FITS 2022
Tribuna
Calvarul șoferilor din Sibiu continuă: închiderea circulației pe podul peste Cibin se prelungește
Calvarul șoferilor din Sibiu continuă: închiderea circulației pe podul peste Cibin se prelungește

Circulația pe podul peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia va rămâne închisă până în 25 iunie. Cu câteva ore înainte de reluarea circulației, municipalitatea a anunțat prelungirea perioadei în care podul rămâne închis complet din cauza unor situații neprevăzute. Inițial, se anunțase că circulația va fi închisă în perioada 7-14 iunie. 

 

„Constructorul, SC Geiger Transilvania, a solicitat prelungirea perioadei de închidere totală a podului din cauza unor situații neprevăzute care au împiedicat finalizarea lucrărilor de montare a palplanșelor metalice, cu rol în consolidarea părții din aval a podului. Concret, în momentul execuției lucrărilor, constructorul a constatat că natura terenului de fundare a podului este neuniformă, existând structuri de beton acoperite de aluviuni, acestea necesitând a fi demolate înainte de montarea palplanșelor” au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu într-un comunicat, marți după-amiază. 

 

Rutele ocolitoare pe care șoferii le pot utiliza în perioada închiderii traficului sunt următoarele:

 

  • Drumul peste Câmpșor, între strada D. Cantemir din cartierul Ștrand și str. Rozmarinului din cartierul Turnișor. În acest context reamintim că prioritate în trafic în Piața Iancu de Hunedoara au cei care circulă pe ruta drum Câmpșor – str. Rozmarinului – Piața Iancu de Hunedoara, iar șoferii care circulă dinspre str. Gh. Asachi trebuie să cedeze trecerea. De asemenea, s-a stabilit ca traseu cu prioritate str. Dimitrie Cantemir – drum Câmpșor, iar traficul care se deplasează dinspre str. Islazului va respecta semnul de “cedează trecerea”
  • Str. Autogării – Distribuției - strada Lemnelor - str. Mihail Kogălniceanu/str. Reconstrucției. Reamintim că în perioada lucrărilor la pod, pe str. Lemnelor se circulă în sens unic, dinspre strada Distribuției spre strada M. Kogălniceanu/Reconstrucției
  • Str. Malului – pod Neculce – strada Metalurgiștilor
  • Centura ocolitoare a Sibiului

Pietonii pot utiliza pentru deplasare trotuarul de pe partea dinspre str. Malului.   

 

 

 





comentarii
10 comentarii

De ce nu ma mira aceasta prelungiere.
Acum cateva zile nu era nimeni pe linga pod. Nimeni inseamna nici un muncitor.
Primaria ai auzit de penalitati care se pot da constructorului? Sau alea sunt intelegeri intre constructor si omul primariei.....Sibieni va meritati soarta......Bucurativa ca vedeti locuri noi in oras....
Mister
15.06.2022 09:02
Bravo Astrid! In 24 iunie incepe FITS
Eu
15.06.2022 10:18
Uraaaaa Astrid INCOMPETENTA!!!
Bravo FDGR ca tineti in brate asa o nulitate ca Astrid si nu va deziceti de ea!!!!!
DEMISIA PRIMAREASO!
DEMISIA
15.06.2022 11:57
O spun din nou,la pod trebuie sa se lucreze zi lumina trei schimburi.Este o lucrare care creaza disconfort tuturor Sibienilor si nu numai.
Abc
15.06.2022 14:28
Eliberati macar autovehiculele parcate pe str Dimitrie Cantemir!!! Se merge bara la bara si se formeaza blocaje din cauza lor!!
Dd
15.06.2022 18:24
T-ai draq de ,, somoni” ca fără voi treceam Cibinului înot.
Alex
15.06.2022 19:03
primarie de kkt.pe santier in loc sa lucreze la proiector ii doare in pu..la
17.06.2022 09:20
Ce pu•la mea le trebuie atata sa repare un singur pod ingust? Lucrare marca astrid fodor, ca si pasajul de la bulevard... Demisa aceasta incompetenta! Rusine sa i fie!!! Podul acela putea fi gata in maxim o saptamana!
PORCARIE
20.06.2022 17:37
Constat ca multi concitadini se pricep la politica,medicina,tactici de razboi si mai nou la constructii poduri.De gargaragii e plina tara dar cand sa actioneze,nu-si asuma raspunderea.
Teo
21.06.2022 12:10
Sa nu aibe si podul de peste Cibin soarta stadionului de fotbal care se tot amana iar Primaria Sibiu nu face aproape nimic pentru incadrarea in grafic a lucrarilor de investitii.
Nicolae Tarcea
21.06.2022 15:18
Din aceeasi categorie
SEVIS

Campanie de comunicare

Turul ciclist al Sibiului

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Compa
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA