Tribuna
Centru de evaluare la Spitalul de Pneumoftiziologie, din cauza epidemiei de gripă. Se poate merge şi fără trimitere de la medicul de familie
Dumitru CHISELIŢĂ
592 vizualizari
Centru de evaluare la Spitalul de Pneumoftiziologie, din cauza epidemiei de gripă. Se poate merge şi fără trimitere de la medicul de familie
© Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu anunţă că, de marți, 4 februarie, pacienţii cu simptome respiratorii severe specifice gripei (febră, tuse, dureri musculare) se vor putea prezenta în zilele lucrătoare, de luni până vineri, între orele 8 şi 12, iar sâmbăta și duminica între orele 14 şi 18, la Centrul de evaluare deschis la parterul Dispensarului TBC (str. Morilor, nr. 57), din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. 

Bolnavii se pot prezenta în Centrul de evaluare fără bilet de trimitere de la medicul de familie și indiferent de statutul de asigurat. Se recomandă ca persoanele asigurate să aibă asupra lor cardul de sănătate și cartea de identitate.  

La finele săptămânii trecute, Ministerul Sănătății a instituit starea de alertă epidemiologică determinată de gripă, în instrucțiunea emisă regăsindu-se următoarele măsuri generale recomandate pentru populație:
a) Consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea la domiciliu și eventuale investigații suplimentare
b) Pentru persoanele care prezintă simptomatologie respiratorie se recomandă purtarea măștii de protecție, dacă trebuei să se deplaseze în comunitate
c) Respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință 
d) Menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului
e) Evitarea aglomerațiilor, aerisirea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție 
f) Continuarea vaccinării antigripale, în special pentru populația expusă la risc de îmbolnăvire sau complicații ale gripei – persoane cu vârsta peste 65 de ani, gravide, persoane imunodeprimate, persoane cu afecțiuni cronice respiratorii.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB