Tribuna
PNL
CEO-ul UNIMAT i-a scris lui Adrian Bibu
CEO-ul UNIMAT i-a scris lui Adrian Bibu

Campania „FII PRIMARUL SIBIULUI!” inițiată de platforma „SIBIBU - Sibiul lui Adrian Bibu” continuă să centralizeze recomandări cu privire la dezvoltarea orașului, dar și opinii cu privire la administrarea sa. Mesajele transmise până în prezent pe adresa adrian.bibu@sibibu.ro sunt semnate de sibienii preocupați de infrastructura rutieră, de cea școlară, de locuitori interesați de mari proiecte și de îmbunătățirea calității vieții, în general.

 

Între cei care au dat curs îndemnului de a-i scrie lui Adrian Bibu se afla și CEO-ul companiei UNIMAT, Mihai Balaban. Implicat în viața Sibiului, Mihai Balaban este cel care a coordonat eforturile societății civile în cazul reabilitării noului Palat al Copiilor. De asemenea, este activ implicat în organizații non-guvernamentale, susținând necondiționat proiecte sociale, educaționale și umanitare. Crucea Roșie Sibiu, al cărei președinte este, e cel mai bun exemplu.

 

Mihai Balaban militează pentru punerea în valoare a potențialului considerabil de dezvoltare al Sibiului, care depinde de o bună administrație. În spatele mesajului transmis este expertiza unui inginer-economist, a unui om de business și doctor în management, fiind centrat în principal în jurul propunerilor  la nivelul infrastructurii necesare Sibiului.

 

 „Cred cu tărie că baza oricărei dezvoltări este o infrastructură solidă și adecvată nevoilor actuale ale comunității” – spune în deschiderea scrisorii adresate lui Adrian Bibu, Mihai Balaban. Acesta consideră că:

            •           Infrastructura urbană trebuie adaptată unui plan de urbanism al orașului, realizat în concordanță cu nevoile de dezvoltare actuale ale Sibiului.

            •           Lipsește inelul de ocolire al orașului. Multe orașe de mici sau mari dimensiuni din țări dezvoltate, precum Austria sau Germania, pot fi luate ca exemplu. Mai mult, orașele mai mari au chiar mai multe inele care asigură fluiditatea traficului.

            •           Sibiului îi lipsește transportul metropolitan. Introducerea acestuia va reduce semnificativ gradul de poluare în oraș, prin eliminarea traficului generat de numărul ridicat al mașinilor personale necesare acoperirii nevoilor fiecărei familii cu copii și / sau persoane vârstnice. Este binecunoscut faptul că, acum familiile din cartierele nou construite, au nevoie de două mașini personale pentru a-și asigura mobilitatea.

            •           Sibiul are nevoie de parcări etajate pentru eliberarea blocajelor stradale; o dată cu realizarea de parcări de mari dimensiuni pe verticală,  străzile nu vor mai trebui înjumătățite pentru a asigura și spațiul necesar parcărilor.

            •           Infrastructura sportivă trebuie să răspundă nevoilor unui oraș turistic și universitar, incluzând aici :

            •           Amenajarea de terenuri sportive, după exemplul infrastructurii din campusurile universitare europene (ex. Universitatea Tehnică din Munchen TUM)

            •           Avem nevoie de o sală de sport multivalentă care sa găzduiască competiții sportive europene, evenimente și concerte. Aceasta poate deservi mai multor tipuri de întâlniri, necesare mediului de afaceri și mediului academic. Construirea unui astfel de centru multifuncțional ar atrage cu siguranță interesul mediului de afaceri pentru întâlnirile de mari dimensiuni (congrese, centru expozițional).

            •           Un parc acvatic și un centru de relaxare și divertisment sunt necesare comunității sibiene (e plin de mașini cu numere de Sibiu la complexele din Brașov – Deva - Făgăraș, etc.).

            •           Este necesară extinderea și modernizarea infrastructurii sportive din zona școlilor, în toate cartierele Sibiului.

            •           Construirea de arii sportive și de recreere asemenea Bazei Gheorghieni, realizată pe 9 ha de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca

            •           Este nevoie de piste de biciclete sigure în tot orașul, nu doar de marcaj pe partea dreaptă a benzii rutiere.

            •           Infrastructura pentru turism trebuie ajustată, astfel încât: piețele și străzile centrale să restricționeze accesul auto și să-l faciliteze doar pe cel pietonal; vestigiile istorice să fie valorificate la maximul de potențial (a se vedea  Turnul înclinat al bisericii din localitatea Ruși);  să fie identificate și amenajate zone destinate exclusiv artiștilor și promovării activităților lor (exemplu: cartierul istoric Montmartre, malul Senei, etc)

            •           Cibinul ar putea fi folosit asemenea Canalului Bega din Timișoara, atât pentru transport, turism cât și pentru promenadă.

            •           Planificarea pentru dezvoltare a unui nou campus universitar similar celor din marile orașe europene (exemplu „Garching bei München”)

            •           Extinderea aeroportului cu zonă de cargo (necesara mediului de afaceri), având garanția că Aeroportul rămâne al Sibiului și nu va fi transferat vreunui investitor, pentru alte scopuri.

            •           Conexiuni rapide și sigure între Aeroport și centrul orașului Sibiu, precum și între Sibiu și lacurile Ocna Sibiului.

            •           Păltiniș, o statiune de tip Austria, cu administrator dedicat care să asigure infrastructura pentru apă, canal, gaz, electricitate. Acestea vor garanta o dezvoltare organizată.

            •           Bâlea, un domeniul schiabil asemenea  celui existent în Dolomiți, Italia.

            •           Repunerea în funcțiune a Mocăniței Sibiu-Agnita, un proiect care va conduce la revitalizarea Văii Hârtibaciului (exemplu de bune practici - Mocănița de pe Valea Vaserului din Maramureș).

 

Mihai Balaban le recomanda celor care găsesc propunerile din lista de mai sus prea numeroase sau  prea ambițioase, ”să citească istoria satului de pescari Shenzhen din 1979, care s-a transformat într-o zonă economică specială și implicit, în cel mai bogat și dezvoltat oraș din China” .

„Este esențial ca primarul care ne va reprezenta să realizeze schimbări cu impact pentru orașul nostru și apoi să planifice și să urmărească realizarea acestora în mod transparent” – spune în încheierea mesajului său , Mihai Balaban.

 

Campania “FII PRIMARUL SIBIULUI!” a fost lansată în scopul de a  oferi o platformă de dialog despre viitorul orașului, sibienii fiind încurajați să-și trimită sugestiile și ideile pe adresa:  adrian.bibu@sibibu.ro





comentarii
1 comentarii

Orice articol din acest ziar are la baza un psd-ist . Sa vezi tu acum ce se trezeste marele trif (cu litere mici) si incep comentariile . Sunt OK , dar sunt doar o parte .
lui cristi
02.07.2020 16:31
Din aceeasi categorie
jidvei

qhouse sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia