Ce ştim până acum e că nu ştim nimic. Nici dacă a fost sinucidere, accident, sereită cu finalizare ori altă coadă, împieliţată, vârâtă la timpul potrivit de potriviţii locului. Poate şi-ai momentului.

Pe sticlă, telespeculita îşi trăieşte preaplinul, furajată cu generozitate de atoateştiutori de ocazie ori de pricepuţi în stare să-şi facă din semeţie vocaţie. Pentru doamna Tatoiu, maşina cu care Condrea a gonit spre lumea cealaltă e ca vipia pentru proprietarii de terase şi vânzătorii de bere cu guler şi îngheţată pe băţ. Şi dacă locatarii de la Muzeul de Istorie încep, într-o bună zi, să mişte, precis o explicaţie le găseşte. Dacă ursul o să fie atacat de vreun liliac cu năbădăi şi răzvrătiri în fişa postului, minteni ne lămureşte preapreţioasa cum e cu ecolocaţia la etaj, după pereţii ăia groşi, de plexiglas.

Scenarita joacă rolul hamsterului pus în roată să alerge, nu să ştie ce e propaganda. E îndopat cu informaţii de ultimă oră, ştiri pe surse, breaking news-uri alunecoase ca un derapaj în pantă când plouă cu bulbuci.

Dacă nu-l sinucideau, ar fi spus ce nu trebuia spus, murmură vocea burgului cu glas de zumzet. N-a avut norocul lui Tolo, uite, ăsta, cât ne e încă de viu. Şi tot slobod la gură. Spre deosebire de statul care îşi plescăie neputinţa, conştient că norodul înghite orice dacă e gratis. Ne-a mai pregătit el, statul, şi alte meniuri cu care organele şi-au condimentat incapacitatea, miserupismul ori sila de a ne livra şi nişte răspunsuri, dacă tot îi plătim taxe şi impozite.

Telebâjbâiala atinge cote unde ridicolul trebuie redesenat. Sau măcar dus şi el să vadă cum arăta, la începuturi, scala. Autorităţile joacă volei, însă folosesc ceva scos din foc în loc de minge. Cine se arde? În niciun caz ei, cei care s-au priceput să scoată Sănătatea la produs, s-o vândă la tarif de tarabă ori să facă din preţul Vieţii cont dolofan la umbră de offshore şi turcoaz de Mediterană.

Unde ajungem? La certitudini: dacă serviciile ne informează, se cheamă că suntem informaţi, deci ştim, nu? Parc-aşa ne spusese Dintâiul, din habitaclul cu ziceri dibace de unde obişnuieşte să cuprindă ţara cu privirea, să-i prăşească nestemate, să-i plivească spaimele, s-o umple de muguri, să n-o năpădească negii şi pălămida. Dacă serviciile îl scot pe Georgian să defileze-n fereastră se cheamă că a fost filaj. Sau nu. N-o să ne împiedicăm acum de o biată nuanţă, nu?

Cine n-a prins-o, poate c-a prins-o a doua zi de la Augustin, pus să repete în direct pentru înciudaţii roşi încă de dubii: "Ac-ci-dent". Miza? Sinuciderii să-i crească cota, mortul fiind eternul vinovat. Era să scriu cocota. Dubiul să dispară ca maşina lui Condrea din filmuleţul buclucaş. Ce ne rămâne? Certitudinea! Certitudinea că atunci când vrea s-o scalde, statul o scaldă.

Certitudinea că de minciună şi corupţie vom scăpa când vom scăpa de prostie şi nemernicie. Vestea proastă e că de prostie şi nemernicie vom scăpa mult după ce vom fi scăpat de minciună şi corupţie. Abia atunci ne vom putea îngădui să bombăm pieptul, să suflăm în trompete până le dilatăm.

Până atunci însă, ne putem antrena, deformând surle. Sau barem trâmbiţe.

# Într-o televizuină, un martor evident cheie povesteşte ce-a văzut la 2-3 minute după accident, citez: "Aşa ceva nu am mai văzut în viaţa mea. Eu am fost femeia şofer care a ajuns la nici 2-3 minute la faţa locului, am coborât deoarece am văzut cum zburau bucăţi din autoturism pe şosea şi maşina derapase de pe şosea". Uluitor, ce ţi-e şi cu fizica asta: la "2-3 minute după accident" bucăţi din autoturism zburau pe şosea! Alo, doamna Tatoiu, sunteţi de mate parcă: no, aci să vă văd! Dacă o bucată A, să zicem, zboară spre punctul B, de pildă, cu ce viteză puteţi ajunge cu concluzia în direct?