Baclavaua și blana de nurcă, vedetele târgului de la Sala Transilvania

Acasa >

Articol

„Expotricotex” și-a deschis miercuri, 19 februarie ac, porțile pentru o nouă ediție a expoziției cu vânzare dedicată producătorilor de încălțăminte și îmbrăcăminte. Marfă este pentru toate buzunarele și toate gusturile, indiferent că vorbim de lenjerie intimă, blănuri sau dulciuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Încă de la intrare, mușterii sunt „deturnați” de la specificul târgului, întrucât o tarabă încărcată de dulciuri turcești reușește să atragă privirea cu tăvi pline cu baclava. Specialitatea de sorginte turcă, adusă din Constanța, a ajuns pe malul Cibinului într-o gamă variată de umpluturi: cu nucă, fistic, ciocolată sau vișine, toate la „doar” 80 lei / kilogram.

Tot atât costă halvaua din pastă de susan, mai ieftin fiind rahatul (20 lei cutia) și ceaiul de măr sau rodie (15 lei cutia).

Judecând după clienți, dulciurile par să fie preferatele sibienilor veniți la târgul de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Și pentru că tot mai ajuns la „specialitatea” expoziției cu vânzare, cel mai scump produs este o haină din blană de nurcă, pe eticheta căreia este trecută suma de 4.500 lei. „Lumea mai mult întreabă de hainele din blană de nurcă. Doamnele le probează, își fac fotografii, dar atunci când cumpără aleg ceva mai ieftin, din blană de chinchilla sau vulpe”, spune vânzătorul arătând spre hainele cu prețuri de la 1.000 la 2.000 lei.

Lume multă este în schimb în zona cu încălțăminte, unde rafturile sunt înlocuite de cutii mari din carton. Ghete la 150 – 250 lei, cizme la 200 – 350 lei, bocanci la 185 – 235 lei.

La celelalte produse, prețurile sunt variate: blugi – 120 lei, pantaloni de sport din bumbac – 90 lei, bluze cu mânecă lungă – 60 lei, geacă – 180 lei, palton 250 lei, șosete – 18 lei, papuci de casă – 35 lei.

„Expotricotex” va fi deschis până duminică, 23 februarie ac, după următorul program: miercuri – sâmbătă, 10.00 – 19.00 și duminică 10.00 – 15.00. Accesul este liber.

M.P

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

19 februarie 2025 la 14:23

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Cosmin Rus
acum 31 minute
Accident grav pe A1. O persoană a decedat iar alte două sunt rănite
Accident grav pe Autostrada A1 pe sensul Sebeș – Sibiu, în zona localității Cristian. Un autoturism a intrat...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
(ACTUALIZARE) Victorie scurtă cu Poli Iași, gol marcat de Ianis Stoica. Urmează marea finală cu CFR Cluj pentru Cupa României!
FC Hermannstadt câștigă ultimul meci disputat pe teren propriu în actualul sezon, 1-0 cu Poli Iași, golul fiind...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Neluțu Luca răsuflă ușurat: ”Am avut emoții! Toate meciurile le-am jucat sub o anumită presiune”
Antrenorul ”călăreților roșii”, Neluțu Luca, a reușit să salveze echipa de la barajul pentru menținerea în eșalonul secund...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreții roșii” rămân în Liga 2 după victoria cu Afumațiul. Hat-trick Matko Babic!
Echipa din Șelimbăr a câștigat, astăzi, cu 3-0, la Cisnădie, meciul cu CS Afumați, contând pentru ultima etapă...
Actualitate
2 min de citit