Tribuna
Jidvei
Bonnie, cățelușa Cristinei Țopescu, își caută stăpân în Sibiu
Andra MARINESCU
3179 vizualizari
Bonnie, cățelușa Cristinei Țopescu, își caută stăpân în Sibiu
© Facebook ARCA
Când a fost găsită fără suflare în casă, Cristina Țopescu era înconjurată de câinii săi, unele dintre cele mai apropiate ființe sufletului ei. Bonnie, cățelușa pe care cei care au intrat în casă au găsit-o scâncind lângă trupul Cristinei, este acum în Sibiu și își caută un stăpân.


Potrivit postării de pe pagina ARCA, Bonnie are patru anișori și ești o cățelușă iubitoare.
"Bonnie este cățelul Cristinei Țopescu care în acest moment are cea mai mare nevoie de ajutor. Era foarte atașată de Cristina, iar când aceasta a fost găsită fără suflare, în casă, Bonnie era lipită de ea în pat și scâncea. Cine știe cât urlase sărăcuța după ajutor, până când acesta a venit, prea târziu și pentru mama ei, dar și pentru câțiva dintre ceilalți căței. Deși încrederea ei în oameni nu este la cote grozave, Bonnie a făcut progrese remarcabile grație lucrului cu Deborah Faoro, prietena noastră din Sibiu: a început să caute compania oamenilor (chiar dacă încă e destul de reticentă, dar se dă repede pe brazdă), preferă să stea în aceeași cameră cu aceștia și mănâncă fără probleme din mână. Bonnie are patru ani și este câinele de casă perfect: foarte cuminte și bine crescută, foarte sociabilă cu alți câini. Merge bine în lesă și se simte bine în mașină sau la orice fel de plimbare, dar încă nu poate fi lăsată afară liberă, fără lesă", spun reprezentanții organizației.
Potrivit acestora, Bonnie are nevoie de un om răbdător, blând și care știe să ofere iubirea de care orice ființă are nevoie, în special una care a trecut prin atâtea suferințe.
"Am face orice să-i găsim un adoptator din Sibiu, pentru că astfel Bonnie s-ar bucura de ședințe de dresaj gratuite, pe viață. Dar acceptăm ca adoptatorul să fie din orice altă zonă a țării și chiar a lumii, atâta timp cât va fi persoana potrivită. Dacă sunteți din Sibiu, puteți trimite un mesaj direct la Faoro Sport Dogs , pentru adopția ei. Dacă sunteți din alte zone, ne puteți scrie nouă, pe pagină. Îi rugăm pe toți prietenii Cristinei și pe toț cei care au iubit-o să ne ajute să-i găsim orfanei Bonnie o familie bună, care să-i redea încrederea în ea și în oameni în același timp. Poți să fii chiar tu Clyde-ul lui Bonnie!", este apelul ARCA.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia