Continental
Tribuna
Clădire nouă, aparate de milioane de euro şi un centru de cercetare, la Pediatrie
Sorana MAIER
3816 vizualizari
Clădire nouă, aparate de milioane de euro şi un centru de cercetare, la Pediatrie
Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu a câştigat un proiect cu fonduri europene, în valoare de 10 milioane de euro, pe care l-a lansat ieri. „Centru de cercetare şi telemedicină în bolile neurologice la copii – CEFORATEN” are componente impresionante, începând de la aparatură medicală unică în ţară şi până la o nouă clădire, cu trei nivele, ce va fi ridicată în curtea spitalului.
Un centru de cercetare a bolilor neurologice la copii va fi deschis în următorii doi ani la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, iar copiii cu afecţiuni din acest domeniu vor putea fi mai uşor diagnosticaţi şi trataţi.
Proiectul „Centru de cercetare şi telemedicină în bolile neu­rologice la copii – CEFORATEN” este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regio­nală, iar valoarea totală este de 45.315.662 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 36.805.477 lei.
"Proiectul constă în crearea şi dezvoltarea unui Centru de Cercetare în domeniul medicinii neurologice pediatrice, a unui departament de telemedicină şi alinierea acestora la nivelul infrastructurii existente în centrele europene similare, cu implicaţii pozitive asupra cercetării na­ţionale şi europene in domeniu", a spus prof. Mihai Leonida Neamţu, directorul medical al spitalului.
Proiectul a fost lansat oficial ieri, la Primăria Sibiu, în prezenţa primarului Si­biului, Klaus Iohannis.
Alexandru Mihuţ, mana­gerul spitalului, a mulţumit primarului Iohannis pentru că sprijină acest proiect şi asigură fondurile necesare derulării lui, în condiţiile în care Spitalul de Pediatrie nu dispunea de astfel de sume.

Corp nou de clădire

Un nou corp de clădire cu o suprafaţă de aproape 1.300 metri pătraţi, cu trei nivele, va fi ridicat în curtea Spitalului de Pediatrie, iar aici pe lângă încăperile destinate apara­turii şi cercetării, vor fi amenajate şi 11 saloane pentru mamă şi copil.
Vor fi create cinci departa­mente de cercetare: Com­par­timentul de Neurora­diologie; Compartimentul de genetică, boli metabolice şi cercetare a patologiei pe­diatrice coexistente sau induse de bolile neurologice; Compartimentul clinic de neurologie pediatrică; Com­par­timent de cercetare în neurologie şi poli­somno­grafie; Compartimentul de telemedicină şi educaţie medicală.
Cu noua aparatură, co­piiilor li se vor putea face testări şi investigaţii foarte amănunţite, unele dintre aparate fiind unice în ţară. Electroencefalografie, atât de rutină, cât şi în stare de veghe, EEG de somn, înregistrări de lungă durată şi monitorizare video EEG; răspunsuri evo­cate de trunchi cerebral, auditive şi vizuale la copiii cu suspiciune de tulburări de auz sau deficienţe de vedere; electromiografie - viteza de con­ducere nervoasă şi elec­tro­miografie pentru afecţiuni neuromusculare; servicii de neuroradiologie, inclusiv Rezonanţă Magnetică (IRM), spectroscopie RM (SRM) şi  MRI; teste cardiorespiratorii şi genetice performante sunt doar o parte din investigaţiile ce vor fi posibile.

Aparaturi ultraperformante

Echipamentele care vor permite cercetarea în acest domeniu însumează aproxi­mativ 4 milioane de euro: aparat rezonanţă magnetică 3 Tesla, sistem Röntgen multivalent cu arhitectură fle­xibilă care să permită ex­plorări fluoroscopice şi an­giografice, aparat Röntgen, complet digital de grafie, prevăzut cu vertigraf de uz general, cu dotări ce permit examinarea pacienţilor pediatrici, electroen­cefalo­graf  cu 40 canale pentru analiza de performanţă a activităţii spontane în timpul examinării funcţionale RMN, EEG, MRI, ecograf Doppler color pentru investigaţie de înaltă performanţă în pedia­trie, cu aplicaţii dedicate examinării SNC şi vascula­rizaţiei cerebrale, ecocardio­graf performant de analiză în volum, 2 D M şi Doppler pentru aplicaţii cardiovas­cu­lare, transtoracic, transeso­fagian, vascular, pentru pa­cienţi pediatrici, aparat pentru studii genetice, secvenţiator genetic, sistem de prelucrare a imaginilor medicale, sis­tem integrat de telemedicină şi bibliotecă digitală.
Durata de implementare a proiectului este de 28 de luni, interval în care vor trebui ridicată clădirea şi achiziţio­nate aparaturile.
Doctorii Gabriela Vişa, Sorin Iurian şi Ciprian Şofariu au prezentat o parte din compartimentele care vor fi înfiinţate.
Medici ai spitalului, şefi de secţie, dar şi invitaţi au umplut ieri sala de şedinţe a Primăriei Sibiu. Pe lângă primarul Klaus Iohannis, cei doi viceprimari, Astrid Fodor şi Virgil Popa, Constantin Oprean, preşedintele Sena­tului Universităţii Lucian Blaga, Gabriel Duşe, preşe­dintele Consiliului de Admi­nistraţie al Spitalului, fostul parlamentar Minerva Boitan, medicul psihiatru Gheorghe Talău , dr. Ioan Maniţiu, şeful Clinicii de Cardiologie, au fost de faţă la deschiderea proiectului.



comentarii
6 comentarii

BRAVO BRAVO CE FAC LUCRURI MARETE LA SIBIU FELICIRTARI CONDUCEREA SPITALULUI DE PEDIATRIE SI DOMNULUI JOHANNIS UN ADEVARAT DOMN SI SIBIAN.
SIBIAN
22.01.2013 09:55
felicitari .era nevoie de un asemenea centru pt copilasi.
alina
22.01.2013 14:45
Un adevarat SIBIAN este Primarul Sibiului,care merita tot respectul nostru.SUCCES in continuare intregii Primarii a Sibiului!!.
jim
22.01.2013 16:52
Let me offer you my congratulations and good luck
basil -US
22.01.2013 16:56
Felicitari! Foarte bine ca se fac si lucruri bune
Mihaela
22.01.2013 18:23
Felicitari! Pe cand o investitie cat de mica la spitalul judetean?
un sibian
22.01.2013 20:18
Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

ULBS

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia