Cine sunt „sanitarii pricepuți” ai Sibiului

Acasa >

Articol

Sâmbăta trecută Sala Transilvania a aparținut elevilor, 70 de tineri de la licee și școli generale demonstrând cât de bine cunosc noțiunile și tehnicile de prim ajutor, în cadrul celui mai vechi concurs școlar care se desfășoară în România, „Sanitarii Pricepuți”. Din 1962, în fiecare an, elevii participă la acest concurs și își demonstrează cunoștințele de prim ajutor, sub supravegherea reprezentanților Crucii Roșii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acest an, la întrecere au participat 14 echipe, atât de la gimnaziu cât și de la liceu, care au avut de trecut o probă teoretică și una practică cu două victime. Fiecare echipă a fost formată din 5 elevi și o rezervă.

Care sunt cei mai pricepuți sanitari din Sibiu

În urma probelor, pe locul I s-au clasat elevii de la Colegiul Național ”Octavian Goga”, urmați pe locul II de cei de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” și pe locul III, de elevii de la Colegiul Tehnic ”Cibinium”. La elevii de gimnaziu, pe locul I s-au clasat cei de la Colegiul Național ”Octavian Goga”, pe locul II, cei de la Școala Generală ”Ion Luca Caragiale” Sibiu și pe locul III, elevii de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu.

Alături de ei, la concurs au mai participat elevi din Cisnădie, Loamneș, Sadu și de la  școli din municipiul Sibiu.

”Suntem onorați că Sala Transilvania Sibiu a fost împânzită de embleme ale Crucii Roșii purtate de tineri care știu prim ajutor mult mai bine decât majoritatea adulților. Bravo copii! Nu contează ce loc ați câștigat, contează că într-o situație reală, voi chiar știți cum să acordați primul ajutor”, a spus Raluca Morar, director Crucea Roșie Sibiu.

Sursa foto: facebook Crucea Roșie Filiala Sibiu

(I.D.)

 

17 iunie 2024 la 06:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 5 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit