Cartea lui CTP "Râsul dracului" lansată la Biblioteca ASTRA. Radu Vancu: "O carte cu un titlu foarte afurisit, dar în același timp, foarte emoționant"

Acasa >

Articol

Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu a fost plină, marţi, cu ocazia lansării volumului "Râsul dracului" scrisă de cunoscutul jurnalist  Cristian Tudor Popescu. "Râsul Dracului" este o colecție de articole și eseuri în care autorul abordează subiecte actuale și de interes general. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Încă de la începutul evenimentului Radu Vancu a ținut să spună câteva cuvinte despre această lucrare: "Este o carte cu un titlu foarte afurisit, dar în același timp, foarte emoționant". 
În cadrul evenimentului, Cristian Tudor Popescu a relatat, printre altele, celor prezenți în sală despre cum a încercat să pună în valoare această carte, cu texte care să capteze publicul: "Cartea este un manuscris aruncat, iar criteriul principal este să îmi placă mie.  Atunci când scrii un text gazetăresc, nu ai voie să nu te gândești la cititori, ești neprofesionist și diletant dacă nu te gândești la cel căruia îi adresezi textul și dacă nu visezi ca acel text să fie receptat de un număr cât mai mare de oameni. Aceasta este condiția fundamentală a gazetăriei: audiența mare”. 
La finalul prezentării, autorul a oferit autografe tuturor celor care au achiziţionat cartea.

Autor
19 iunie 2024 la 15:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 11 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit