Tribuna
Atelierele de creație pentru copii, anulate la Teatrul "Gong”
Atelierele de creație pentru copii, anulate la Teatrul

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu anulează temporar toate atelierele de creație pentru copii, dar suplimentează numărul de reprezentații din weekend. Astfel, spectacolul „Prințesele Spion” în regia lui Robert Bălan va avea patru reprezentații și nu trei, după cum urmează: vineri, 29 octombrie, de la ora 18, sâmbătă, 30 octombrie, de la orele 11 și 18, duminică, 31 octombrie, de la ora 11.

„Decizia suspendării atelierelor de creație vine ca o măsură suplimentară de siguranță sanitară, strict la nivelul instituției noastre, pentru următoarele două săptămâni. De asemenea, programul Agenției de Bilete a fost modificat, iar accesul publicului se face doar pe bază de programare telefonică, de luni până vineri, între orele 9 – 16. Recomandăm achiziția biletelor exclusiv online, în limita posibilităților”, a spune Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Povestea din spectacolul „Prințesele – Spion” este una contemporană, autorii încercând să explice o problemă frecvent întâlnită în orașele din România – distrugerea parcurilor și a spațiului verde – pe înțelesul celor mici. Spectacolul este o modalitate performativă pentru activarea conștiinței civice a copiilor în domeniul ecologic. Producția afirmă dreptul parcului de a exista și dreptul copiilor la spațiul verde. Cu o folosire neașteptată a spațiului de joc, cu muzică ritmată și personaje fantastice pe care copiii le vor îndrăgi, „Prințesele – Spion” îi va ajuta pe cei mici să înțeleagă cât de important este un copac și, totodată, să creadă în puterea lor de a schimba lucrurile. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Raluca Pavel, Lucia Barbu, Barbara Crișan, Raluca Răduca, Mircea Corcoveanu, Monica Baldea, Hansel Andrei, Gabriela Mitrea, Daniela Dragomir, Claudia Stühler și Angela Páskuy. Textul original ce stă la baza spectacolului este scris de Elena Vlădăreanu. Scenografia spectacolului poartă semnătura Aureliei Călinescu, iar coloana sonoră aparține muzicianului Florin Grigoraș. Producția Teatrului Gong se bucură, de asemenea, de contribuția lui Coralie de Gonzaga și a lui Silviu Naicu pentru video design și a Barbarei Crișan pentru coregrafie. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și este recomandat copiilor cu vârsta peste trei ani.

Accesul publicului în sala de la etaj se face respectând limita de până la 30% din capacitatea maximă a sălii (câte 48 de locuri pe reprezentație, dintr-un total de 190 de locuri, capacitatea maximă a sălii). Prețul unui bilet la oricare din reprezentații este de 12 lei, tarif flexibil. Mai multe detalii despre condițiile de modificare a biletelor flexibile, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro. Accesul în sala de spectacole este permis doar pentru: persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Comunicat de presa
Licitatie publica

accentmedia