Tribuna
Cifre oficiale: 9.700.000 de români trăiesc în străinătate! Intotero: Puţini îşi doresc să se întoarcă!
Cifre oficiale: 9.700.000 de români trăiesc în străinătate! Intotero: Puţini îşi doresc să se întoarcă!

Câţi mai suntem? O întrebare care a permis speculaţiilor să se zbenguie nestingherite. Cert e că cel mai recent recensământ a rămas cel din 2001, însă raportarea la acele cifre este cel puţin riscantă după aproape două decenii.

Cu lămuriri a venit Ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, care a declarat că aproximativ 9.700.000 de români trăiesc în străinătate şi că au ajuns acolo alungaţi de sărăcie, corupţi şi de politicienii dubioşi. Mbine n-a zis chiar "politicieni dubioşi", ci a preferat mult mai confortabil exprimare "calitatea slabă a clasei politice", însă ideea-i clară. Ştim doar ce specimene am proţăpit la butoane de trei decenii încoace. 
Dintre aceștia, aproximativ 5.600.000 se află în Diaspora, diferența în comunitățile istorice, a explicat Intotero.

  • "Principala solicitare a românilor din afară este starea infrastructurii și când mă refer la infrastructură, mă refer la drumuri, autostrăzi, drumuri, județene, comunale, spitale, investiția și existența unor condiții decente în sănătate și existența școlilor, toate aceste lucruri i-ar determina pe ei să se întoarcă acasă. (...) Motivele cele mai des invocate când vine vorba de România sunt neajunsurile materiale cotidiene, veniturile mici, lipsa unui loc de muncă decent, stabilitatea, calitatea slabă a clasei politice de-a lungul timpului, corupția. Remedierea acestor motive ale plecării lor ar constitui motivul principal pentru întoarcerea în România, însă probabilitatea celor chestionați în ultimii patru ani ne arată că un număr mic dintre aceștia își doresc să se întoarcă”, a precizat ministrul, potrivit Mediafax.

Intotero crede că numărul românilor care au părăsit ţara este foarte mare. 

  • "Vreau să vă spun că vorbim aici de români care au plecat în perioada `45-`90. Au plecat din cauza unui regim la vremea respectivă, apoi sunt cetățenii care au plecat după `90 și mare parte din ei au plecat în special în țările din UE, după intrarea României în UE”, a subliniat Natalia-Elena Intotero.

Ministrul Românilor de Pretutindeni nu a spus şi câţi români se mai află în ţară, însă până la alegeri e vreme să ne toot anunţe. Probabil că încă-i numără. 
Statisticile de la ministerul condus de Intotero arată că bugetul alocat pentru sprijinirea activităților românilor de pretutindeni și a organizațiilor acestora este de 13.468.000 lei pentru anul 2019. Suma poate fi majorată la următoarea rectificare bugetară. 





comentarii
2 comentarii

Globalizarea a produs un haus care e greu de controlat.Problema este ca in viitor guvernele nu vor avea bani de pensii,deoarece speranta de viata a crescut iar robotizarea trimite in somaj milioane de oameni.Planeta este distrusa in mod accelerat iar fenomenele naturale au aparut deja.De aceea multe guverne vor conduce tarile functie de interesul bogatilor lumii si a companiilor puternice.De exemplu Canada avea in anul 1990 -22milioane de locuitori,acum are 37 milioane si spera ca in 2050 sa ajunga la peste 50 milioane de locuitori, ca sa poata platii pensiile si ajutoarele sociale de guvern.De aceea e nevoie de autostrazi pentru a dezvolta sectorul autohton si a atrage investitori.Numai in tara ta poti avea o afacere de succes in alte tari fiind dificil.
ION
25.07.2019 01:00
Numai in tara ta poti avea o afacere de succes-- depinde care tara domnule Ion-- Cei din Romania spun tara mea-- cei din diaspora la fel tarii in care locuiesc-- Toti -romanii-care au venit in tara sa investeasca au sfirsit cu Bankrupcy--(faliment)--si asta din cauza birocratiei grosolan de umflata , spaga si mita care te doboara si legile aberante care stau in calea propasirii natiei--Romaniei lipseste educatia -- fara --vom avea o societate zidita pe coruptie ,spaga ,interese personale,lenea si asistenta sociala la cei ce pot munci-- Asta va aduce tara la colaps economic-- care deja se vede cu ochii liberi -- Da ,tara nu mai are bani--daca ar avea faceau sosele ,spitale , scoli -- si salarul romanului mai aproape de cel european --- dar au bani pentru salarii si pensii speciale si nesimtite --WAKE up Romanian's !!!!!!
mike
25.07.2019 07:45
Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Pastravaria Laita
Licitatie publica

accentmedia