Tribuna
Ce spun autoritățile despre bazarul- kitsch de la Bâlea Lac – partea a II-a
Ce spun autoritățile despre bazarul- kitsch de la Bâlea Lac – partea a II-a

- chiar dacă nu are atribuții și competențe în zonă (în afara celor ce țin de activitatea Serviciului Public Salvamont Sibiu), Consiliul Județean Sibiu nu este deloc mulțumit de situația existentă la Bâlea Lac -

 

La începutul lunii septembrie, o echipă a cotidianului Tribuna s-a deplasat în zona Bâlea Lac pentru efectuarea unei documentări jurnalistice. În urma acestei deplasări, în cotidianul nostru a fost publicat articolul „Bazarul – kitsch de la Bâlea Lac”, material ce poate fi citit și accesând link-ul următor: https://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/bazarul-kitsch-de-la-balea-lac-178133.html.

Materialul respectiv s-a bucurat de succes și aprecierea cititorilor, care, prin comentariile transmise, și-au exprimat opinii similare cu ale noastre și ne-au impulsionat să continuăm demersul până la o posibilă remediere a situației.

Având în vedere starea nepotrivită, în opinia noastră, în care se prezintă Bâlea Lac (zona arată asemeni unui imens bâlci, unde se oferă la vânzare și se cumpără de toate, în condiții economico – financiare ce ridică semne de întrebare și suspiciuni rezonabile, cu măsuri de igienă și securitate sanitară cel puțin îndoielnice, nu există locuri de parcare amenajate suficiente, iar normele rutiere aplicabile pe drumurile publice parcă sunt opționale etc), am conceput mai multe adrese cu întrebări și diverse solicitări de lămurire, pe care le-am trimis autorităților care am considerat noi că au atribuții în gestionarea zonei și a situației de la Bâlea Lac.

Deoarece am trecut câteva săptămâni de la demersul nostru, am început publicarea răspunsurilor primite de la autorități, astfel încât cititorii să-și poată forma o idee cât mai clară în legătură cu întreaga situație, responsabilități, strategii, măsuri întreprinse etc. Apoi, vom trage concluziile cele mai interesante... 

După Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere, cea de-a doua instituție ce a răspuns întrebărilor noastre a fost Consiliul Județean Sibiu (Direcția Informatică, Resurse Umane, Relații Publice - Serviciul Relații Publice, CIC și Informatică).

 

Fără teren și „putere” în zonă

 

Autoritatea administrației publice locale nu deține teren și nu are competențe sau atribuții care să-i permită să intervină în zona Bâlea Lac pentru reglementarea problemelor semnalate de noi dar consideră că acestea aduc o stricare a imaginii zonei.

„La momentul actual, Consiliul Județean Sibiu nu deține sau administrează nicio suprafață de teren în zona Bâlea Lac.

Pentru construirea Bazei de Salvare Bâlea Lac, Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu a primit cu titlu de folosință gratuită pe o perioada de 50 de ani, de la  U.A.T. Comuna Cârțișoara terenul în suprafață de 375 mp, terenul fiind în prezent în proprietatea publică a U.A.T. Comuna Cărțișoara. Pe amplasamentul acestui teren, înscris în CF 100215 Cârțișoara, a fost edificată construcția în care își desfășoară activitatea Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu, imobil aflat în proprietatea publică a Județului Sibiu și dat în administrarea Serviciului Public Județean Salvamont  Sibiu. Pentru desfășurarea în condiții optime a activității salvatorilor montani de la Baza de Salvare Bâlea Lac, Județul Sibiu a aprobat prin HCJS nr. 179/2024 demararea procedurii în vederea achiziționării, prin negociere, a imobilului-teren situat în localitatea Cârțișoara, județul Sibiu, identificat în CF nr. 102997 Cârțișoara, nr. cadastral 102997, în suprafață de 503 mp.

Conform legislației în vigoare, Consiliul Județean Sibiu nu are atribuții privind autorizarea, gestionarea sau controlul activităților desfășurate de agenții economici prezenți în zona Bâlea Lac, aceste atribuții fiind în sarcina altor entități publice. Totodată, precizăm că activitățile comerciale nu se desfășoară pe proprietatea publică a Județului Sibiu, ci pe cea a UAT Cârțișoara și în zona de siguranță a drumului național DN 7 C, aflat în administrarea CNAIR, iar parcările amenajate sunt în proprietate privată”, ne-au transmis reprezentanții CJ Sibiu.

 

Conducerea județului a semnalat Primăriei Cârțișoara disfuncționalitățile „care aduc un mare prejudiciu de imagine zonei”...

 

 Având în vedere situația juridică a terenurilor din zona Bâlea Lac și lipsa de competențe a Consiliului Județean Sibiu, am fost informați că instituția nu este în măsură să stabilească un plan a cărui aplicare ar putea conduce la o îmbunătățire a situației generale în zonă, exceptând competențele legale ce țin de coordonarea activității serviciului public Salvamont. Și în opinia responsabililor CJ Sibiu, cea în măsură să pună la punct situația este Primăria comunei Cârțișoara, pe teritoriul căreia se află respectiva zonă sensibilă.

„...neavând competențe și atribuții care să ne ofere pârghii să intervenim în zona Bâlea Lac, nu putem să stabilim nicio strategie sau reglementări de organizare a activităților în zonă, cu excepția celor ce vizează activitatea de prim ajutor și salvare a turiștilor. Cu toate acestea, în repetate rânduri am semnalat conducerii Primăriei Cârțișoara disfuncționalitățile de la Bâlea Lac care aduc un mare prejudiciu de imagine zonei  de referință și, extrapolând, României”, susțin cei aflați la conducerea județului.

 

Bâlciul de la Bâlea Lac – în contradicție cu strategia de promovare a turismului implementată de CJ Sibiu

 

Chiar dacă nu are decât competențe specifice în zonă, instituția Consiliul Județean Sibiu este preocupată de imaginea prezentată lumii prin tot acest bâlci de la Bâlea Lac și își exprimă nemulțumirea față de acest aspect. Mai mult, „peisajul” ce poate fi întâlnit în inima Masivului Făgăraș pare că nu corespunde deloc cu strategia de promovare turistică aplicată, de ani buni, de C J Sibiu.

I-am întrebat pe cei de la Consiliul Județean Sibiu dacă consideră potrivit și demn de imaginea de ansamblu deținută și promovată de județul nostru, întregul „tablou” oferit de zona Bâlea Lac turiștilor români și străini? Răspunsul primit a fost prompt și foarte explicit: „Categoric nu. Eforturile din ultimii ani ale Consiliului Județean Sibiu de a oferi turiștilor experiențe de poveste în zona Bâlea și nu numai, prin îmbunătățirea considerabilă a infrastructurii și a promovării traseelor de drumeție, în condiții de siguranță, sunt diminuate de practicile împământenite la Bâlea Lac, cu girul celor care pot aduce o schimbare în bine, cu eforturi mici...”.

Din partea Consiliului Județean Sibiu, au răspuns întrebărilor noastre directorul executiv Cristina-Doris Banciu, șeful de serviciu Radu-Florin Bogdan (CO – semnat pentru de Marius Aurel Mila) și consilierul Ioana-Daniela Căpățînă.

D.F.

Foto: Răzvan Negru





comentarii
8 comentarii

Nu are nimen ac de cojocul acestor " comercianti"?
LAE
28.09.2024 10:49
Situatia de la Balea reprezinta o rusine nationala ! Zona respectiva - ca si alte zone turistice similare - ar trebui trecute in administrarea Consiliilor Judetene si stabilite prin lege obligatiile de intretinere si valorificare a acestora. Este inadmisibil sa lasi la discretia unui primar de sat o asemenea comoara turistica!
Cititescu
28.09.2024 13:37
Oglinda societații, civilizație !
Yo Robot
28.09.2024 19:03
In acest minunat loc, de a lungul timpului au venit niste indivizi care au o singura viziune... Cea a banului.
Toți chioșcarii, de când se deschide drumul și până se închide vor sa numere câți mai mulți bani, să se laude câți koko au făcut ei pe sezon, dar uita că au și niște obligații.
Cum vine asta... Ai punct de servire alimente/preparate dar nu ai toaleta sau loc de spălatul mâinilor.
Să nu mai vorbim de loc pt depozitat gunoaiele.
In afara de cele două cabane unde poți mânca și te poți caza , restul sunt niste coșmelii infecte.
E păcat , tot Transfăgărășanul și pe partea cu Argeșul, cât și pe cea cu Sibiul... Gunoaie in refugii sau parcări , cât încape.
Eu sunt de părere că ursii sunt cea mai mica problema pe Transfăgărășan sau Bâlea.
Omul este mai animal decât ursul.
Până nu pun instituțiile statului osul la treabă, nu cred că o să apară curând schimbări în Bâlea.
Money
28.09.2024 22:15
Sunt foarte curios ce o să scrieți despre bazarul "de Crăciun" din Piața Mare făcut de Fodor și conducerea FDGR (succesorii la cerea lor ai organizației naziștilor-germani din România, numită Grupul Etnic German) în postul Crăciunului. Ce fac în centrul Sibiului e identic cu ce e acolo la Bâlea. Acum o să vedem dacă noii patroni ai Tribunei sunt tot sub control KGB, ca Iohanis și administrația publică din Sibiu sau nu.
Unul
29.09.2024 13:01
Bă,,beliților "cum ar fi zis răposatul n.i.d.,dar voi ăștia care sunteți de atâția ani numai la butoane...a ți umblat prin lume,faceți concedii numai ,,afară" vedeți documentare la t.v.,chiar nu luați nici un exemplu bun de la alții???Nu vedeți mizeria și kitschul,jegul,gunoaiele din parcări,closetele împuțite etc.etc.??? Nu a ți fost la vecinii noștri unguri?chiar și în județele lor să vedeți o altă rânduială???
Dar se pare că la majoritatea conaționalilor le place acest jeg și aceste anomalii iar în rest povești pe la colțuri, comentarii și dezbateri fără schimbări,câinii latră și urșii se plimbă nestingheriți.
Papa di Gio
29.09.2024 15:09
Autoritățile ce fac, dorm?? Ei sânt cei care trebuie sa i a masuri urgente....nu au competența??? Vrăjeală, dar cine are competența??? Primăria nu , consiliul nu, .....dezinteres total ,
Cristian
29.09.2024 22:07
Pai solutia e simpla, fiscul in control cat mai des acolo...fac pariu ca dupa primul conntrol se inchid 2 treimi din cocioabele de acolo!!! De asemenea un post de politie permanent, deservit de 2 -3 politisti, cu atributii de ordine rutiera!!!
Solutia e simpla!
30.09.2024 09:37
Din aceeasi categorie
Intre sine si bani

Sibiu Opera Festival

Astra Film Festival

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Tribuna
Licitatie publica