Tribuna
Astrid Fodor: „La Sibiu se va scrie o pagină din istoria Uniunii și așa vom rămâne în istorie, inclusiv prin adoptarea Declarației de la Sibiu”
Sorana MAIER
5918 vizualizari
Astrid Fodor: „La Sibiu se va scrie o pagină din istoria Uniunii și așa vom rămâne în istorie, inclusiv prin adoptarea Declarației de la Sibiu”

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, vorbește, într-un interviu pentru Tribuna, despre cea a însemnat perioada pregătirilor pentru Summitul european, despre importanța evenimentului pentru Sibiu și despre efectele sale pe termen lung.

 

- Sibiul este, peste câteva zile, gazda celui mai mare eveniment pe care România îl organizează în perioada în care deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Ce înseamnă acest eveniment pentru oraș?

Astrid FODOR: Este un moment istoric pentru oraș pentru că Sibiul va deveni pentru o zi centrul Europei și va câștiga și mai multă vizibilitate. În istoria noastră recentă, nu am mai găzduit un eveniment de așa amploare și la acest nivel. În orașul nostru vor sosi 27 de șefi de stat și guvern, conducerea Comisiei, Consiliului și a Parlamentului European. Este o mare onoare și o recunoaștere a caracterului european al orașului, a faptului că Sibiul practică unul dintre cele mai importante principii europene: unitate în diversitate, prin multiculturalitate, pluriconfesionalism și diversitatea tradițiilor. Faptul că orașul nostru are un mediu de afaceri cu investitori din mai multe țări ale Europei, faptul că Sibiul are parteneriate funcționale cu orașe din țări europene, faptul că suntem o destinație turistică europeană, plasează Sibiul între orașele europene care nu doar vorbesc și teoretizează principiile comunitare, ci le și practică cu succes.

- Ce a însemnat pentru Primăria Sibiu efortul de pregătire a acestui eveniment? Financiar și logistic. Municipalitatea a acoperit cea mai mare parte a cheltuielilor pentru pregătire? Ați avut sprijin din partea oficialităților centrale?

A. F.: Fiecare instituție implicată și-a preluat responsabilitățile. Din partea Guvernului am primit fonduri pentru realizarea sistemului video de securitate, Ministerul Afacerilor Externe a organizat Summit-ul propriu-zis, instituțiile de forță și securitate și-au îndeplinit sarcinile specifice, iar Primăria Sibiu a pregătit locul de desfășurare al Summit-ului – sediul Primăriei Sibiu din Piața Mare și întreg orașul pentru a primi înalții oaspeți. Nu a fost vorba de lucrări speciale, ci de lucrări de întreținere, reparații și cosmetizare care oricum ar fi fost executate în oraș pentru că sunt necesare. În contextul Summit-ului am accelerat ritmul acestora pentru ca orașul să fie pregătit ca pentru o zi de sărbătoare mare.

- Cei mai importanți lideri ai Europei ne vor vizita orașul. Sunteți mulțumită de pregătirile din Sibiu? Este ceva ce ați fi dorit să mai faceți și încă nu ați reușit, în privința lucrărilor la infrastructură?

A. F.: Împreună cu echipa din Primărie și cu cea a constructorilor am reușit ceea ce ne-am propus. Orașul a fost împrospătat. Bineînțeles că lucrările de infrastructură vor continua pentru că mai avem de lucru. Se vor finaliza lucrările din cartierul Hipodrom, au început lucrările în Broscărie, începem lucrările pe strada Monaco, vom accelera lucrările la Lacul lui Binder și la străzile din zonă și așa mai departe. Viața orașului se desfășoară în ritm aproape normal, în condițiile unui eveniment la asemenea nivel.

- Este Summitul și un eveniment pentru sibieni? Cum ar trebui locuitorii orașului să privească această manifestare?

A. F.: În primul rând acest Summit este un eveniment pentru Europa, pentru România și pentru orașul Sibiu care dorește să reprezinte cu mândrie țara noastră ca oraș-gazdă a acestei reuniuni la nivel înalt. Va fi onoare pentru noi, și, în același timp, un nou impuls de vizibilitate pentru oraș. Sibiul a atras atenția Președintelui Comisiei Europene care a decis ca la Sibiu să aibă loc o întâlnire la cel mai înalt nivel ale cărei teme de discuție vor fi foarte importante pentru viitorul Uniunii Europene. La Sibiu se va scrie o pagină din istoria Uniunii și așa vom rămâne în istorie, inclusiv prin adoptarea Declarației de la Sibiu.

- Poate fi comparat acest eveniment, ca importanță pentru Sibiu, cu momentul Capitalei Culturale?

A. F.: Programul Sibiu Capitală Culturală Europeană s-a întins pe tot anul 2007 și a avut ca focus cultura ca motor de dezvoltare urbană, având Sibiul ca actor și beneficiar final. Summit-ul este un eveniment al Europei, cu impact larg la nivelul Uniunii. Este un eveniment ce ține de istorie, economie și politici publice, principalul scop al Summitului fiind pregătirea Agendei Strategice a Uniunii pentru perioada 2020-2024. Pare mai abstract ca rezultate, dar efectele se vor traduce foarte concret pentru cetățenii europeni prin programe noi, linii de finanțare și politici pentru comunitate.

- Au existat și unele voci nemulțumite fie de restricțiile din trafic, fie de restricțiile din zona centrală. Ce le răspundeți?

A. F.: Le înțeleg nemulțumirea pentru că știm că trebuie să ajungă la serviciu și acasă, dar îi rugăm să manifeste înțelegere pentru că aceste restricții sunt normale și necesare în contextul unui eveniment la acest nivel. Restricțiile în trafic au fost instituite pe o perioadă foarte scurtă – 8-9 mai și pentru câteva zone din centrul istoric.

Am citit în unele ziare că centrul este închis în 9 mai: este eronat. Cetățenii vor avea acces parțial în centru, doar că trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate și să treacă prin filtrele de verificare, o practică normală în aceste cazuri. Mai mult, vă reamintesc că la ora 20 în ziua de 9 mai avem pregătite pentru publicul larg două spectacole în Piața Mare: spectacolul Junilor Sibiului și concertul Deliei, la care îi invit pe toți sibienii. Pe strada Cetății, în perioada 8-12 mai și pe strada Turnului, în 8-9 mai se vor desfășura două evenimente gastronomice la care publicul este așteptat cu bunătăți.

- Căruia fapt credeți că se datorează alegerea Sibiului pentru a găzdui un eveniment atât de important?

Sibiul este un oraș cu un centru istoric deosebit de valoros și frumos, iar clădirea Primăriei va fi cu siguranță un spațiu foarte elegant și potrivit pentru o asemenea reuniune. Sibiul este un oraș pro-european, deschis și dinamic, care a arătat că poate duce la capăt cu succes programe de nivel european, în beneficiul comunității sale. Suntem mândri că Sibiul a fost fixat pe harta Europei ca un loc bun pentru întâlnire, ca un spațiu al dialogului.






comentarii
3 comentarii

Bravo! Forme fără fond
Nu va mai votez din cauza traficului, a spitalelor-catastrofă şi a lipsei de viziune pt oras. Pa
Eu
07.05.2019 23:06
Organizati si o vizita la Spitalul Judetean Sibiu sa vada si invitatii summitului ce mizerie, spaga si conditii de secolul trecut avem in Capitala Culturala si nemaipomenita Sibiu.
De asemenea si in cartierele marginase sau la traficul din fiecare zi. In care nu mai,, sarbatoare''. Si ar mai fi multe de spus, dar secretara lui Her Iohanis habar n-are...
Obergefreiter
08.05.2019 15:41
in istorie.......................specialista primaresa
de consiliul dirigent ati auzit/1918/ de unire ati auzit /1918/
bunica omama hagymama
adi3
08.05.2019 16:11
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia