Tribuna
Avrig
Premii pentru cele mai frumoase balcoane şi faţade
Dan FRÂNCU
982 vizualizari
Premii pentru cele mai frumoase balcoane şi faţade

1.000 de lei sunt pregătiţi de Primăria Avrig pentru a premia proprietarii celor mai frumoase balcoane şi faţade din oraş. Concursul este organizat în cadrul Campaniei "Împreună facem Avrigul curat!" şi se desfăşoară în preajma Sărbătorilor Pascale ale ortodocşilor (15 - 29 aprilie), premierea câştigătorilor urmând să se facă în Joia Verde (29 aprilie).
Competiţia este structurată pe două sectiuni: "Cea mai frumoasă faţadă" şi "Cel mai frumos balcon", obiectivul principal al acesteia fiind îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor şi implicarea acestora în activităţile gospodăreşti din comunitatea în care trăiesc, prin amenajarea faţadelor clădirilor, a balcoanelor şi a spaţiilor verzi. Astfel, administraţia locală doreşte să recompenseze şi să încurajeze eforturile cetăţenilor care contribuie la înfrumuseţarea oraşului Avrig şi a localităţilor aparţinătoare.
În această perioadă, avrigenii sunt invitaţi să îşi amenajeze balcoanele, faţadele clădirilor în care locuiesc sau spaţiile verzi din jurul  acestora, cu plante decorative, arbori sau arbuşti ornamentali şi să le fotografieze. Poate participa orice persoană fizică sau juridică cu domiciliul în Avrig sau în una din localităţile Mârşa, Bradu, Săcădate sau Glâmboaca. Concursul se va desfăşura pe pagina de socializare a Primăriei Oraşului Avrig, în cadrul unui eveniment special creat, unde participanţii vor posta fotografii cu balconul sau cu faţada cu care se înscriu în concurs. În cadrul fiecărei secţiuni, se vor acorda câte trei premii, constând în bonuri de combustibil în valoare totală de 1.000 lei (două premii I - bonuri de carburant în valoare de 250 lei, două premii II - bonuri de carburant în valoare de 150 lei, două premii III - bonuri de carburant în valoare de 100 lei), oferite de sponsorul concursului, Benzinăria Octano. Câştigătorii concursului vor fi desemnaţi proprietarii a căror fotografii cu propriile balcoane sau faţade adună cele mai multe aprecieri din partea utilizatorilor de internet. Înscrierea şi participarea la concurs nu presupun taxe de participare.
 "Prin această competiţie, îi încurajăm pe avrigeni să îşi înfrumuseţeze locuinţele, pentru că ne dorim să avem în jur cât mai multe clădiri curate, împodobite cu flori şi plante decorative, cu spaţii verzi amenajate, aşa cum există peste tot în lume. Împreună, vom face Avrigul mai curat şi mai frumos", menţionează primarul Adrian David, în anunţul de lansare a concursului dat publicităţii.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Sevis - din Marginimea Sibiului

Somarest

venactiv

Comunicat de presa policrom

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
PORTAL MEDICAL
Postare anunturi
Licitatie publica

accentmedia