Celebra lucrare Somnul raţiunii naşte monştri va putea fi vazută la Brukenthal

Expoziția Goya și Dali, blestemul războiului, colecția George Șerban, curator dr. Alexandru Constantin Chituță, aduce în premieră la Sibiu lucrări de grafică realizate de Goya din seriile Tauromahia, Dezastrele războiului și Capriicile. Una dintre cele mai cunoscute lucrări din seria Capriciilor este și cea intitulată „Somnul rațiunii naște monștri”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În anul 1793, Goya surzește. Este o lovitură grea pentru el, un om fără o viață intelectuală în care să se refugieze. Complexele determinate de boala lui, izolarea parțială față de lume și frustrările generate, îi ascut sau deschid alte posibilități de percepție și Goya se schimbă radical, ca artist.

În același an, el execută unsprezece picturi pentru Academia San Fernando, în care dă frâu liber capriciului și invenției, ilustrându-și suferința și gândurile mortuare. Aceste tablouri din 1793 sunt departe de feeria serbărilor galante; de fapt, par niște serbări infernale. Acum apar măștile de o mare violență expresivă, măști care încep să devină adevărata fizionomie a personajelor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Într-un comentariu despre „Capricii”, Goya spunea că lumea este o mascaradă, oamenii încercând prin voce, veșminte, chipuri, să apară diferiți de ceea ce sunt în realitate.

Artistul a valorificat în „Capricii” toate cunoștințele sale care l-au format: superstiții, basme, demoni și strigoi din folclorul aragonez, cât și recuzita vrăjitorească și demonică.

Există o întreagă figurație demonică: Maetrul Leonard, patronul sabaturilor, căruia vrăjitoarele îi oferă copii drept ofrandă; Asmodeu, diavolul șchiop, combinator de matrimonii burlești; măgarul, simbol al prostiei și al freneziei; pisica, complicea diavolului; fluturele e și el o mască a diavolului; cucuveaua, crainica morții; liliacul, „musca diavolului”, simbol al crepusculului și al misterului și participant la sabaturi; papagalul, simbol al retorismului găunos, dar și pasăre malefică.

Unele „Capricii” sunt ilustrarea unor proverbe. Există și elemente de cultură tradițională spaniolă, dar și metafore greu de descifrat, al căror înțeles îl cunoaște poate doar autorul.

„Capriciile” ar putea fi o satiră a epocii lui Carol al IV-lea, dar geniul lui Goya a ridicat aceste opere dincolo de înțelegerea limitată. Prin imaginile fantastice cumplite și enigmatice, „Capriciile” nasc în privitor întrebări neliniștite cu privire la condiția omului.

Vă invităm vineri, 24 iunie 2022, la ora 12:00, la vernisajul expoziției ce va avea loc la Palatul Brukenthal din Piața Mare nr. 4.

 

 

22 iunie 2022 la 11:59
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit