Colaborare cu toate partidele din Consiliul Local
Astrid Fodor a spus că în vooiitorul Consiliu Local va colabora cu toate partidele, indiferent de culoarea lor politică: "Am studiat cu mare atenţie rezultatul votului în Sibiu. Referitor la partidele care intră în componenţa Consiliului local, vreau să-i asigur de întreaga mea deschidere pentru colaborare, indiferent de culoarea politică. Important e pentru mine să avem aceeaşi viziune pentru Sibiu - în sensul dezvoltării şi să ţinem cont de interesele acestui oraş şi mai ales de interesele locuitorilor acestui oraş".
Fodor a mai mărturisit cu acest prilej că este conştientă de responsabilitatea pe care şi-a asumat-o, dar că are "şi un sentiment de bucurie, pe care vreau să-l împart cu cei care au fost alături de mine". Ea a spus că va contiuna proiectele pe care le-a început în mandatul trecut şi intenţionează să le finalizeze în următoarea perioadă, pentru că proiectele importante "nu se pot finaliza în decursul unui mandat". "Pentreu mine este foarte important să am alături de mine oameni care gândesc la fel ca mine, care pun pe primul loc interesul acestui oraş, al Sibiului şi lasă jocurile politice de culise la o parte, concentrându-se pe ceea ce este esenţial", spune primarul Sibiului..
Primarul Astrid Fodor a mai spus că actualul mandatul al său, ca dealtfel şi cel al actualului Consiliu local expiră abia în noiembrie şi că momentan, nu va interveni nicio schimbare. "Până vom prelua noul mandat avem timp suficient; să vedem şi cum discutăm cu celelalte partide". Dar şi-a exprimat dironta ca unul dintre viceprimarii Sibiului să fie "cu sigiuranţă" din partea FDGR, "şi cred că putem ridica această pretenţie".
"Vreau să mulțumesc în primul rând sibienilor, care au ieșit la vot și au demonstrat că le pasă de viitorul orașului lor și că înțeleg responsabilitatea pe care au ca cetățeni. Mulțumesc colegilor din Forumul Democrat al Germanilor pentru un efort de echipă, care a arătat că suntem în continuare uniți. Ne-a unit dorința de a continua sa facem ceva semnificativ pentru Sibiu, iar asta ne-a dat forța sa dezvoltam Sibiul. Bineînțeles că în acest demers, de bună administrare și dezvoltare a orașului, a fost esențial sprijinul colegilor din Primăria Sibiu și din serviciile publice și le mulțumesc și lor, pentru implicare și multă muncă.
Mulțumesc și voluntarilor FDGR, care au asigurat logistica campaniei și s-au ocupat de detaliile din teren. Munca lor a fost deosebit de importantă pentru ca informația despre proiectele noastre să ajungă la sibieni, iar aceștia să poată vota în cunoștință de cauză. Le mulțumesc sibienilor pentru acest vot și pentru încrederea pe care mi-au acordat-o pentru un al treilea mandat. Mă onorează și mă bucură că voi avea astfel oportunitatea să continui coerent proiectele pe care le-am inițiat pentru Sibiul nostru și pentru sibieni”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
FDGR – opt locuri în Consiliul Local
"Vă mulţumim că aţi fost la vot în număr atât de mare şi că aţi votat cu inima. Suntem recunoscători pentru toată susţinerea şi toată îăncrederea pe care aţi acordat-o candidaţilor noştri la consiile locale, la Consiliul Judeţean, la Primăria Municipiului Sibiu şi la preşedinţia Consiliului Judeţean. Echipa noastră este pregătită şi ne bucurăm că vom continua împreună cu toţi cetăţenii Sibiului", a spus Wolfgang-Alexander Guib, președintele organizației județene a FDGR.
El a informat că Astrid Fodor, la Sibiu, a câştigat "la mare distanţă faţă de ceilalţi candidaţi" şi că, în cadrul Consiliului Local Sibiu, FDGR va deţine opt locuri, acelaşi scor obţinurt şi la alegerile locale din 2020. La Mediaş, FDGR a obţinut mai multe voturi faţă de 2020, dar procentual mai puţine, deci nu va putea intra în Consiliul Local. La fel, FDGR nu a prins nici Consiliul Local Agnita. Un mandat de consilier local a fost obţinut la Cisnădie.
La Consiliul Judeţean, Forumul a reuşit să obţină cinci mandate de consilier, acelaşi număr de locuri ca la alegerile din 2020.
Candidatul FDGR pentru CJ Sibiu, Paul Kuttesch, prezent şi el la conferinţa de presă a mulţumit, la rândul său, "celor care ne-au oferit votul de încredere, echipei care a stat în spatele acestei campanii şi în mod deosebit voluntarilor". Despre campania electorală, Kuttesch spune că a fost una "sinceră şi curată, fără promisiuni deşarte, cu proiecte clare, proiecte pe care le vom duce la bun sfârşit"
FDGR pe plan naţional: primari şi consilieri în Satu Mare şi consilieri locali în Timiş
Paul Porr, preşedintele Forumului Deomcrat al Germanilor din România, a mulţumit şi el tuturor pentru încrederea acordată candidaţilor FDGR la nivel de judeţ şi oraş. "Vreau să mulţumesc şi celor care nu ne-au votat, pentru faptul că s-au prezentat la vot", a spus Porr.
Ela prezentat şi situaţia pe plan naţional a FDGR, după alegerile de duminică. Astfel, situaţia este considerată foarte bună în judeşul Satu Mare, unde au fost câştigate patru locuri de primari în comunele Cămin, Petrești, Sanislău și Turulung, plus şi câteva locuri de consilieri locali. Faţă de acum patru ani, situaţia e mai bună în judeţele Braşov şi Timiş. La Braşov este un consilier la nivelul municipiului, iar în Timiş doi consilieri, în Jimbolia şi Biled.
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |