Tribuna
Brăcinarul primăriilor, la ultima gaură
Dragoş BAKO
1525 vizualizari
Brăcinarul primăriilor, la ultima gaură
E criză. Peste tot. Pe pământ, în apă, în apă, în subteran, la sat, la oraş, e criză şi-n gaură de şarpe. Ni se transmite obsesiv, zi de zi, că trebuie să strângem cureaua, că vin vremuri grele, cenuşii, că situaţiile albastre ne pândesc la fiece pas. De strâns, nu-i vorbă, strângem cureaua; depinde de curea. Dacă e Luis Vuitton, e mai uşor de strâns, dar dacă e un brăcinar ros de vremuri, e mai greu, mai dureros. Ordonanţa de Urgenţă 322 din 30 decembrie a Guvernului Boc privind reducerea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii în administraţiile locale, naşte discuţii aprinse.
Cum se aplică ordonanţa la primăriile din judeţ şi cum privesc primarii oraşelor şi comunelor "tema de casă" dată de guvernanţi, vom afla în cele ce urmează.

"Legea e destul de ambiguă"

Primarul din Ocna Sibiului, Ioan Balteş spune că a început deja să facă economie la căldură, la electricitate (prin montarea becurilor economice), la combustibilul folosit pentru maşinile instituţiei, dar că legea este ambiguă: "Se spune în Ordonanţă că principalul ordonator de credite are obligaţia, indiferent de modalităţile de finanţare, să prevadă în bugetul pe 2009, cheltuieli cu 15 la sută mai mici decât în 2008, pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii. Eu, în calitate de primar propun Consiliului Local aceste cheltuieli. Sigur, sunt de acord că în situaţia dată se impune să facem unele economii, dar legea e din punctul meu de vedere, ambiguu formulată". Şi la Loamneş primarul comunei, Maria Greavu a început să reducă din anumite cheltuieli, cum ar fi telefonul sau gazul.

Ordonanţă criticată de preşedintele AOR

Primarul Săliştei, Teodor Dumitru Banciu, preşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România, consideră că Ordonanţa este doar o măsură populistă: "Va trebui ca în acest buget să prevedem cheltuieli materiale cu 15 procente mai mici decât în 2008. În situaţia în care curentul, gazul şi celelalte produse şi servicii se scumpesc, noi trebuie să reducem cheltuielile. Din punctul de vedere al energiei consumate, vorbim de aceeaşi cantitate, dar de preţuri mai mari. Se vorbeşte despre descentralizare: implicit, avem mai multe sarcini. de aici decurg noi cheltuieli. Cum să le reduci? Se strică un calculator, avem nevoie de un soft. Ce facem? Consider că această măsură este o subminare a autonomiei financiare a primăriilor şi consiliilor locale. O soluţie mult mai bună ar fi fost limitarea cheltuielilor materiale la 10 sau 20 la sută din buget".

"Cei care au dat această măsură au avut o strategie"

La Orlat, măsura e privită cu mai multă îngăduinţă. "Deocamdată nu pot să mă pronunţ până când nu văd bugetul şi sumele care vin pentru echilibrare. Doar în acel moment putem decide unde anume se pot face economii. În orice caz, vrem ca în acest an să dirijăm fondurile către investiţiile aflate în derulare, investiţii în infrastructură. Consider că cei care au dat această măsură au avut o strategie", spune primarul comunei Orlat, Aurel Gâţă. Tot în Mărginime, la Gura Râului, Ordonanţa Guvernului a fost primită cu oarecare rezerve: primarul Ioan Duţu spune că "În anii trecuţi cheltuielile materiale au fost cele strict necesare. Dacă a fost nevoie, am cheltuit, dacă nu, nu. În acest an avem alegeri, se fac retrrocedări, arhivări, o mulţime de alte lucruri, cum pot să fac economie? Să vă dau un alt exemplu: prin lege, nu ai voie să ţii bani în casieria primăriei, aşa că zilnic, trebuie făcut un drum la Trezoreria Sălişte. Vin tot felul de norme noi. Cum să fac economie? Sigur, sunt de acord că e un an greu, dar noi am cheltuit numai acolo unde a fost nevoie şi sunt anumite costuri care trebuie plătite".
Supăraţi sau indiferenţi la măsura catalogată de mulţi mai degrabă populistă, primarii vor da în scurt timp piept cu bugetele ce urmează a le fi alocate, cu fundiţă ori ba. După aceea or mai vedea. De, vine căldura, se măreşte ziua, mai mergem pe jos, se cheamă că se face economie





comentarii
1 comentarii

Incet-incet,revenim la vremurile lui Ceausescu...
as dori sa stiu de ce nu se reduce Parlamentul cu cel putin 70%,ca oricum nu serveste la mare lucru...decat la cheltuieli aberante,fara bun simt...legi strambe..e drept ca traim in tara faradelegii mai deloc pedepsite.De ce ei beneficiaza de masini de lux pe banii nostri,de soferi(unii ajunsi consilieri...)de sporuri peste sporuri,cand oamenii abia se mai descurca.De ce nu se desfiinteaza Parlamentul? Ca oricum pt. Sibiu nu dau bani.De ce sa mai platim impozite la Bucuresti? Sa ia salariu clanul Preda ?
mircea dumitru
27.02.2009 12:31
Din aceeasi categorie
Pistele pentru biciclete

Medialcare24

Targul de Craciun

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA