Tribuna
PNL
AMVONUL & TRIBUNA.
Ce-i folosește omului...? (Marcu 8.34-38; 9.1)
Pr. Constantin NECULA
3138 vizualizari
Ce-i folosește omului...? (Marcu 8.34-38; 9.1)

Prin Duminica aceasta „închidem” Prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci. O săptămână luminată de Cruce. Nu pentru a ne despărți de ea, ci pentru a o reașeza în centrul preocupărilor noastre. Cu sens. Înțelegând, pe cât se poate, taina Evangheliei Crucii – o propovăduire a morții care asumă mântuirea noastră. Momentul povestit în textul Duminicii acesteia vine ca o aducere aminte înainte ca umbra crucii să lumineze peste istoria mântuirii noastre. Textul ca atare este așezat între mărturisirea lui Petru și sfatul lui neatent și Schimbarea la Față a Mântuitorului – de la care Petru, să ne înțelegem, nu este exclus. În preajma Cezareii lui Filip – loc nu tocmai comun în Evanghelie – Domnul îi întreabă pe ucenici cine spun oamenii că este El. Unii spuneau că ar fi Ioan, alții Ilie. Petru spune însă ce credeau ei: Tu ești Hristosul! Și tot el îi spune Domnului, care le vorbește despre patima Sa (Marcu 8.31), să evite momentul pătimirii primind mustrare: „Mergi înapoia Mea, Satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Marcu 8.33). În acest context sunt așezate spusele Mântuitorului care deschid Evanghelia Duminicii: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8. 34). Chemare grea. Mai ales când te simți în deplinătatea forțelor tale umane, când construiești cu brațele tale o lume a ta. Și numai a ta. Vorbește Hristos mulțimii și ucenicilor. Și știe că pentru mulțime contează foarte mult acest „oricine”. Poate că deja credeau că învățătura lui Hristos e numai pentru „ai Lui”. Dar Domnul nu acceptă soiul ăsta de rupere a marii familii de oameni. El stă în mijlocul lor precum Crucea Sa va sta - și stă încă – în mijlocul lumii, luminând cu razele Învierii pe oricine se apropie de înțelegerea ei.

            Apoi le pune la inimă un cuvânt deloc ușor: „Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie îl va scăpa” (Marcu 8. 35). E sensul libertății. Căci în viziunea Părinților Bisericii, cei dintâi dintre cei care au gândit asupra acestor înțelesuri, libertatea este ieșirea în întâmpinarea voinței lui Dumnezeu. Nu. Scrupuloșenia nu e semn de credință. Uneori ea înlocuiește și subminează tocmai credința. Domnul ne cere să nu fim absurzi în asumarea Evangheliei, ci să o facem în acord cu Jertfa celui care ne-a dăruit iertarea: Iisus Hristos. Nu pe Cruce face Domnul alegerea credincioșilor de necredincioși. Ci ei se aleg la picioarele crucii, dinaintea ei. Moartea pe Cruce- moartea rușinoasă, rău famată, moartea ca blestem (Sf. Ioan Gură de Aur) devine Evanghelie, Vestea cea bună. Magna Charta a Libertății mântuitoare. Devine „Vestea cea bună a Răstignirii” (Preot prof. Constantin Coman, Despre Cruce sau Vestea cea Bună a Răstignirii, Ed. Bizantină, f.a, 214 pg.). O veste- paradox și o veste-smerenie. Pentru că dinaintea bogăției este așezată sărăcia, dinaintea carierei așezată vocația, dinaintea forței brute iubirea necondiționată. Aici este mecanismul libertății. Așezarea în Hristos prin Cruce- cheia Raiului, cum spunea Părintele Petroniu de la Prodromul- și „învârtirea” Crucii în adâncul sufletului ca rană a nemuririi. Nu e ușor de înțeles de aceea e mântuitor. Nu. Crucea nu este despre softul lumii, ci despre inalineabilul hard al paradigmei divine în care ne re-alcătuim viața în Împărăția lui Dumnezeu.

            Domnul ne întreabă – căci din mulțime facem parte și noi: „Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?/ Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8. 36-37). Ca să traducem într-ale noastre: ce mai contează în viață după ce ai pierdut sensul ei? Iubirea ori copiii? Câtă avere costă învierea unui om pe care-l iubești? Dar răbdarea unei prigoniri ieftine? Cât costă- întrebarea celor care cumpără și vând viață. Ce-i folosește- întrebarea Celui Care moare ca să aflăm prețul nostru corect. Modul în care Hristos ne prețuiește este singurul medicament al depresiei în care ne zbatem. Depresie de sistem, îndrăznesc a scrie. Înțelegându-i modul de a iubi lumea te apropii de Dumnezeu-Omul cu nădejdea gustării din nemurire- despre care, de altfel, ne vorbește și Evanghelia acestei Duminici în final (Marcu 9.1). Un Dumnezeu-Iubire din care să ne hrănim iubirile. Singurul mod de a ne crește sufletul pentru veșnicie. Pentru a ne învăța unde stăm și cum stăm Domnul ne pune la îndemână și o măsurătoare de sens: rușinarea de El! Ce Dumnezeu altul ar fi putut să ne judece cu atâta luciditate, semn de mare iubire. A te rușina de iubirea ce ți-o poartă i se pare lui Dumnezeu cel mai mare păcat. Să nu te lași cântărit prin iubirea Lui. Este judecata vremii de acum. Neîngăduința de a ne iubi aplicată Celui Care este Iubirea. Jignirea, jecmănirea și ciuntirea darurilor Sale către noi. Confuzarea sentimentelor. Amestecul și amestecarea  valorilor care te țin aproape de veșnicie. Dezacordarea sufletului de la puterea lui Dumnezeu. Sunt obsesiile unui liberalism moral incredibil de influent și pierit în deziluzie. Am auzit des, prea des parcă, oameni care spun că religia este o iluzie. Las deoparte orice ton apologetic ori certăreț și privesc spre roadele lor. Utopia libertății fără frontiere morale a eșuat. Chiar dacă nu ne vine să credem, libertatea nu este un dar fără morală. Iar morala libertății crește din Cruce. Din Jertfă autentică. Din efort și punere la dispoziția Iubirii Răstignite. Chiar când oamenii au o pată albă, un glaucom ideologic crescut pe ochii prin care privesc realitatea din lume.

            Ne despărțim de prăznuirea Crucii, dar nu ne despărțim de Cruce. Un creștinism fără Cruce nu există. Crucea este jertfă și răscumpărare, răbdarea suferinței și nerăbdarea de a birui răul, supunere la voia lui Dumnezeu și nesupusă voie dinaintea răului. Crucea este Scară spre rai și Rai deopotrivă. Rază de Înviere și Înviere. De aceea ne spune Domnul că nu gustă moartea o parte dintre cei prezenți la momentul rostirii cuvintelor Sale „până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere” (Marcu 9.1b). Noi însă trăim din preaplinul de putere al Împărăției și tot ne este frică de moarte. De unde frica? Am șters din memorie puterea Crucii? Am adulat idoli pe post de cruce? Ne-am zăvorât curajul mărturisirii? Încercați un răspuns. Și îndreptați. E vremea pocăinței mai mult decât oricând. Nu al unei pocăințe fixiste și adormite în percepte fără nutrienți duhovnicești. Hristos are nevoie de noi? Eu zic că da. Voi? Crucea ne stă mărturie Iubirii răstignite. Brațele deschise prin Iubire de Iubire!

 





Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia