Tribuna
AFF
Chiulangii, daţi afară din şcoli
Chiulangii, daţi afară din şcoli

292 de elevi au fost exmatriculaţi la sfârşitul primului semestru al acestui an şcolar. 288 dintre ei au fost exmatriculaţi din cauza absenţelor iar 4, din alte motive. Tot la sfârşitul semestrului I, 1.505 dintre elevii sibieni au nota 7 la purtare iar 1.223, note mai mici de 7. Principala cauză pentru scăderea notei la purtare rămâne numărul mare al absenţelor, din cele 1.223 de note sub 7 1.129 fiind scăzute din cauza lipsei de la ore.

Portretul elevului chiulangiu

Frecvent, elevii cu probleme de comportament provin din medii familiale dezorganizate, în care nu există modele parentale pozitive sau din familii în care ambii părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. "Simptomalogia majorităţii cazurilor de absenteism este identificată de unităţile şcolare – care au acum şi sprijinul psihologilor şcolari – dar simpla identificare nu soluţionează aceste problemele care au repercusiuni amplificate în colectivul de elevi, mai ales în circumstanţele inexistenţei colaborării familiei cu şcoala. Situaţia disciplinară poate evidenţia însă şi o lipsă de atractivitate a cursurilor, a lecţiilor tradiţionale în care se predau informaţii mult prea specializate şi se evaluează, frecvent, volumul cunoştinţelor memorate, nu competenţele şi abilităţile, capacitatea de transfer, creativitatea, gândirea critică. De asemenea, la nivelul şcolilor, această situaţie probează absenţa unei oferte de activităţi extracurriculare interesante, sau lipsa de eficienţă a programelor educative", se arată în raportul privind starea învăţământului din judeţul Sibiu, la sfârşitul semestrului I.




comentarii
14 comentarii

Daca se cunoaste cauza de ce nu se intervine sa dispara aceasta??????Atuncea de ce sunt platiti acesti PSIHOLOGI ????????????, care nu fac nimica, acestia au o meserie fara rost si sunt bine platiti, oare de ce??????
Invatatorii nu predau cum trebuie orele din cauza aceasta multe ore nu sunt frecventate, cine se face vinovat??????, elevul sau invatatorul noi credem in primul rind invatatorul care nu cunoaste bine meseria si arta de a preda.Trebuie facut ordine in primul rind cu invatatorii si pe urma exmatriculati elevii. Exmatricularea nu aduce nimica ca la anu elevul este iarasi la scoala (ce prostie omeneasca).
invatator,
02.04.2009 09:00
vai ce unghie urataaaaaaaa si prost curatata,nu s-a putut pune un creion sau altceva?
io
02.04.2009 09:07
O io altceva nu ai vazut decit unghia acelei mine moarte la noi nu se obisunieste asa ceva vai draga manichiura pe ultimul loc.
un alt sibian
02.04.2009 09:25
Ce analfabeti, titlul e gresit!
Trebuia sa puna fie "Chiulangiii dati afara din scoli", fie "Chiulangii dati afara din scoli" fara virgula.
Agramati facuti la fara frecventa.
Sibian
02.04.2009 11:36
Asa este , principala vina este a pedagogilor , profesorilor ; sunt la catedra tot felul de incompetenti , care fac din viata elevilor un calvar ;din cauza acestor incompetenti elevilor le e sila de materia respectiva ; elevii sunt caractere in formare si daca la catedra este un profesor care habar nu are nici de meserie
si nici nu are simt pedagogic atunci cum sa formam elevi carora sa le fie drag de scoala;as putea aduce exemplificari in sprijinul celor afirmate , dar , vechea poveste , as face rau elevilor ; nu o sa schimbe nimic pana cand nu sunt aruncati incompetentii.
parinte
02.04.2009 12:44
pentru parinte,

mai bine educa-ti taratura de-acasa, in loc sa arunci vina in carca profesorilor. Nimeni nu chiuleste numai la o materie anume ca nu-i place profesorul. Sunt elevi care chiulesc cu saptamanile de la toate orele de curs, iar parintii inconstienti ca tine habar n-au si cred ca profesorii sunt de vina ca puradeul nu vine la scoala.
Sibian
02.04.2009 13:13
domnule parinte, dvs aveti partea dvs de dreptate.dar sa nu uitam ca acesti copii au la randul lor parinti care de cele mai multe ori nu stiu ce fac in acel moment copilul lor, respectiv daca intr-adevar este la scoala atunci cand trebuie, sau face cu totul altceva.sa privim lucrurile asa cum sunt ele : pentru lipsa de cunostinte, sunt de vina profesorii(si aici aveti dreptate cand spuneti ca o parte din ei nu ar trebui sa se afle la catedra), dar pentru lipsa de bun simt si proasta educatie sunt de vina parintii.iar elevii nu chiulesc de la ore din cauza profesorilor, ci din cauza prostei educatii.si eu am parinti dar altfel am crescut.cu respect!
studenta
02.04.2009 13:17
Din pacate toti ne dam cu parerea ,dar nu reusim sa mai facem nimic .Cauzele cred ca sunt mai multe ,societatea ,media,parintii care nu mai au timp sa-si observe copii ,cadrele didactice .Intrebarea e ce facem ?Si eu sunt parinte si-mi fac tot felul de probleme daca educ sau nu copii bine .Daca sunt prea bine crescuti nu-si mai gasesc locul mai tarziu intr-o societate bolnava ,daca nu -i educ deloc ,incalc principiile cu care am fost crescuta .
Carmen
02.04.2009 16:03
Dragi parinti, asemeni celui care a comentat la 12:44, bine faceti, chiar foarte educativ, si va rog sa insistati sa criticati pedagogii in fata copiilor vostri sau ai altora, neavand voi insiva rezultate remarcabile in cei 7 ani de acasa, ba mai mult, atunci cand observati proastele rezultate ale copiilor "mustratii sever" cu cateva articole vestimentare "cool" si "ieftine", cu bani de buzunar (ptr. tigari si alte binefaceri ale acestei societati "sanatoase"), faceti-le cadou un telefon mobil de ultima generatie, inca din frageda pruncie, ca doar nici voi n-ati putut evolua fara un astfel de telefon; iar mai tarziu un motor tare sau chiar o masina bengoasa, caci altfel nu i-ar putea sfida pe cei din jur; si asa mai departe, din greseala in greseala spre "victoria finala" ajungand astfel sa avem o societate de "savanti" si "telectuali" cu care vom merge regresiv. BRAVOOOO!!! SUCCES IN CONTINUARE!!!
Un oarecare ...
02.04.2009 16:43
Cereti marirea salariilor cadrelor didactice,ca ati facut totul pentru invatamantul romanesc! Ascultati limbajul noii generatii pe strada,in autobuze,etc. Sunteti preocupati doar de buzunarul propriu,de salarii de merit nemeritate. Cer scuze la maxim 10 procente din corpul didactic.
Un pedagog de scoala veche
02.04.2009 17:54
Am vost si ieu exmatricularizat.

Nu imi pasa, ieu ori cum vorbesc bine romaneste, scriu fara greselii, numar bine, ma deschiurc, am planuri sa pliec in srainetate, la spaniolii, zau in Itallia.
Nelu
02.04.2009 18:20
in cazul acesta sunt abmele parti vinovate, deci sa nu dam vina pe profesori ca si ei au o responsabilitate daca un elev chiuleste si este prins intr-un bar sau se intampla ceva cu elevul respectv. am trecut si eu prin liceu si stiu cum se chiuleste... si mai ales cu scutirii false... hai sa fim seriosi si fiecare o face pe propia piele asa ca sa nu ii plangem pe acestii elevii.precis elevii vor fi mai precautii cu absentele...
buna
02.04.2009 20:35
Una dintre marile probleme cu care se confrunta sistemul de invatamant este abandonul scolar, un adevarat fenomen care ia amploare de la an la an, si in Sibiu.

Principala cauza ar fi saracia, insa asa cum fiecare autoritate in parte lupta pentru ameliorarea saraciei, Ministerul Educatiei ar trebui sa ia masuri urgente in vederea combaterii abandonului scolar timpuriu in judetul nostru.

Pot spune ca unul dintre cei mai importanti indicatori ai eficientei unui sistem de invatamant este rata abandonului scolar. De asemenea, pot afirma ca abandonul scolar este o finalitate, fenomenul fiind sustinut de alti indicatori precum: exmatricularile, corigentele, lipsa nemotivata de la scoala pe perioade lungi, promovabilitatea scazuta a examenelor etc.

Toti factorii amintiti releva puterea sistemului scolar de a cuprinde si mentine elevii sibieni in interiorul sau, de a le asigura accesul si suportul pentru finalizarea cel putin a nivelului scolar obligatoriu.

Situatia statistica realizata la finalul semestrului I al anul scolar 2008-2009 de catre Inspectoratul Scolar al Judetului Sibiu arata ca fenomenul abandonului scolar afecteaza deopotriva si invatamantul sibian.

Astfel, am aflat eu ca in invatamantul preuniversitar, semestrul II al anului scolar in curs a inceput cu multi elevi in minus.

Dintre cei in cauza, multi au fost eliminati pentru numarul mare de absente acumulate, iar putini din alte motive; unii au fost exmatriculati, iar altii s-au mutat in alte judete, sau chiar in strainatate, cum este baiatul vecinului meu.

Desigur toate aceste cifre se impart intre scolile din orase si cele de la sate.

In satele sibiene ponderea elevilor aflati in situatiile de risc mentionate este cam de doua ori mai mare decat cea a elevilor de la oras!

De unde reiese inegalitatea de sanse pe care o au elevii 'de la tara' fata de cei de la oras.

In fine, ar trebui sa se ia masuri in vederea atragerii elevilor catre scoala, prin organizarea cat mai placuta a procesului didactic (ore pe terasa sau chiar in cinema), prin programe educationale alternative (munca in teren), prin activitati extrascolare (chefuri la scoala), non-formale de petrecere a timpului liber (droguri gratis la scoala, vizionarea progamelor MTV la liceu) si chiar prin consilierea parintilor in legatura cu importanta scolarizarii (nici ei n-au diplome).

Caracteristici ale exmatriculatului:
- fizic dezvoltat
- impulsiv
- parere buna sau exagerata despre sine: ii place sa se considere "printesa", "sef", "smeker"
- instiga la absenta scolara, in special de la ultimele ore si-i abuzeaza pe cei ce vor sa ramana
- anturaj dubios: traficanti de droguri in centru, recidivisti, gasti de cartier (mai ales Hipodrom), hoti
- lipsa de empatie: nu are capacitatea de a intelege trairile emotionale ale celorlalti si nu are remuscari (cel putin pe termen lung)
- percepe actiuni ostile acolo unde nu exista (dar stie de ce)
- deficit de atentie: in timpul orelor deseneaza (mai ales flori), arunca hartii, vorbeste (cu glas tare), doarme (adinc)
- posibila Personalitate Antisociala (membru partidului PNL)
- posibil abuz de droguri (de calitatea a II-a)

Cum este el sau ea a acasa:
- in unele cazuri este un "copil de bani gata" (tip carabulism): tata e avocat (autodeclarat), doctor ('la particulari'), ofiter (degradat), profesor (abia inceput) - si i se urca la cap, crezand ca are dreptul sa faca orice (si chiar are)
- in alte cazuri este un copil neglijat de parinti, care nu-i ofera afectiune (altfel decit prin a oferi un abonament internet iute)
- parintii nu se inteleg intre ei sau sunt divortati (sau se gindesc vehement la asa o varianta)
- este batut(a) (de soartea lui/ei)
- nu i-a fost oferita educatia de baza cand a fost mititel, mic sau marisel, altfel spus nu are cei sapte ani de acasa (si daca sta numai la bloc)
- lipsa de disciplina (caracterictic romanului)
- un parinte alcoolic (sau ambii, sau toti trei...)
- sunt martori la violenta fizica sau verbala dintre parinti (stind in fata televizorului) si au o atitudine foarte pozitiva fata de acest comportament
- sunt perceputi ca incapabili de a se autoapara (mai ales in scoala si la statie de auto(a)buz)
- copii sensibili, tacuti, care sunt izolati social (nu stie de vecini)
- mai putin dezvoltati fizic decat altul (ca deobicei)
- fara incredere in sine
- reactioneaza plangand (mami, mami...!) sau se retrag rusinati in fata actelor de agresiune
- cu deficiente (fizice sau de vorbire, sau banesti)
- au putini prieteni sau deloc (si nici nu vor)
- afiseaza comportamente asociate cu depresia (pune afise peste tot, mai ales in centru orasului)
- daca este elev nu se duce la scoala
- daca este student s-a dus la scoala
- daca are profesie se plinge ca nu face bani
Elena
02.04.2009 21:19
in concluzie :tot mai bine era pe vremea lui ceausescu ,toti o apa si un pamant si nu miscam in front .acum au copii dreptul sa mearga la politie sa te reclame daca i-ai dat o palma..........
utc-istul
02.04.2009 23:57
Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

pensiunea casa buna

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
AFF
Licitatie publica

ACCENT MEDIA