Tribuna
Atelier de lut, pentru cei mari și cei mici, la Casa Artelor, sub îndrumarea unui medic stomatolog
Atelier de lut, pentru cei mari și cei mici, la Casa Artelor, sub îndrumarea unui medic stomatolog

Casa Artelor a devenit locul unde sibienii pot deprinde tainele meșteșugurilor. De data aceasta, aici îi va îndruma, în perioada 14-16 februarie, în lumea lutului, Ovidiu Boitor, de meserie medic stomatolog.

Ovidiu Boitor, medic stomatolog sibian, este pasionat de ceramică. Din copilărie a fost atras de modelaj fiind influențat de părinții lui care lucrau în domeniul stomatologiei. În timp și-a pus în valoare abilitățile și le-a transformat într-o formă de terapie personală. A fondat astfel Ergoceramic Studio, unde creează obiecte unicat din porțelan și lut, îmbinând tehnicile tradiționale cu inovația.

În cadrul atelierelor pe care acesta le coordonează, participanții se pot implica în diferite activități în funcție de nivelul de îndemânare. Ei vor învăța cum să modeleze lutul folosind diverse tehnici, cum ar fi modelarea manuală, turnarea în forme de ghips și presarea. Se vor amiliarizarea cu tipurile de lut, cu uneltele de modelaj, matrițele de ghips și alte echipamente necesare și vor realizarea diverse obiecte, cum ar fi vase, figurine, obiecte decorative sau bijuterii, folosindu-și imaginația și creativitatea.

De asemenea, vor învăța pictura pe ceramică, tehnicile de decorare (cum să picteze pe ceramică folosind angobe colorate, glazuri sau oxizi), cum să își personalizeze obiectele ceramice prin pictură, adăugând texturi, culori și mesaje proprii. În ceea ce privește procesul de turnare, vor învăța cum se prepară barbotina (un amestec de lut și apă) și cum se toarnă în matrițe de ghips pentru a obține forme predefinite și pot participa la procesul de creare a matrițelor de ghips, înțelegând astfel întregul proces de producție a obiectelor ceramice.

Atelierele se vor desfășura în perioada 14-16 februarie, între orele 15.00-18.00, la Casa Artelor, Piața Mică nr. 21. Participarea la ateliere este gratuită.

Sursa foto: facebook Centrul de activități și resurse regionale

(I.D.)

 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB