Băut și fără carnet, la volanul unui tractor

Polițiștii sibieni au oprit, joi, 12 decembrie, pe strada Uzinei din Sadu, un tractor, condus de un bărbat din localitate. În urma controlului s-a dovedit că șoferul, pe lângă faptul că nu deținea permis, era și băut. Ca urmare acestuia i s-a deschis dosar penal. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„La data de 12 decembrie a.c., un bărbat în vârstă de 57 de ani din localitatea Sadu a urcat la volanul unui tractor, deși consumase alcool. Acesta a fost depistat, de către lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Cisnădie, pe strada Uzinei de pe raza localității Sadu, iar în urma testării bărbatului cu aparatul etilometru, acesta a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificării în bazele de date specifice, organele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii vor continua cercetările în cadrul dosarului penal deschis în acest caz, privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul aflându-se sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sursa foto: Arhiva Tribuna

(I.D.)

13 decembrie 2024 la 09:49
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 15 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 16 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 19 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit