânta în premieră pentru Sibiu piese de pe cel mai nou album al său, Un înger pereche, ce va fi lansat la sfârşitul acestei luni. În preajma sărbătorii Crăciunului nu vor lipsi nici colindele.
Concertul va dura 90 de minute şi face parte dintr-un turneu naţional, ce include oraşe ca Bucureşti, Suceava, Ploieşti, Piteşti, Iaşi, Buşteni, Huşi şi Sinaia. Accesul publicului la concert se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului între orele 10-19 sau cu 45 de minute înainte de ora de începere a recitalului. Costul unui bilet este de 20 lei/ tarif unic.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia