După ce a fost citit Laudatio, rectorul Universităţii Româno-Germane, prof. univ.dr.dr.hc. Gheorghe Bichicean, a înmânat colonelului distincţia şi titlul academic onorific. Laurenţiu-Cosmin Balcu, în prezent doctorand, a finalizat mai multe cursuri de training şi a avut o serie de responsabilităţi manageriale, încununate cu funcţia actuală, anume de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Dumitru Croitoru". Domnia sa a participat la importante conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale, şi a luat parte la sute de misiuni în slujba populaţiei civile, implicându-se şi în activităţi social-culturale, desfăşurate pe raza municipiului şi judeţului Sibiu. "Această activitate publică, dar şi deschiderea domniei sale faţă de universitatea noastră, ne-au determinat să facem demersurile aferente pentru a-l onora ca universitari, prin conferirea titlului de Senator de Onoare ad vitam al Universităţii Româno-Germane din Sibiu", a precizat prof. univ.dr.dr.hc. Gheorghe Bichicean. Cuvinte de apreciere a adresat şi preşedintele senatului ROGER - conf.univ.dr. Alexandru Hampu. În final, senatorul de onoare, col. Laurenţiu-Cosmin Balcu, a mulţumit mediului academic ROGER pentru distincţie. "Acest titlu mă onorează şi mă mobilizează personal şi profesional. Voi continua să susţin -prin mijloace legale- învăţământul sibian, şi în special activitatea Universităţii Româno-Germane din Sibiu", a spus inspectorul şef al ISU Sibiu, ţinând să sublinieze că se simte legat de mediul universitar sibian, de profesioniştii de la ROGER, "de calitatea învăţământului, de nivelul de formare educaţională din această universitate, unde se promovează valori esenţiale, precum: onoarea, adevărul şi munca bine făcută". Senatorul de Onoare ad vitam a remarcat "performanţele şi deciziile raţionale luate de cei de la ROGER, o instituţie care poartă amprenta personalităţii prof. univ.dr.dr.hc. Gheorghe Bichicean". În final, col. Laurenţiu-Cosmin Balcu a pus în valoare realizările instituţiei sale "care salvează oameni" , care se completează perfect cu ROGER - "o instituţie unde se formează oameni şi caractere". Domnia sa a mai devoalat câteva obiective din strategia ISU care vor fi materializate în 2016. Este vorba de noi puncte de lucru în zone unde intervenţia operativă este anevoioasă şi de lansarea oficială a fanionului ISU.