Peretele exterior al unui imobil a crăpat în timp ce muncitorii care se ocupau de reparaţiile trotuarelor au săpat mult prea aproape de casă.
Întâmplare care ar putea fi de domeniul cascadorilor râsului şi al penibilului, dacă nu era pe punctul de a produce o adevărată tragedie la Mediaş. Peretele exterior al unei case de pe strada Nicolae Iorga a crăpat pur şi simplu, în timp ce pe respectiva stradă angajaţii unei societăţi din oraş se ocupau de reabilitarea reţelei de trotuare. Cel mai probabil, muncitorii au folosit utilajele pentru îndepărtarea vechiului trotuar mult prea aproape de casă, iar peretele exterior a cedat. Marţi dimineaţa, puţin după ora 10, inevitabilul s-a produs. O bună parte din acest perete s-a deplasat, lasând loc unei crăpături considerabile. Proprietara casei a înlemnit când a văzut ce s-a întâmplat. „Eram aici în cameră, am auzit o bubuitură şi am ieşit să văd ce s-a întâmplat. Nici nu m-am gândit că este la mine. Când am văzut că tot peretele de la stradă era crăpat, am rămas tablou. M-am speriat foarte tare, am crezut că se dărâmă cu mine pământul, că mă duc şi eu în jos. L-am sunat imediat pe băiatul meu să vină aici. Săptămâna trecută, muncitorii care lucrează aici pe stradă la trotuare au tot săpat, au cărat pietroaiele şi am zis că dacă şi la altă lume s-au reparat trotuarele, nu e nimica”, ne-a spus Maria Tomoş, proprietara casei.
La locul incidentului au ajuns şi responsabilii primăriei. Aceştia au dat vina pe...apa infiltrată în pământ şi pe fundaţia slăbită a clădirii. „Reprezentanţii primăriei au fost anunţaţi că un zid de la o casă situată pe strada Nicolae Iorga a crăpat. Deşi în cursul zilei de ieri(luni-n.red.) s-au efectuat lucrări în dreptul casei respective, aceasta nu a suferit nici o fisură a zidului. Mai mult decât atât, astăzi lucrările s-au mutat din dreptul acestei case. Reprezentanţi din Primărie au cerut o expertiză a situaţiei şi au luat măsuri de protecţie şi consolidare a zidului casei. Se aşteaptă rezultatul expertizei, însă cel mai probabil apa infiltrată în pământ şi fundaţia slăbită a clădirii au contribuit la crăparea zidului”, explică Alina Streza, din cadrul Serviciului Relaţii al municipalităţii.
Prin contribuţia Bibliotecii Judeţene ASTRA şi a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, în parte-neriat cu Consiliul Judeţean Sibiu, Ministerul...
Prin contribuţia Bibliotecii Judeţene ASTRA şi a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, în parte-neriat cu Consiliul Judeţean Sibiu, Ministerul...
Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu (TNRS) a pus în vânzare biletele pentru reprezentaţiile lunii aprilie. Programul cuprinde unele dintre cele...
Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu (TNRS) a pus în vânzare biletele pentru reprezentaţiile lunii aprilie. Programul cuprinde unele dintre cele...
Cum se lasă Postul, cum se sare măcar cu gura, pe creştini. Mai ales pe ortodocşi, că, noa, ei sunt...
Cum se lasă Postul, cum se sare măcar cu gura, pe creştini. Mai ales pe ortodocşi, că, noa, ei sunt...
Şcoala Populară de Arte și Meserii "Ilie Micu" Sibiu, în parteneriat cu Biserica cu hramul Sf. Ioan Botezătorul și Sf....
Şcoala Populară de Arte și Meserii "Ilie Micu" Sibiu, în parteneriat cu Biserica cu hramul Sf. Ioan Botezătorul și Sf....
Cuvântul Părintelui Arsenie: " Vă îndemn să nu facem de ruşine Crucea Domnului Iisus Hristos. Crucea şi Învierea au făcut...
Cuvântul Părintelui Arsenie: " Vă îndemn să nu facem de ruşine Crucea Domnului Iisus Hristos. Crucea şi Învierea au făcut...
Biserica Ortodoxă "Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. M. Mc. Dimitrie" din Sibiu (Calea Poplăcii nr. 30) găzduieşte vineri, 24 martie...
Biserica Ortodoxă "Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. M. Mc. Dimitrie" din Sibiu (Calea Poplăcii nr. 30) găzduieşte vineri, 24 martie...