Tribuna
Cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea” debutează, joi, la Sibiu
Cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea” debutează, joi, la Sibiu

Trei zile de cântec și joc popular de pe întreg cuprinsul României oferă Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” publicului, în zilele de 25, 26 şi 27 noiembrie, urmând ca în 28 noiembrie specialiştii în cultură tradiţională să dezbată teme de actualitate în cadrul seminarului dedicat profesioniştilor. Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.

De 23 ani încoace, Sibiul se poate mândri cu un eveniment cultural de excepţie, iniţiat în memoria maestrului coregraf Ioan Macrea, cel care a dus faima României în lumea întreagă, prin cea dintâi formaţie de dansuri populare din România: Junii Sibiului. Prin strădania Consiliului Judeţean Sibiu, a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul –Junii” Sibiu, ediţia 2021 a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea” reuneşte opt ansambluri, muzicieni şi interpreţi de muzică populară, în perioada 25 – 28 noiembrie.

Festivalul va fi deschis de gazdele “Junii Sibiului”, cu premiera „La crâşma din Dealu` Mare”, spectacol în conceptul artistic al Silviei Macrea. Coregrafii spectaculoase, cântece nemuritoare şi poezii prind viaţă prin artiştii profesionişti de la „Cindrelul-Junii Sibiului”, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, și Adrian Neamțu. În ipostaze inedite vă vor încânta, prin rolurile lor, Gabriel Popescu/ Laie Lăutarul, Ovidiu Sas/ Nicolae Crâșmarul, Alesea Sas/ Anița Crâșmărița, Titus Pîţan / Vasilică, ajutorul crâşmarului. Spectacolul se constituie într-o carte de vizită coregrafică a judeţului Sibiu, căci prezintă nestemate precum: Rara de pe Valea Hârtibaciului, Jiana din Mărginimea Sibiului, Învârtita de pe Valea Târnavelor şi Brâul din Ţara Oltului. Conducerea muzicală este asigurată de Gabriel Popescu şi Mihai Tarcea, coregrafia este semnată de Theodor Vasilescu și Silvia Macrea, iar asistent coregraf este Alesea Sas.

Ioan Macrea, omagiat de două generații de dansatori

Apoi alte două generaţii de dansatori - tinerii de la „Ceata Junilor” şi cei cu mai multă experienţă de viaţă din ansamblul „Veteranii Junii Sibiului” - îl omagiază, prin joc, pe coregraful Ioan Macrea.

Cu dragoste pentru folclor, vin în următoarele zile pe scena festivalului ansamblurile profesioniste: „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Banatul” din Timișoara, „Dor Românesc” din Bistriţa, „Baladele Deltei” din Tulcea și „Constantin Arvinte” din Iaşi.

Momentele coregrafice şi cele de măiestrie instrumentală vor fi punctate de recitaluri susţinute de interpreți de prim rang ai muzicii populare românești: Sorin Filip, Liliana Laichici, Adrian Stanca, Mihaela Petrovici, Dumitru Teleagă, Carmen Popovici Dumbravă, Nicu Novac, Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu, Alexandru Pugna, Georgeta Nichifor, Costel Atanasof, Laura Mocăniţă, Laura Feraru, Andrei Liţă, Constantin Bahrin, Simona Mazăre, Andrei Balan, Claudia Martinică, Mariana Anghel, Camelia Cosma Stoiță, Marcel Părău, Cristian Pomohaci, Nicoleta Voica, Alina Pinca, Ilie Medrea, Răzvan Năstăsescu, Sebastian Emanuel Stan, Traian Stoiţă, Ovidiu Homorodean, Oana Bozga,  Daniel Pop, Virginia Irimuş, Bogdan Toma, Izabela Tomița, Gabriel Popescu, Aurora şi Săndel Mihai, Olguţa Berbec, Remus Novac, Stana Stepanescu, Bojidar Ciobotin, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Gabriel Popescu și Adrian Neamțu.

Biletele pentru ziua de 25 noiembrie au fost epuizate, dar publicul are posibilitatea să se bucure de premiera „La crâşma din Dealu` Mare”, cu Junii Sibiului, prin intermediul transmisiunii Live, pe paginile de Facebook: Centrul Creației Junii Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului, Livestream România și www.livestreamromania.ro.

Pentru zilele de 26 și 27 noiembrie, pot fi achiziționate bilete de la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu, la preţul de 40 lei; program casierie: miercuri-vineri între orele 14.00 – 21.00, sâmbătă, între orele 11.00-21.00.

Accesul la spectacole este permis pe bază de cod QR, obţinut în urma vaccinării sau a trecerii prin boală, conform normelor legislative în vigoare privind prevenirea răspândirii pandemiei de COVID – 19.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

*25 noeimbrie 2021, ora 17

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”: premiera Spectacolului extraordinar „La crâşma din Dealu` Mare”, cu participarea soliştilor Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Gabriel Popescu, Adrian Neamțu

Distribuţia: Laie Lăutarul- Gabriel Popescu, Nicolae Crâșmarul- Ovidiu Sas, Anița Crâșmărița- Alesea Sas, Vasilică, ajutorul crâşmarului – Titus Pîţan

Conducerea muzicală: Gabriel Popescu şi Mihai Tarcea

Coregrafia: Theodor Vasilescu și Silvia Macrea

Asistent coregraf: Alesea Sas

Concept artistic: Silvia Macrea

-Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”

Alina Pinca, Ilie Medrea, Răzvan Năstăsescu, Sebastian Emanuel Stan, Traian Stoiţă, Ovidiu Homorodean, Oana Bozga, Daniel Pop, Virginia Irimuş, Bogdan Toma, Izabela Tomița, Gabriel Popescu, Aurora şi Săndel Mihai, Olguţa Berbec, Remus Novac, Stana Stepanescu, Bojidar Ciobotin

-Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”

 Mariana Anghel, Camelia Cosma Stoiță, Marcel Părău, Cristian Pomohaci, Nicoleta Voica

*26 noiembrie, ora 17

-Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”

 Sorin Filip, Vlad Dochița, Cosmin Croitor, Ionuț Țanța, Dinu Croitor

-Ansamblul Profesionist „Banatul”

Liliana Laichici, Adrian Stanca, Mihaela Petrovici, Dumitru Teleagă, Carmen Popovici Dumbravă, Nicu Novac

*27 noiembrie, ora 17

-Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”

Georgeta Nichifor, Costel Atanasof, Laura Mocăniţă, Laura Feraru

-Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”

Andrei Liţă, Constantin Bahrin, Simona Mazăre, Andrei Balan, Claudia Martinică

-Ansamblul Artistic Profesionist „Dor Românesc”

Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu, Alexandru Pugna

Spectacolele sunt prezentate de Iuliana Tudor.

Prin parteneriatul încheiat cu Televiziunea Română, Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” 2021 va fi difuzat pe posturile TVR 1 şi TVR 3, în cadrul programelor cu profil folcloric, la o dată ce va fi ulterior anunţată.

Festivalul este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu. Director festival: Silvia Macrea. Evenimentele sunt finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu. Sponsor: ROMGAZ. Partener: Cricova. Partener: TVR. CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu        

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Comunicat de presa
Licitatie publica

accentmedia