Tribuna
Cenaclul Literar "George Topârceanu" și-a schimbat numele. De vineri, se numește "Radu Theodoru"
Andra MARINESCU
2763 vizualizari
Cenaclul Literar
Cenaclul Literar "George Topârceanu" poartă, acum, numele generalului și scriitorului Radu Theodoru. Evenimentul care a marcat această schimbare a avut loc vineri după-amiază, la Cercul Militar.


Manifestarea a fost moderată de scriitorul Ștefan Vișan, și deschisă cu marcarea sărbătoriților lunii. Evenimentul a continuat cu un moment dedicat scriitorilor care s-au născut în prima lună a anului, Ștefan Vișan recitând și o poezie dedicată lui Mihai Eminescu, semnată de George Filip, poet din Canada.
Ioan Stopița, redactorul-șef al Revistei "Rapsodia", a vorbit despre momentul în care i-a propus generalului Radu Theodoru să dea numele Cenaclului Literar. 
"E o onoare pentru noi ca domnul general Radu Theodoru să dea numele acestui Cenaclu. Propunerea a venit acum câteva săptămâni și am demarat de urgență demersurile. Țin foarte mult la dânsul, îl iubesc", a spus Ioan Stopița.


Despre Radu Theodoru, "un fenomen literar"


Scriitorul Ștefan Vișan a vorbit, apoi, despre activitatea literară a generalului Radu Theodoru. 
"Domnia sa este un fenomen literar. Mulți scriitori și-au dedicat viața scrisului, dar dânsul a făcut-o într-un mod aparte, cu totul diferit. Aș caracteriza scrierile dânsului opere de artă. Citindu-le, ai nu numai satisfacția unei lecturi deosebite, ci simți că participi la ceva constructiv, ceva ce te înalță. Scriitorul Radu Theodoru este un scriitor măcinat de pasiunea scrisului. A scris mult, enorm de mult. Când am citit lucrările sale, am rămas impresionat de cât de mult a putut scrie. Prin lucrări diverse ca formă, ne plimbă prin toată claviatura vieții noastre, dovedindu-se un extraordinar de mare talent literar", a spus scriitorul Ștefan Vișan. 
Acesta a vorbit și despre izvorul scrisului său, respectiv "marele gol lăsat după cel de-al Doilea Război Mondial, de scrieri, de scriitori și de literatură bună". 
"Sunt foarte convins că, avându-vă ca mentor spiritual, Cenaclul nostru va crește în valoare și lucrările membrilor vor fi mai bune. De asemenea, și Revista va cuprinde lucrări de o mai bună calitate", a adăugat Ștefan Vișan.
Invitată să vorbească despre opera literară și nu numai a lui Radu Theodoru, pe larg, a fost, apoi, conf. univ. dr. Anca Sîrghie. 
"I-am cercetat amănunțit viața, recent, și sunt realmente uimită, fascinată. Domnului general  i se cuvine această intitulare a unui cenaclu de la Sibiu. (...) Radu Theodoru este un aviator cu destin eroic, un militar salvat de scriitorul - și el spectaculos. S-a născut într-o fortăreață, în 1924, în Ineu, Arad", a spus, printre altele, Anca Sîrghie. 

Col. (r) Ioan Părean, președintele filialei sibiene a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, a spus că:
"Eu am fost unul dintre cei cărora li s-a cerut părerea despre această schimbare a numelui Cenaclului. Am vorbit cu colegii mei din biroul filialei Sibiu a ANCMRR și am stabilit, după noul statut, că putem să îi oferim titlul de membru de onoare al Filialei noastre. În același timp, îi conferim și o diplomă care, din întâmplare, are și culoarea hainei de aviator". 

Prof. univ. dr. DHC Ioan Bogdan: "E o mare șansă!"


Despre generalul și scriitorul Radu Theodoru a vorbit și prof. univ. dr. DHC Ioan Bogdan, care a mărturisit că "e o mare șansă să fiu invitat la acest eveniment de către Radu Theodoru. Ne cunoașem de șapte-opt ani și de atunci vorbim mereu, am schimbat și cărți între noi. Avem în față un erou al neamului", a spus prof. univ. dr. DHC Ioan Bogdan.
Apoi, profesorul Vasile Rusu a mărturisit, în câteva cuvinte, că în urmă cu câteva  decenii, i-a devenit generalului Radu Theodoru ucenic și că se simte onorat că se află la evenimentul festiv de vineri. De asemenea, doctorul Vasile Hodorogea l-a urat pe Radu Theodoru prin intermediul unei poezii, dorindu-i viață lungă.


Radu Theodoru: "Aici s-a schimbat viața mea!"


În finalul întâlnirii de la Cercul Militar, a luat cuvântul, printre emoții, cel căruia i s-a dedicat evenimentul. 
"S-a vorbit foarte mult despre mine. Eu trebuie să vorbesc despre dumneavoastră! Pentru că aici, în Sibiu, m-am născut a doua oară, ca vocație. Sibiul este, pentru mine, primul nod existențial. Aici s-a schimbat ceva din viața mea, fundamental. Sibienii m-au făcut ce sunt. Cu ajutorul meu, că am muncit, bineînțeles. Nu știu cum să vă mulțumesc vouă, celor care iubiți condeiul, pentru că țineți identitarul. Dumneavoastră faceți aici istorie literară, de cultură. Trebuie să fiți conștienți că dumneavoastră însemnați românitatea", a spus generalul Radu Theodoru, după care le-a mulțumit celor care au stat, la prezidiu, alături de el.

 

FOTO: Răzvan NEGRU

 

 

© Stefan Trihenea
© Stefan Trihenea
© Stefan Trihenea
© Stefan Trihenea
© Stefan Trihenea

 







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA