Tribuna
Cât plătesc sibienii pentru copii, la grădinițele private
Maria-Antonia OANA
1751 vizualizari
Cât plătesc sibienii pentru copii, la grădinițele private
© Arhiva Tribuna

În ultimii ani, numărul grădinițelor private din Sibiu a crescut semnificativ, iar tot mai mulți părinți aleg să își înscrie copiii la aceste instituții. Astfel, părinții își doresc să aleagă cea mai bună opțiune pentru copiii lor. Chiar dacă este, poate, o cheltuială în plus.

Prețurile pentru grădinițele private din Sibiu variază semnificativ, în funcție de locație, reputație și serviciile oferite. În general, taxele lunare pentru un copil la o grădiniță privată se situează între 700 de lei program scurt sau 950 lei cu program prelungit și masă. Însă există și grădinițe în care tarifele pot ajunge la 650 de euro, dar au mai multe de oferit pentru copii, precum excursii sau tabere.

Activitatea se desfășoară din septembrie până la sfârșitul lunii iulie, cu orele de lucru 07:30-17:00. Unele grădinițe au oferte și reduceri pentru părinții cu mai mulți copii înscriși. De exemplu, grădinițele cu un program extins au și activități educative suplimentare precum învățarea limbilor străine, muzică sau dans. În plus, părinții trebuie să țină cont și de alte costuri precum materialele didactice sau excursiile organizate pentru copii.

Părinții sunt mulțumiți

Părinții care aleg grădinițele private din Sibiu apreciază în mod deosebit atenția individualizată pe care copiii lor o primesc, dar și pentru programul flexibil: „Am ales o grădiniță privată pentru ca fiica mea să aibă un program mai flexibil și pentru diversele activități pe care le face”, spune Ana, o mămică.

Unii părinți sunt conștienți de costurile mai mari și de faptul că taxele pot reprezenta un efort suplimentar: „Costurile sunt destul de mari comparativ cu alte grădinițe din oraș, dar pentru confortul și educația copilului meu, fac orice”, spune Mircea, un alt părinte care a ales o grădiniță privată.





comentarii
1 comentarii

Da, am auzit si de gradinite care ofera copiilor regim vegetarian. Oare nu stiu ca un copil aflat in crestere si dezvoltare are nevoie si de proteine?!
23.01.2025 15:45
Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB