Tribuna
Cinci personalităţi de pe Aleea Celebrităţilor, distinse şi cu un "Flamenco de 5 stele"
Andra MARINESCU
2247 vizualizari
Cinci personalităţi de pe Aleea Celebrităţilor, distinse şi cu un
Pe lângă spectacole stradale, reprezentaţii în spaţii convenţionale sau mai puţin obişnuite, concerte şi recitaluri, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este marcat şi printr-o ceremonie de gală. Anul acesta, ea va avea loc sâmbătă, 20 iunie, ora 19, la Sala Thalia, unde cinci dintre cei mai cunoscuţi dansatori spanioli vor fi protagoniştii unui spectacol extraordinar în cadrul Galei Celebrităţilor, ce oferă premii unor personalităţi marcante din lumea artelor spectacolului.

Cei care vor veni la Sala Thalia vor putea admira, pentru a doua oară, rezultatul aducerii pe aceeaşi scenă a unor artişti talentaţi. Lola Greco, José Maldonado, Ana Arroyo, Karime Amaya şi Jesús Carmona, protagoniştii spectacolului „Flamenco de 5 stele”, vor fi cei care vor purta spectatorii într-o călătorie în lumea dansului clasic spaniol şi flamenco, de la începuturi până în prezent. În această incursiune, ei sunt acompaniaţi de unii dintre cei mai buni muzicieni flamenco ai momentului, respectiv
Kike Terron, Victor Marquez, Ismael de la Rosa şi Daniel Jurado.
Gala Celebrităţilor va urca pe scenă perso­nalităţile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităţilor. Ele vor fi apreciate tot sâmbătă, cu o oră mai devreme de spectacol, în Parcul Cetăţii. Anul acesta, vor fi acordate cinci stele celor mai importanţi artişti ce au contribuit la FITS: Klaus Maria Brandauer (actor şi regizor de film), Eimuntas Nekrošius (regizor), Joël Pommerat (dramaturg şi regizor), Neil LaBute (regizor, scenarist şi dramaturg) şi Kazuyoshin Kushida (dramaturg, regizor şi actor).
De altfel, Gala Celebrităţilor sărbătoreşte activitatea profesională a unui actor şi a unui regizor, prin Premiile Virgil Flonda şi Iulian Vişa, două dintre personalităţile de seamă ale teatrului românesc. Recunoaşterea partenerilor festivalului, care au acordat un sprijin considerabil în realizarea acestei ediţii, este marcată prin oferirea a două premii speciale.
Gala Celebrităţilor
este un eveniment realizat în parteneriat cu TVR şi este prezentată de
Cătălin Ştefănescu.
Pentru acest eveniment s-au pus în vânzare 150 de bilete. Preţul variază între 10 şi 40 de lei.

Ce facem astăzi la FITS?

Ziua de joi va fi, din nou, plină de evenimente. Prin­tre ele, se numără con­ferinţa "Brooklyn Academy of Music: Susţinerea neîn­treruptă a artei şi culturii", de la ora 11, la Librăria Habitus, în cadrul căreia Joseph Melillo, producător executiv din 1999, res­pon­sabil de direcţia artistică pentru BAM, va fi în dialog cu Octavian Saiu. Acesta va vorbi despre activitatea artiştilor consacraţi, parte­neriatele instituţionalizate şi dansul american. Tot aici, două ore mai târziu, va fi evenimentul Olivier Py, prezentarea cărţii "O mie şi una de definiţii ale teatrului".
Ora 14, la Librăria Hu­ma­nitas, începe cu Pawel De­mirski, "Diamantele sunt căr­buni care s-au pus pe trea­bă", o manifestare mo­derată de Cătălin Ştefănescu.
În agenda de astăzi se află şi spectacolul "Macbeth" din Studioul CAVAS al ULBS, de la ora 17.

Distracţie mută. Cu apă

De astăzi, în Piaţa Mică începe şi "Distracţia cu apă". SUA aduce la Sibiu un spectacol caraghios, despre un gladiator isteric şi ba­loane zburătoare cu apă, pe fondul sonor al muzicii de operă dată la maxim. Spec­tacolul de la ora 17.30 este unul fără cuvinte şi care stâr­neşte hohote de râs. Aceeaşi reprezentaţie are loc şi de la ora 20.30.
La Teatrul Gong, de la ora 18, se povesteşte "Despre lumea periculoasă a ani­malelor - mieii", oră la care, la TNRS, se joacă "Lecţia", în care personaj principal este şi Constantin Chiriac, preşedintele FITS şi direc­torul Teatrului Naţional din Sibiu. Tot la ora 18, Biserica Evanghelică va răsuna de "Ritualuri", un spectacol adus de corul din Bulgaria, care combină elemente din liturghia bizantină, elegii şi muzică populară, inter­pretate pe şase tonalităţi.
Spectatorii de la ora 22 pot vedea "În căutarea fericirii", de la BRD Scene 9 sau "Născut în 90", la Atrium Cafe.
Ziua se va încheia la ora 23, când două dintre locaţii încă vor respira teatru. La Sala Studio a TNRS se va juca "Istoria imposturii", iar în Studioul CAVAS "Coro nero", spectacolul studen­ţi­lor de la Artă Teatrală ULBS, pe care l-au pre­zentat şi la un  festival în Polonia. Acesta spune po­vestea amară a evreilor de acum 70 de ani, când erau deportaţi în lagăre de con­centrare.






comentarii
2 comentarii

Daca ai nemultumiri, poti declansa ACUM schimbarea, pentru ca viitorul tau sa fie altul. Succesul garantat se ascunde in ambitia noastra a fiecaruia dintre noi de a NU renunta. S-ar putea ca la batrinete sa trebuiasca sa muncesti daca nu faci ceva in PLUS acum. Oferim curs GRATUIT. Cautam colaboratori part-time care vor sa cistige bani in timpul liber, intr-un proiect unic la nivel mondial. Mai multe detalii trimiteti mesaj "PROIECT" la adresa de email: octaviangurza@gmail.com
Munca la domiciliu
18.06.2015 11:33
Cautam colaboratori seriosi! Ofert? speciala pentru cei care vor s? faca bani in timpul liber sau full-time. Vei lucra intr-o echipa cu experient?, iar rezultatele sunt deja dovedite. Te vei convinge imediat ca ai facut cea mai buna alegere! Pentru mai multe detalii, cauta-ma acum la adresa de email: rodica98827@yahoo.com
rodica
18.06.2015 18:05
Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB