Tribuna
Azilul de noapte s-a mutat în gară
Dragoş BAKO
2446 vizualizari
Azilul de noapte s-a mutat în gară
Teoretic, ar trebui să fie poarta de intrare în oraş pentru cei care vin la Sibiu cu trenul. Şi, tot teoretic, e o carte de vizită a urbei. Practic, e un loc cu un pitoresc ce nu are nimic de-a face cu turismul ori cu vreo strategie de marketing. E gara din Sibiu. Refăcută. Cu zugrăveli, ferestre şi uşi noi. Dar cu "rezidenţi" şi mirosuri vechi.


"Gară"...un cuvânt care şi-a pierdut din sonoritatea de altădată. Trenul a devenit cel mai scump mijloc de transport, circulă rar, legăturile sunt proaste. Paradoxal, în vremurile când existau multe trenuri şi mulţi călători, gara din Sibiu arăta ca după bombardament. Azi, când călătorii aproape că pot fi număraţi pe degete, clădirea arată bine. Cel puţin de afară, proverbialul gard ascunde clasicul leopard.


"De unde cunosc mirosul ăsta?"

E puţin trecut de ora 22. În piaţa din faţa gării sunt parcate vreo trei maşini. E frig. Cele -11 grade Celisus sunt ajutate în "misiunea" de a descuraja orice ieşire din casă, de aerul umed. Eşti tentat să spui, simplu: "E frig!". Dar simţi că buzele îţi îngheaţă. Şi alegi ceva mai scurt: "E ger!". Uşa de la intrarea în gară îţi apare ca o poartă a speranţei. Priveşti prin ea în interior şi ceva îţi spune că înăuntru e mai bine, aşa că apuci de clanţă, o apeşi şi deschizi ceea ce, pentru câteva secunde, ţi s-a părut "poarta Raiului". Da, e mai cald. Ar trebui să te bucuri, doar că mai e ceva. Un miros greu. Îl cunoşti, te-ai mai întâlnit cu el. Demult. Oare când? Te apuci şi scormoneşti prin memorie. Anul trecut nu, acum doi ani nu, nici acum cinci. Dar când? Asta era: acum vreo zece ani, când gara din Sibiu era un fel de paradis al oamenilor fără adăpost. Aproape că uitasei de ei, nu? Uite-i, aliniaţi lângă perete, cu averea la purtător, aşezată în genţi de rafie. Par a fi aliniaţi ca în faţa unui pluton de execuţie. Sau, judecând după miros, după scurtele accese de nervozitate, sunt însuşi plutonul de execuţie.

"Mai bine stăm aici!"

Orice personaj nou venit în clădirea gării e luat în primire de privirile curioase ale oamenilor străzii cu "flotant" în gară. Simţi cum eşti măsurat din cap până în picioare, evaluat, apoi abandonat. Trec prin acest filtru neoficial şi mă îndrept spre unul dintre ghişee pentru a cumpăra un bilet. Mă uit în jur. Mai e o femeie care vrea să cumpere un bilet şi ei, stăpânii gării. Uneori, par că se ceartă. Reuşesc să desluşesc un "Mai bine stăm aici!" rostit imperativ de unul dintre oamenii fără adăpost. Mirosul e greu, chiar dacă ei sunt doar cinci, plus agoniseala mobilă. Volumul replicilor creşte, din când, pentru ca, apoi, cuvintele să se topească în fularele trase deasupra gurii. "Ce ai produs azi? Ai stat degeaba!" aud, în stânga. Răspunsul vine greoi, cuvintele par mestecate, aşa că nu înţeleg nimic. Ceea ce răzbate până la mine e un râs. Atât. Îmi trag şi eu fularul până în dreptul nasului, dar nu din cauza frigului. Iau biletul şi mă prefac că îl studiez, în timp ce mă uit, cu coada ochiului, către "plutonul" care m-a executat olfactiv. Din grup se desprinde un bărbat care vine spre mine. Ei, uite că prezint un oarecare interes. Mă abordează clasic: "Domnu, n-aveţi o ţigară sau doi lei?". Asta o fi paritatea? Bag mâna în buzunar, scot un leu, i-l dau, îmi mulţumeşte şi dă să plece. Măcar o informaţie să primesc în schimbul leului: "Dar voi staţi aici şi noaptea?". Îmi răspunde prompt, în timp ce mâna şi bancnota dispar în buzunarul paltonului, mai mare cu vreo două numere: "Pe aici ne facem veacul, că n-avem unde să ne ducem. Ziua umblăm prin oraş, dar noaptea venim aici, că-i frig afară!". Am înţeles, gara e un fel de azil de noapte pentru aceşti oameni, dar unul unde nu te supui regulilor spălatului, cinei sau orei de stingere. Între şuieratul a două trenuri oamenii aceştia fură un pic de somn, culcaţi pe agoniseala purtată în genţile de rafie. Privesc spre uşa care, în urmă cu câteva minute, când simţeam că gerul mă paralizează, îmi părea izbăvitoare. Acum, tot izbăvitoare mi se pare, pentru că mă ajută să scap de mirosul greu, dulceag, un fel de compilaţie între efectele vieţii trăită pe străzi. Am ieşit. Îmi vine să reevaluez gerul. Privesc în urmă. De afară, gara arată bine. Şi tot aici, afară, miroase a ger. Doar a ger.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia