Tribuna
PNL
Cei cinci candidaţi la funcţia de rector al ULBS, faţă în faţă, la iniţiativa studenţilor
Cei cinci candidaţi la funcţia de rector al ULBS, faţă în faţă, la iniţiativa studenţilor
© Arhiva TRIBUNA
Cei cinci candidați pentru funcția de rector al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu îşi vor prezenta programele manageriale și viziunea de dezvoltare a instituţiei academice în cadrul unei dezbateri care se va desfășura joi, 30 ianuarie, începând cu ora 18, în Aula Magna.


Candidaţii la funcţia de rector al ULBS sunt conf. univ. dr. Daniela Preda, directorul Departamentului de Relații Internaționale și Programe Comunitare, prof. univ. dr. Liviu Mihăescu (Facultatea de Științe Economice), prof. univ. dr. habil. Ioan Marian Ţiplic, prorector Programe Academice, prof. univ. dr. Livia Ilie, prorector Strategie Organizaţională şi Financiară, și prof. univ. dr. Sorin Radu, decanul Facultății de Științe Socio Umane.
Organizată la inițiativa studenților reprezentați în Senatul ULBS și în Consiliile Facultăților, dezbaterea este programată să se desfășoare pe durata a aproape trei ore și va fi structurată pe patru secțiuni.


Cum se va desfăşura dezbaterea, la ULBS


La începutul dezbaterii, fiecare dintre cei cinci candidați va avea la dispoziție patru minute pentru a-și prezenta programul managerial. Apoi, cei cinci candidați vor răspunde la întrebări ce vor acoperi cinci teme de interes pentru mediul universitar: activitatea didactică; serviciile sociale și problemele studențești; Finanțarea; Cercetarea; Relațiile cu comunitatea și relații internaționale. După finalizarea acestei secțiuni vor urma întrebările adresate de public. Acestea pot fi atât întrebări adresate unuia dintre candidați, cât și întrebări comune. Întrebările vor fi transmise prin intermediul unui formular online: https://forms.gle/yxmfuFZ3UwjyeLxLA.
”Logarea se va putea face doar cu adresa de ULBS. Întrebările vor fi preluate automat într-un Excel, iar din acestea vor fi alese, random, prin intermediul unui program, cele care vor fi adresate candidaților. În momentul în care se alege întrebarea, vom spune numele celui care a trimis-o și cui îi este adresată. Din lipsă de timp, nu vom putea adresa toate întrebările, acesta fiind motivul pentru care am recurs la această modalitate. Totodată, atragem atenția că vor fi luate în considerare doar întrebările care vor avea legătură directă cu scopul dezbaterii”, a precizat Sergiu Lazăr, principalul organizator și moderatorul întâlnirii.
Întrebările vor putea fi trimise joi, începând cu ora 18, și până în momentul în care ultimul candidat a răspuns ultimei întrebări din seria celor cinci domenii de interes.
Ultima parte a dezbaterii va fi alocată cuvântului final adresat de fiecare din cei cinci candidați.
Întreaga dezbatere va fi transmisă în direct pe www.ulbsibiu.ro. Accesul în "Aula Magna" va fi permis doar angajaților şi studenţilor ULBS și reprezentanților mass-media. (A. M.)





comentarii
3 comentarii

Nu in fata studentilor, nu va eschivati! Rezultatele.pe plan academic, managerial etc trebuie sa faca diferenta! A auzit cineva de ei in afara granitelor ? A auzit cineva de ei din interiorul granitilor? Nici eu!
Unu
28.01.2020 22:35
Unde ați fi vrut să auziți dumneavoastră de ei? Că pe la școli se pare că nu ați prea fost.
@unu
29.01.2020 09:42
@Unde ați fi vrut să auziți dumneavoastră de ei? Că pe la școli se pare că nu ați prea fost.

Vreau si eu o referinta in literatura de specialitate (fiecare pe domeniul lui) din tara/strainatate. Referinta actuala (ultimul an). Vreau si eu lista de lucrari/cercetare etc realizate de fiecare. Vreau si eu echipa de cercetare cu care a realizat proiecte internationale, de actualitate, aport plus valoare stiintifica!

Hai sariti aici cu referinte, cu valoare, cu stiinta, cu munca de cercetare, cu proiecte atrase la nive european etc!

Nu gargara, nu poze, nu scoala vietii! De-asta suntem satui in romania! Piramida e cu susul in jos la noi!
alt nescolit
29.01.2020 10:05
Din aceeasi categorie
Sibiu Guitar Meeting

qhouse sibiu

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia