Autobuzul elevilor E7 va pleca mai devreme din stația Kaufland Arhitecților 3

Acasa >

Articol

Odată cu începerea anului școlar au reintrat pe traseu autobuzele școlare. Pentru a veni în ajutorul elevilor, ca aceștia să ajungă la timp la școală, reprezentanții Tursib SA au decis ca începând de luni, 14 octombrie, autobuzul de pe traseul E 7 să plecare din stația Kaufland Arhitecților 3 cu 15 minute mai devreme.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Vă informăm că, odată cu extinderea traseului E7 în Cartierul Primăverii și Cartierul Arhitecților, s-a monitorizat constant acest traseu pentru a ajusta programul de circulație astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor dumneavoastră.

În urma analizei interne și a sugestiilor primite, pentru a ne asigura că elevii ajung la timp la școală, s-a decis ca, începând de luni, 14 octombrie, autobuzul E7 să plece din stația Kaufland Arhitecților 3 cu 15 minute mai devreme.

Astfel autobuzul de pe linia E7 va pleca începând de luni, la ora 06,55 din stația Kaufland Arhitecților 3, în loc de ora 07,10.

Această modificare afectează întregul traseu pe direcția de deplasare Kaufland Arhitecților 3 – Regina Maria, astfel că toate plecările vor fi devansate cu 15 minute față de programul actual.

În acest context, vă rugăm să verificați noul nostru orar pe site-ul nostru https://tursib.ro/traseu/E7 și să luați în considerare această modificare, ajustând ora la care ajungeți în stație”, au transmis reprezentanții Tursib SA.

Sursa foto: facebook Tursib SA

(I.D.)

12 octombrie 2024 la 11:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 7 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit