Tribuna
Sevis
Carmen Iohannis a primit un tort şi a oferit pizza, de ziua ei
Andra MARINESCU
6305 vizualizari
Carmen Iohannis a primit un tort şi a oferit pizza, de ziua ei
© facebook
Carmen Iohannis împlinește astăzi, 2 noiembrie, 57 de ani. Elevii săi de la clasa a 12-a E a Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, unde este profesor de engleză, au sărbătorit-o cu o zi mai devreme, pe 1 noiembrie, însoțind-o la biserică și, apoi, așteptând-o în sala de curs cu un tort și flori.


"Planificasem de mult timp ce voiam să facem de ziua dânsei, așa că ne-am învoit și am mers, la ora 10, împreună, la biserică, pentru că știam cât de important e pentru doamna dirigintă să meargă pe 1 noiembrie la slujbă. Plus că noi astăzi nu avem ore cu ea, așa că am profitat ieri", a povestit Maria, una dintre elevele sale.
După slujba de la biserică, elevii au revenit în clasă, unde au așteptat-o pe soția președintelui României cu tort și un aranjament floral și i-au cântat "La mulți ani!".
"În fiecare an, noi ne pregătim din vreme pentru aniversarea dânsei. Ne-a surprins și ea anul acesta, ne-a comandat pizza. A fost foarte fericită", a mai spus Maria.
Aceasta este ultima aniversare a lui Carmen Iohannis alături de elevii săi, generația care va termina în 2018 CNGL.
Pentru ei, este dirigintele perfect. "A fost ultima aniversare împreună. E foarte trist pentru noi. E deosebită, o persoană incredibilă, pentru că te inspiră să dai tot ce şi mai bun din tine. Te motivează să îți atingi potențialul complet. Din clasa a IX-a se ține de noi și ne face să fim cei mai buni", a conchis eleva.


Flori şi selfie-uri, la început de an


Carmen Iohannis are o relație specială cu elevii săi. La deschiderea anului școlar 2017 - 2018, a fost întâmpinată cu numeroase buchete de flori și a făcut selfie-uri cu tinerii. "Începe un an foarte greu pentru ei. Suntem în clasa a XII-a, este un an cu multe provocări care sper să fie foarte interesante, iar rezultatele la înălțimea așteptărilor noastre. Sunt elevi deosebiți și sunt convinsă că vor avea rezultatele pe care și le doresc. Le doresc să își depășească limitele și să dovedească din nou că sunt tot mai buni! Să fie încrezători în puterile lor”, a spus, atunci, Carmen Iohannis.
Întrebată dacă va prelua clasa a noua la dirigenţie anul viitor, soţia preşedintelui României a mai adăugat că nu va renunţa „la iubirea vieţii” ei. „Clasa a noua o voi lua, dar nu știu dacă mai iau dirigenție. Nu vreau să renunț la iubirea vieții mele, școala", a spus aceasta.
Elevii spun că, și după absolvire, vor păstra legătura cu fosta lor dirigintă. "E ultimul an, dar și cu generațiile anterioare s-a mai văzut. Sperăm că vom păstra legătura și noi, după acest an. Vom profita la maxim anul acesta”, a mai spus unul dintre elevi.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia