Tribuna
PNL
Brazi pentru Crăciun, din pădurea Avrigului
Dan FRÂNCU
5221 vizualizari
Brazi pentru Crăciun, din pădurea Avrigului
Avrigenii, dar nu numai ei, pot cumpăra brazi pentru Crăciun recoltaţi din pădurea oraşului. Brazii vor fi scoşi la vânzare începând cu jumătatea acestei luni.
Şeful Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Izvorul Florii” Avrig R.A., ing. Ovidiu Prodan, ne-a informat că persoanele fizice care doresc să se aprovizioneze cu brazi pentru Crăciun (pomi ornamentali), o pot face, începând cu jumătatea lunii decembrie, direct din curtea sediului de pe strada Horea, nr. 8. „În acest an, ocolul nostru va recolta aproximativ 2500 brazi pentru Crăciun. Din estimările făcute, cred că 300 de exemplare vor fi vândute persoanelor fizice, restul cantităţii fiind deja contractată de diverşi agenţi economici din ţară. În funcţie de înălţime, preţul brazilor de Crăciun pentru apartament, ce va fi perceput persoanelor fizice, se va situa între 25 şi 30 de lei. Brazii vânduţi de RPLOSIF Avrig provin doar din lucrări de curăţiri în plantaţie, efectuate în zona Găvozu”, ne-a spus ing. Ovidiu Prodan. Începând din anul 2003, când au fost recoltaţi 23.000 de brazi pentru Crăciun, cantitatea a scăzut continuu (anul trecut au fost recoltaţi doar 4500 de brazi), silvicultorii avrigeni adoptând această tactică pentru a oferi pădurii posibilitatea să se regenereze pe cale naturală.



comentarii
3 comentarii

Cine mai are bani si pt un pom de brad la aceast
Hoituis
03.12.2008 09:14
Bravo dl Francu!. Hai sa defrisam brazi
traiasca defrisarea!!!
03.12.2008 10:16
iarna muntii nostrii arata ca dalmatienii si tu, domnule ziarist, mai crezi in Mos Craciun. Verifica-ti sursele ca faci frectie la picior de lemn.
Horatiu B
03.12.2008 18:30
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia