Tribuna
Casa Artelor va fi transformată într-un hub creativ
Casa Artelor va fi transformată într-un hub creativ
Conducerea Muzeului ASTRA vine cu o veste bună: proiectul pentru restaurarea și revitalizarea Casei Artelor a fost declarat admis în urma finalizării etapei de verificare tehnico-financiare în cadrul apelului "Restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice" al programului RO-CULTURA, situându-se pe locul 2 din 20 de proiecte, cu 89,62 de puncte.

Muzeul ASTRA își propune să transforme Casa Artelor într-un hub creativ, unde meșteșugurile (trecute, prezente, viitoare) devin corolarul tuturor activităților de valorificare a acestui monument istoric cu o însemnătate deosebită. Noile spații ale clădirii ar urma să primească funcții astfel încât mai mult de 80% din suprafața utilă să fie dedicată activităților culturale: expoziții de bază și temporare, săli multifuncționale pentru activități de instruire formală și non-formală, spații pentru activități de educație muzeală și pro-patrimoniu, spații fluide pentru proiectele creative ale comunității și noi forme ale antreprenoriatului cultural, spații pentru memorie culturală (zone de acces la baze de date și cataloage digitale ale meșteșugurilor și meșteșugarilor), spații pentru experimentare și interactivitate, pentru punerea în valoare a produselor meșteșugărești și artizanale, spații pentru recreere, pentru întâlnire și socializare pentru comunitate.

 

”Este un o mare bucurie și un prilej de mândrie pentru noi toți că am reușit să trecem cu brio de această evaluare. Implementarea acestui proiect un numai că va crește impactul pe care Muzeul ASTRA îl are în comunitatea sibiană prin dezvoltarea unui program cultural nou și consistent în central istoric, așa cum ne doream de foarte multă vreme, ci mai ales pentru impactul considerabil pe care acesta îl va produce în rândul meșterilor tradiționali. Este prima ocazie reală pe care aceștia o au de a-și certifica competențele dobândite și de a primi un sprijin considerabil pentru a face față provocărilor societății contemporane, pentru a se adapta la cerințele și nevoile pieței”, spune Ciprian Ștefan, director al Muzeului ASTRA

Proiectul "Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor - Centrul de Activități și Resurse Regonale (CALL03-13)" ar urma să fie implementat în parteneriat cu Mussene I Sor Trondelag din Trondheim, Norvegia, pe o perioada de 42 de luni, având o valoare totală de peste 2.570.350 euro, urmând să beneficieze de un sprijin financiar nerambursabil de maxim 1.999.999,96 euro. Lista finală a proiectelor finanțate va fi publicată în perioada următoare pe site-ul programului RO-CULTURA.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia