Tribuna
Candidații PNL pentru Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu: Adrian Bibu și Daniela Cîmpean
Laura BUCIU
4074 vizualizari
Candidații PNL pentru Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu: Adrian Bibu și Daniela Cîmpean

Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, a anunțat, sâmbătă, candidații la Primăria Sibiu și la Consiliul Județean Sibiu.

"PNL Sibiu propune conducerii PNL candidaturile pentru Consiliul Județean Sibiu în persoana doamnei Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu, și pentru Primăria Municipiului Sibiu, în persoana domnului Adrian Bibu, consilier local și membru activ al PNL. Facem aceste propuneri în perspectiva viitoarelor alegeri. Propunerile noastre pleacă de la priceperea pe care sibienii o au în PNL, la nivel național, de la premiza că PNL este mai determinat ca oricând să ofere o bună guvernare locală, în parteneriat cu Guvernul PNL condus de Ludovic Orban și cu președintele României, Klaus Iohannis. De asemenea, propunerile noastre pleacă de la aprecierea sibienilor în activitatea CJ Sibiu, de la aprecierea în activitatea președintei Daniela Cîmpean. Consiliul Local Sibiu a avut, prin Adrian Bibu, de când a intrat în CL, o voce puternică, justificată, responsabilă și extrem de activă. Îi asigur pe sibieni că, prin nominalizările pe care le facem la nivelul organizației Sibiu, am decis să facem transmitem și un angajament de încredere, responsabilitate, dedicare și deschidere către o muncă permanentă. Suntem mai determinați ca oricând să câștigăm viitoarele alegeri și transmit acest mesaj cu fermitate. Oamenii au investit foarte multă încredere în PNL. S-a văzut acest lucru la ultimele alegeri în care sibienii au avut încredere în PNL și și-au pus așteptările în mâinele PNL.  Toată încrederea pe care sibienii o au în PNL ne responsabilizează enorm. O luăm ca pe o provocare și o miză uriașă pe care noi o avem de a nu dezamăgi sibienii", a precizat Raluca Turcan. 

 

Candidatul PNL la Primăria Sibiu este consilierul local Adrian Bibu.

„Vă spun că este o mare onoare să candidez la Primăria Municipiului Sibiu din partea PNL și o mare responsabilitate. În perioada următoare vom pregăti un program pentru Sibiu, un calendar, ne vom face echipa, o vom completa și urmează să le comunicăm public”, a spus Adrian Bibu.

Acesta a precizat că își dorește să fie un primar deschis, "așa cum sunt astăzi în calitate de director al Sălii Transilvania. Eu am intrat în această competiție cu gândul să câștig funcția la Primăria Sibiu!".

 

La Consiliul Județean Sibiu, PNL merge din nou pe mâna Danielei Cîmpean, actualul președinte al CJ Sibiu.

Daniela Cîmpean a mulțumit  colegilor din PNL care i-au acordat un nou vot de încredere pentru o nouă candidatură la președinția CJ, precum și sibienilor care au participat la un sondaj de opinie, acordând credibilitate PNL:


"Asta mă face să cred că ceea ce am făcut la CJ corespunde cerințelor sibienilor. Vreau să vă asigur că ceea ce am început voi continua! Mi-am asumat proiecte îndrăznețe, proiecte abordate cu maximă responsabilitate și proiecte dorite de sibieni, printre care Spitalul și Centura Ocolitoare de Sud a Sibiului. (...)  Liberalii reprezintă partidul care îmbrățișează acest parcurs european al României și ne propunem ca, la nivel de CJ Sibiu, să accentuăm și mai mult acest lucru. Ne dorim ca multe direcții pe care Uniunea Europeană le are stabilite să se regăsească în programe și proiecte pe care le propunem pentru următorul mandat la CJ Sibiu. Mă gândesc la o dezbatere pe care să o propun sibienilor "Verde pentru Sibiu". Proiectul propune ca Europa să fie neutră din punct de vedere al mediului în 2050. Mi-aș dori ca sibienii să îmbrățișeze o astfel de abordare la nivelul județului".

 

La conferința de presă în care au fost anunțați candidații pentru Consiliul Județean Sibiu și la Primăria Sibiu este prezent și primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, care va candida pentru un nou mandat în fruntea celui de-al doilea municipiu ca mărime din județ.






comentarii
8 comentarii

Vreau sa stiu ce a facut campean ptr orasul meu.
NIMIC ! E o nulitate din toate punctele de vedere!
Sibian
07.03.2020 16:58
Vai de capul nostru sefa de judet fara sa stie o limba straina ....ne facem de minune , engleza ,NU ,Germana NU ,Italiana NU , poate franceza da aia nu se vorbeste ....si asa una sa reprezinte Sibiul ??
emil
07.03.2020 20:46
De ce nu candideaza Turcan -PDL sau Neagu- faliment Metalcar sau Cazan – cadouri – cizma sau poate Sovaiala fostul mare UTC-ist sef si Comunist de pe vremea lui Ceausescu ! Asta e PNL Sibiu. Stau pe spatele scorului lui Iohannis ca altfel ar fi 0 barat. Iar cu Bibu daca nu ar fi de plans ar fi de ras!
Moldovan
07.03.2020 21:12
@Sibian, imi pari usor confuz
Strict pe functie si atributii, pentru "orasul tau" cam "face" primaria. De la iluminat la modernizat strazi sau promis la infinit parcari( in timp ce polita locala indeplineste cincinalul la amenzi in 6 luni) pana la Puz uri si Pud uri.
Si pentru ca tot am pomenit, politia locala tot in subordinea primariei este. Tot de primarie tine sa le ingrase periodic salariile nemeritate platit din taxele si impozitele orasului tau
Se intampla ca, in mod amuzant, consiliul judetean, chiar daca Sibiu este si numele orasului si al judetului sa se califice pentru alt play off
Claudiu
07.03.2020 23:59
@ emil, tot " așa una " te -a crescut și educat și pe tine .
Fără să te învețe respectul și smerenia cu care trebuie să te adresezi unei persoane de sex feminin mai ales când vrei să te prefaci a fi mare , tare și teribil de destupat la cutia cu gânduri .
Și nu doar de 1 sau 8 martie ci , în general.
V-a tâmpit Facebook-ul pe toți , v-a otrăvit dincolo de orice logică ura idioată și bucuria de a înjura non stop ? După un sfert de secol tot nu reușiți să va desprindeți de "huoo!"..." Jos" ? Chiar dacă habar nu aveți habar ce s-ar putea pune " sus ", important este să se arunce cu zoaie în orice și oricine.
E singurul lucru care vă face să va simțiți în viață , importanți și nu în ultimul rând sibieni cu opinie și drept la cuvânt
Claudiu
08.03.2020 00:15
Multam ptr corectare. Reiterez: 2 incompetente ne conduc orasul. 2 nulitati si inca una de pe la botshani care e mare pnlista de sibiu. Mi-e scarba!
@claudiu
08.03.2020 18:59
Domnul Bidu candideaza, ca si Catzu, ca sa nu fie ales, sau ca sa piarda in fata reprezentantului partidului urmas al G. E.G.?
E U
09.03.2020 05:56
Doamna Campean ! cu PNL aveti impresionanta realizare de a excava ( inlaturat complet asfaltul ) de pe drumul Ocna - Toparcea - Ludos ! Drumul e in asa zisa reabilitare la care nu lucreaza nimeni !
In campanie a-ti spus ca lucrarile facute de CJ Sibiu sub conducerea lui Cindrea la acel drum au fost o peteceala !
E acum, sub conducerea dumneavoastra nu mai avem nici peteceala !
Va mai voteaza doar Coronavirusul ! Hai pa fara parastas !
TOPARCEAN
09.03.2020 11:41
Din aceeasi categorie
Intre sine si bani

Marquardt Schaltsysteme

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Tribuna
Licitatie publica