Tribuna
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a inaugurat un spațiu de lectură la Școala gimnazială din Agârbiciu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a inaugurat un spațiu de lectură la Școala gimnazială din Agârbiciu

Biblioteca ASTRA, în parteneriat cu Școala Gimnazială din Agârbiciu (structură a Școlii Gimnaziale din comuna Axente Sever), a inaugurat, zilele trecute, un spațiu de lectură și a inițiat o serie de activități educative destinate elevilor.

Acestea sunt incluse în Proiectul educațional „Când povestea prinde viață”, susținut și derulat în parteneriat cu American Councils for International Education, prin seria de evenimente „4/4 pentru Prieteni” și se înscriu în strategia Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu de promovare a lecturii și educației în comunitățile cu acces limitat la cultură.

La eveniment au fost prezenți membrii echipei de implementare a proiectului, formată din reprezentanții Bibliotecii Județene ASTRA (Alexandrina Aldea, Ana Coca, Mihaela Dobrescu, Paula Mihalache – bibliotecari) și cei ai Școlii Gimnaziale Axente Sever (Constantin Dumitru – director, Camelia Dumitru, Cornelia Tudor – cadre didactice). 

„Prin acest demers, ne dorim să punem la dispoziția celor mici un spațiu confortabil și primitor, care să ofere posibilitatea interacțiunii cu lectura și a petrecerii timpului după orele de școală. Suntem convinși că elevii din această frumoasă comunitate vor fi dornici să răsfoiască volumele așezate pe rafturi și să afle aventurile personajelor în paginile acestora. Colecția de carte cuprinde volume de literatură beletristică pentru copii și adolescenți, cărți din bibliografia școlară, enciclopedii din diferite domenii și materiale pentru învățarea limbilor străine. Desigur, ne dorim să îmbogățim acest fond de publicații și vom reveni periodic pentru a realiza activități de lectură și ateliere creative. Mulțumim tuturor celor care au susținut, material și financiar, organizarea și implementarea acestui proiect și, totodată, gazdelor care ne-au primit cu multă căldură astăzi, aici”, precizează membrii echipei Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Spațiul de lectură a fost amenajat cu mobilier și dotat cu sute de publicații tipărite, documente audio și materiale didactice. Colectarea acestor materiale a fost posibilă prin susținerea financiară a bibliotecarilor astriști și a colaboratorilor Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

 „Suntem foarte bucuroși că am reușit să punem pe picioare această minunată inițiativă și să creăm, cu sprijinul Bibliotecii ASTRA Sibiu, un colț de lectură destinat copiilor din comunitatea noastră. Îi așteptăm cu drag pe toți elevii din școală să consulte colecția de cărți și materiale puse la dispoziție în acest spațiu și să își aleagă volumele pentru lectură. Noi vom asigura acces zilnic pentru toți cei care doresc să petreacă timpul împreună, să se conecteze cu lectura sau să interacționeze dincolo de sala de clasă. Aici, copiii vor putea lectura volume de povești, romane de aventuri, și, desigur, în timp, vom desfășura împreună și alte activități recreative și educaționale”, a spune Constantin Dumitru, director al Școlii Gimnaziale Axente Sever.

La finalul întâlnirii, toți copiii au primit din partea organizatorilor baloane și daruri dulci oferite prin bunăvoința sponsorului evenimentului: Moara Cibin SA Sibiu - Boromir. Curioși să examineze oferta de cărți din spațiul de lectură, cei mici, dar și cei mari s-au arătat entuziasmați și s-au așezat confortabil în fotolii, răsfoind volumele și planificând deja prima lectură.

 

 





comentarii
3 comentarii

Da... Dupa ce a stat inchisa pt. cititori un an de zile...
06.06.2021 16:37
Directore, de ce nu stai in pensia de militar?!
06.06.2021 16:39
Daaa....mult fum pentru nimic. Panica mare la Astra si exagerare cu masurile antiovid
Marian
07.06.2021 08:28
Din aceeasi categorie
Sibiu Opera Festival

Astra Film Festival

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Tribuna
Licitatie publica