Tribuna
Arta de sub fereastra ta. Sau ce a rămas din sculpturile "urbane" ale Sibiului
Dumitru CHISELIŢĂ
935 vizualizari
Arta de sub fereastra ta. Sau ce a rămas din sculpturile
© Dumitru CHISELITA
După perioada anilor '50 în care s-a tunat şi s-a fulgerat, arestat şi reeducat, ucis şi distrus, spălat pe creier sau tâmpit definitiv cu urmaşi cu tot, socialismul cel biruitor a început, prin anii '60, să devină mai "de treabă". Ba chiar a ajuns să se gândească că, după un deceniu în care "clasa muncitoare" era hămălită ca ocnaşii ba în întreceri socialiste de spart norme, ba în şedinţe interminabile de partid care obligatoriu erau DUPĂ cele opt ore de lucru (că de acolo a rămas vorba aia că veneai noaptea acasă de la o "şedinţă" de bere cu colegii) în care se "aducea la cunoştinţă", se "prelucra", se critica şi auto-critica cu spirit de răspundere, se înfiera cu mânie proletară, se demasca tot cu mânia aia, se aplauda puternic-prelungit, se scanda cu însufleţire, se decidea ce e just sau injust şi se întărea vigilenţa proletară pentru a scoate la lumină pe duşmanii strecuraţi, în fine, după toate acestea şi multe altele, Partidul Muncitoresc, apoi Comunist, a decis ca acea clasă muncitoare de la oraşe (sate încă nu) să merite şi ea un relax, alături de nişte condiţii de viaţă ceva mai puţin gri decât până atunci. Adică, după ce "toată ziua trag la pilă/noaptea nu mi se mai sc****ă", salariatul să aibă parte, să "beneficieze" de lucruri mai luminoase şi care să-i mai însenineze traiul post-tras la şaibă pentru un salariu.

Au apărut cinematografele, teatrele, cluburile muncitoreşti, parcurile, magazinele. Spaţii verzi generoase în faţa "casei noi" de la bloc. Chiar şi fabricile, în incinta lor, au avut parte de un fel de "locuri frumoase" din acestea, deşi arătau cam ciudat. Nu pot uita nici acum, în incinta Uzinei "Balanţa", înspre străzile Macaralei şi Lazaret, că era un mini-parc cu bănci, vegetaţie, plus o arteziană. Nu pot uita pentru că tocmai eu am avut "misiunea" de a sparge cu pickamerul frumuseţea aia de fântână, care nu mai era "cool" la finalul anilor '80, când s-a revenit la "normalul" comunismului întunecat. 
Ei bine, toate aceste acţiuni de înfrumuseţare a vieţii noastre aveau un rol clar propagandistic. Ideea era că Partidul se ocupă, cu grijă părintească, de oamenii muncii şi le creează toate condiţiile de muncă şi viaţă şi implicit relaxare. La toată această campanie căreia, oricât am detesta regimul, nu putem să îi negăm anumite merite (mai ales comparând cu ce avem parte acum) tovarăşii s-au gândit că puţină artă nu strică.

Opere de artă pentru oamenii muncii

Trecuse vremea "monumentelor de for public" pline de propagandă, deşi, pe ici pe colo, mai răsărea unul-altul ca de exemplu, la noi la Sibiu, statuia aceea a "Victoriei" din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, statuie pe care ultima oară am văzut-o exilată în faţa aeroportului. Sau stema socialistă a municipiului, de la ieşirea din pasajul pietonal de la Bulevard. Nu am avut monumente ale ostaşului sovietic eliberator (decât obeliscul din Cimitirul Eroilor Sovietici, încă mai e), nu am avut statui semi-gigantice sau de grup cu muncitori eroi. Nici Prometei electrici ca la barajul de pe Argeş. Dar am avut şi noi ceva lucrări de artă în spaţiul public. Chiar de artă modernă şi abstractă. Şi aici nu mă refer la statui (despre care am scris şi, dacă aveţi sau am chef, voi mai scrie), fântâni arteziene sau nu (despre care nu am scris, dar mai vedem noi), vechi sau nu, ci la alte manifestări ale artei în spaţiile ne-interioare. 
Iată ce citesc: 
"Artele decorative s-au integrat cu succes în programul de urbanism şi arhitectură, reuşind să aducă un plus de inovaţie faţă de sculptura sau pictura monumentală. Pentru că nu exista o tradiţie, inovaţia în acest caz a vizat nu doar utilizarea de materiale şi tehnici noi, ci şi introducerea abstracţiei în spaţiul public prin preluarea unor elemente din folclor". (Magda Petrescu, "Specificul simpozionului de sculptură în cadrul programului de artă monumentală din perioada comunistă", în docu.magazin nr.2/2015, vezi aici: http://www. documagazin2.mnac.ro/magda.html)

Deci artiştii români au avut ocazia să se manifeste, cum se spunea, plenar şi chiar liber, mai ales fără ca tovarăşii să-şi bage prea mult nasul pentru că arta e artă, iar arta abstractă e artă abstractă, deci pricepeau cam nimic, pentru ca, auto-coborâţi din mult-detestatul "turn de fildeş", autorii de lucrări de artă să contribuie şi ei la estetica noului din cartierele sau chiar oraşele noi, socialiste. Astfel, am avut parte de adevărate expoziţii de sculptură în aer liber. 
La aceasta au contribuit şi "condiţiile" oferite artiştilor: expoziţii personale sau colective, ateliere, case de creaţie, festivaluri, tabere, simpozioane. De exemplu, la Sălişte, în locul numit Poiana Soarelui, a funcţionat din 1981 până în 1987, o tabără de sculptură în lemn. La fel, atunci, (cel puţin) în 1978, 1979 şi 1980, la Sibiu s-au organizat trei ediţii ale Simpozionului Naţional de Ceramică Monumentală. De la asemenea manifestaţii avem, mai exact MAI avem câteva opere de artă care încă sunt în picioare pe ici-pe colo, prin oraş.

Expoziţiile de sculptură din faţa blocului

În umblăturile mele prin oraş, am găsit trei "spaţii expoziţionale" de artă contemporană (şi abstractă, că am înţeles foarte puţin din "ce a vrut să spună autorul") în aer liber. Outdoors, vorba ronglezei culturale. 
Prima (şi cea mai săracă), este pe B-dul Vasile Milea, fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, între Blocul Turn şi fostul complex. A doua este pe str. Nicolae Iorga, în zona complexului "Cedonia", iar a treia în parcul de pe str. Lungă. Cea mai veche este, evident cea din zona Milea, unde se vede clar intenţia de a decora-completa spaţiile verzi, la fel (chiar asemănător ca stil) ca în staţiunile de pe Litoral (probabil că a fost chiar în aceeaşi perioadă. La celelalte două, deşi "vârsta" amenajării spaţiilor verzi diferă, parcul din Terezian fiind ceva mai vechi decât porţiunea Cedonia din Hipodrom II, lucrările sunt din aceeaşi perioadă: 1978-1981. Un alt loc, mai izolat, ornat cu o lucrare destul de consistentă ca dimensiuni, a fost Parcul Petöfi de pe Şos. Alba Iulia. Nu am pus la socoteală Parcul Sub Arini (unde "flautistul" lui Kurtfritz Handel a dispărut încă din anii '90) sau lucrările de "dincoace" de perioada comunistă. 
Cum au fost primite lucrările de artă care răsăreau ba pe după copaci, ba dintre tufe, ba printre straturile de flori de către "beneficiarii" lor, cetăţenii de la bloc? Cu o mare indiferenţă, pun pariu. Adică erau acolo, erau "nici nu strică-nici n-ajută", au fost puse, să fie sănătoase şi să stea acolo, că nu încurcă. Mă îndoiesc că locatarii s-au dat pe spate de încântare, dar poate tocmai miserupismul acela cumva protector le-a salvat câteva decenii, asta până când ne-am "civilizat" european şi le-am făcut praf ba mâzgălindu-le, ba spărgându-le "de jmekeri", ba chiar mătrăşindu-le pe la vreo "reabilitare" din asta de se dau pe spate ştirile locale de încântare de parcă nu au mai văzut buldoexcavatoare şi drujbe şi copaci transformaţi în lemne de foc. Acum, de expoziţiile de sculptură din faţa blocului s-a ales, în linii mari, cam praful şi uitarea. De numele realizatorilor acestora, unele chiar celebre, s-a ales acelaşi praf şi aceeaşi uitare, chiar dacă încă poţi descifra semnătura celui care s-a dat chinului (creator) pentru a oferi lumii ceva din el, că aşa-i cu creatorii ăştia, or fi ei cu un ego de dimensiunile Rusiei ţariste, dar şi oferă din el. Nu ştiu şi nu cred ca artiştii plastici de atunci să fi primit căruţe de bani pentru operele lor. Nici să fi ajuns pe prima pagină a gazetelor. Mai ales că artiştii devin celebri abia după ce mor, că aşa e meciul pe la noi. 
Nu sunt mare amator de artă plastică în general, sunt şi am văzut lucrări pe care le pot defini oricând ca "porcării" mai ales la nervi, dar uite că, uneori, cu trecerea timpului, unele din acestea, îmi plac sau nu, încep să aibă o valoare istorică. Una de document ne-scris. Pentru că (şi) ele reflectă vremea în care au fost făcute şi expuse. E perioada aceea de care fug toţi ca de ba'bau: cea a construirii & edificării socialismului în România. Spaima cercetătorilor, care de regulă au tot timpul altceva de făcut, locul ideal de "joacă" al amatorilor pasionaţi, care fac moca ceea ce nu fac alţii plătiţi pentru asta. Comunistă sau nu, urâtă (sau frumoasă pentru unii) sau nu, perioada aceea cu ura-ura şi partid-inima ţării este parte din istoria noastră şi trebuie să ne-o asumăm. Aşa că mini-"cercetarea" asta ce o veţi vedea e la nivel de "amatori" şi pun pariu pe o bere că aşa va rămâne. 
Deci, ia să vedem. 

Prima "expoziţie": Zona Blocul Turn - Complexul de pe Milea

Nu ştiu dacă ar intra aici şi Casa de Cultură, cu fosta statuie translatată la aeroport şi arteziana artistică acum devenită loc neartezian şi total neartistic de odihnă, pentru că nu am certitudinea că au apărut în aceeaşi perioadă, deşi semne ar fi. Totuşi se poate face o legătură între spaţiile verzi din zona Blocului Turn şi de la fostul complex alimentar de pe Milea, mai exact spaţiul verde din faţa fostei cofetării "Aida" (acum magazin nonstop). Ambele amenajări au rămas, din fericire, neschimbate şi sper să rămână aşa. În zonă avem două lucrări, din piatră sau beton (la cum arată nu pot garanta 100% pe vreunul din materiale), dintre care doar una mai există. Prima piesă, dispărută în 2008, era ceva brâncuşian: un obiect de formă ovoidală din care puteai înţelege că e ceva pe teme materne, deşi putea fi altceva, că aşa e cu arta abstractă. Din ea a rămas doar un postament din beton, cine e curios să-l vadă, se află după un arbust, exact pe colţul B-dul V. Milea cu Cl. Dumbrăvii. 
A doilea "exponat" este întreg şi culmea, nici măcar vandalizat. Este de o forma "T" relativă, sau de "P" întors, cu o gaură ovoidală în partea superioară-stânga. E poziţionată în spatele staţiei Tursib şi în faţa fostei terase a fostei cofetării. Nu are vreo urmă de semnătură a autorului.  
În rest, în zonă nu mai există altceva, cu excepţia jardinierelor din beton din spaţiile verzi foarte neînsorite ale blocurilor de pe aceeaşi parte. 

Parcul Petöfi şi o "Poartă" care a plecat

Cine îşi mai aminteşte, parcul de pe Alba Iulia avea trei "elemente de identificare". Primul, podul vechi de peste pârâul numit pe vremuri de localnici "Fleischer" şi care a dat numele străzii Gârlei, parcul fiind de fapt albia apei. Apoi, afişierul vechi, de la intrarea în parc, killerit în numele neo-urbanismului. Apoi, cam pe la mijlocul porţiunii dinspre şosea,  o sculptură în forma unui ancadrament, destul de înalt şi rotunjit la vârf. A rezistat el cât a rezistat comunismului, dar până la un punct. Ori vandalizat pentru că "de aia", ori prăduit pentru materiale, acum avem aici doar porţiunile de la baza operei, lăsate în pace de prădători doar pentru că erau/sunt bine prinse în fundaţia de beton. Pe cea din dreapta, partea lateral-stânga fostă interior, aflăm numele autorului şi evenimentul la care lucrarea a participat: "B.HOJBOTA/IIISYMPIOSIUM/SIBIU 1980".  

Pornind de la inscripţie, am aflat astfel că: la Sibiu, în 1980, a avut loc cea de-a III-a ediţie a unui simpozion de arte plastice ("Simpozionul Naţional de Ceramică Monumentală"?) şi că una dintre lucrări a fost adusă aici. Mai avem şi numele autorului, domnul "B. Hojbota". La o simplă căutare pe net, am aflat despre cine e vorba. Autorul lucrării, adică a ceea ce a mai rămas din ea, este artistul plastic Bogdan Severin Hojbotă. Acum este profesor universitar dr. la Facultatea de Arte Decorative şi Design, Departamentul Ceramică Sticlă Metal din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. S-a născut pe 27 noiembrie 1954 şi a urmat, între 1974 şi 1978, Institutul de Arte Plastice "N.Grigorescu". Membru, din 1990, al Uniunii Artiştilor Plastici din România, a fost vicepreşedinte al Uniunii între 1994-1998 şi 1998-2002. În CV-ul său apare o activitate artistică foarte bogată: expoziţii personale şi colective, naţionale sau internaţionale, premii, lucrări monumentale sub semnătura lui şi undeva pe la începuturile carierei sale, apare participarea, în 1980, la "Simpozionul de ceramică, Hermannstadt-Sibiu", cu lucrarea "Poarta", situată în parcul "Alba Iulia". Să sperăm că domnul Hojbotă mai are pe undeva vreo poză cu originalul, că Sibiul i-a onorat creaţia cu o superbă băgare de picioare în ea. Şi nu doar în ea. 

"Expoziţia de ceramică" din Terezian. Sau ce a mai rămas

În perioada de început de boom al construcţiilor de blocuri, unul din cartierele-ţintă unde se edifica "noul Sibiu" a fost Terezianul. Vechiul târg de vite (şi ceva mai încolo, de cai) a devenit un superb cartier de blocuri noi, frumoase, iar istoricul "retranchement" (o linie de fortificaţii înaintea intrării în oraş) a dispărut complet. La începutul anilor '60, în zona străzii Lungă devenită "11 Iunie", a apărut un parc destul de consistent, care "deservea" blocurile din zonă. Cu timpul, blocurile s-au mai înmulţit, zona s-a mai extins, parcul s-a mai modificat, iar pe la finele anilor '70-începutul lui '80 s-a decis ca aici, pe lângă bănci, leagăne, ringhişpiluri, copaci şi garduri vii, să se facă şi o expoziţie în aer liber de ceramică monumentală. S-a reuşit şi asta. Cel puţin cinci lucrări au fost expuse, în parcul mărginit de străzile Rusciorului, Lungă şi Gladiolelor. Au rezistat timpului, oamenilor şi repetatelor "reabilitări" ale parcului. Asta până în ultima vreme. Acum una singură putem spune că este 100 % întreagă şi curată: cea din zona staţiei de gaz de la colţul cu Rusciorului. Nu vă pot spune ce reprezintă, că acolo poate fi orice. E o chestie pe înalt. Dar e întreagă. Cea mai întreagă din toată seria. O altă lucrare, încă în picioare, la fel de abstractă dar mai colţuroasă şi cu o alură mai arcuită şi mai ascuţită cumva, lovită în lateral, poartă urmele unui autor neidentificat: "G.F.78". Are un graffiti pe postament, în faţă, reprezentând simbolul dolarului american, altul chiar pe ea, "P91", iar în spate o combinaţie dintre simbolul "V for Vendetta" şi al "A"-ului anarhist. 
 Ceva mai încolo, cam pe aceeaşi linie, se află o lucrare mai mare, din ceramică roşie, care seamănă vag cu două capete de cocoşi lipite spate-n spate, sub un fel de pălărie. Este singura lucrare "cu nume" şi cu autor identificat. În partea superioară-faţă, scrie "E 29", ceea ce ar putea fi ori denumirea ori seria (???). În spate, la bază avem şi elementul de identificare: inscripţia "SYMPOZION/SIBIU '79/VICTOR CRISTEA". Plus o mulţime de alte mâzgăleli inclusiv "V"-vendetta ăla de care autorul bănuiesc că e foarte mândru. Din ce se vede, reiese că lucrarea a participat la ediţia 1979 (a II-a) a simpozionului de ceramică mai sus pomenit. Şi a aparţinut artistului plastic Victor Cristea.
Alte două lucrări, una amplasată spre stradă, cealaltă spre blocuri, au dispărut, mai mult ca sigur distruse de vreo reabilitare a parcului, pentru că nu am văzut în teren vreo urmă a vreunui postament care să fi găzduit ceva care a fost ulterior vandalizat. Plus de aceasta, acum parcul e întors pe dos pentru că se transformă, iar, total sau în cea mai mare parte, din parc pentru copii în loc de joacă pentru... câini. Fiecare dintre lucrările dispărute era "soră" ca stil cu una din cele prezentate aici.  

Deci, Victor Cristea

Sculptor "transilvănean" după cum spun ştirile, el a fost o personalitate artistică mult mai ne-limitată. Născut la 28 septembrie 1938 în Basarabia, la Căuşanii Noi-Tighina, urmează o şcoală populară de artă, apoi învaţă "independent", îndrumat de doi specialişti. Adoptat ca "mureşan" la Târnăveni, Victor Cristea a fost un artist plastic "industrial" din mai multe puncte de vedere: a realizat prototipuri industriale şi decorative la fabricile de faianţă şi sticlă, combinatul chimic şi fabrica de geamuri din localitate. Ca artist, debutează în 1961, la Sighişoara. Apoi, era expert în lucrări la scară mare ornamenta faţade de clădiri, fântăni arteziene, monumente. Un om cu un palmares artistic de invidiat. Moare în 2017, fiind înmormântat tot la Târnăveni. 
Indirect, în 2021, a fost, post-mortem "implicat" într-un scandal politic local la Iaşi, când un bust al lui Octavian Goga realizat de Victor Cristea în 1991 la Sighişoara a fost cumpărat de Ateneul Naţional din Iaşi, recondiţionat şi amplasat la locuinţa unde poetul ardelean a locuit, în Primul Război Mondial. Bustul a stârnit un scandal cu acuzaţii de extremism de dreapta şi antisemitism, reluat şi anul acesta în cadrul mini-războiului local dintre USR şi primarul Iaşilor, Mihai Chirică. 

Zona Cedonia, fost spaţiu expoziţional

Hipodromul, mai exact zona Hipodrom II - complexul Cedonia şi mai exact, strada Nicolae Iorga între ceea ce Google Maps îmi arată a fi o str. Luptei şi cealaltă str. Luptei (cea originală) care porneşte de vizavi de complexul medical, a fost şi a mai rămas, chiar dacă într-o stare uluitor de dărăpănată, o "galerie de artă" în aer liber. Nu ştiu dacă am prins vreodată toate exponatele întregi, dar în principiu, cred că erau şapte sau opt lucrări, dintre care cel puţin trei sunt distruse complet. 
Una dintre ele era pe partea stângă, cum mergi dinspre B-dul Mihai Viteazu înspre Cedonia. Arăta ca o retortă de la chimie cu un adaos ca o pătrăţică din aia de absolvent deasupra. Cineva, un "inspirat" al zonei, a scris cu vopsea "MUIE", pentru ca să arătăm că suntem un oraş de culţi. Apoi, ca să nu se vadă mesajul care va deveni peste ani "înjurătura care ne uneşte" a fost spartă complet, iar la configurarea părculeţului din zonă (una care chiar le-a reuşit edililor), a dispărut. Acum, pe acolo avem bustul nefericit al lui Bretan Miklos/ Nicolae Bretan, surghiunit din fostul amplasament care era faţă în faţă cu Teatrul "Radu Stanca”, unde a fost amplasat fără vreun aviz de la cine dă avize. Dar momentan îl lăsăm la o parte, că nu e "la subiect".
Peste drum este, de fapt, "galeria": locul cu cele mai multe lucrări de artă ceramică: şase. Prima, dinspre Luptei, acum dispărută (a rămas doar postamentul), era o formă rectangulară aşezată pe înalt. Apoi ave(a)m una sau două piese dispărute, urmate, pe la mijloc, de un fel de triptic de artă cu ochi (ai Sibiului?) şi cu ceva linii-căi paralele. A fost distrus în iulie 2006. La stânga lui, de acelaşi autor, un "frate mai mic", tot aşa, cu un fel de alegorie a treptelor ca ornament şi tradiţionalul ochi. A suferit şi el o tentativă de distrugere în octombrie 2007, când a fost aruncat de pe postamentul metalic, dar a râmas întreg şi a fost repus la loc. Tot aici mai avem o lucrare, un fel de alegorie muzicală a aceluiaşi Victor Cristea, cu semnătura "VICTOR CRISTEA/Sibiu 1978/1 SIMPOZION". Este undeva în zona trecerii de pietoni. 
La capătul dinspre B-dul Mihai Viteazu, multă vreme obturată de un gard viu, acum ciobită, mai răsare o lucrare din ceramică pe care nu pot să o definesc. Ar fi un amestec de brazi cu izolatori de înaltă tensiune sau ceva de genul, plus 10 găuri. 
 "Celebritatea" complet uitată a locului este o lucrare, din fericire, cu semnătură: "HANDEL K/81". E clar că lucrarea aparţine sculptorului Kurtfritz Handel şi a fost realizată în 1981. Ce reprezintă e uşor de înţeles, o metaforă a Sibiului vechi, mai exact, a Pasajului Scărilor. A fost uşor de "descoperit" deoarece tot Handel a realizat un triptic "istoric" al trecerilor Sibiului la pasajul de la Bulevard (lucrare acum dispărută, odată cu noile lucrări, unde o mai fi oare?). 

Kurtfritz Handel, deşi născut la Rîmnicu Vîlcea (în 1941), este adoptat de sibieni ca unul dintre artiştii plastici "ai noştri". Cu studii la Cluj, la Universitatea de Artă, el şi-a desfăşurat activitatea, ca artist şi profesor, la Sibiu, până în 1985, când emigrează în Germania unde îşi continuă activitatea. Tot acolo moare, în 2016. Kurtfritz Handel a realizat şi busturile din Parcul ASTRA ale lui Gheorghe Lazăr (în 1973) şi Badea Cârţan (în 1974). În semn de recunoştinţă pentru lucrările sale oferite Sibiului, pe româneşte avem foarte puţine referiri la el. În germană, nu. 

Bun, le mai avem, ce e de făcut?

Ne plac sau nu, îmi plac sau nu, le înţelegem sau nu, chestiile acestea pomenite de mine aici sunt, o dată, lucrări de ARTĂ. Mai artă decât mâzgălelile "graffiti", de exemplu. O artă distrusă complet sau "doar" vandalizată dar, în mod sigur, abandonată pe domeniul public. Unii cârcotaşi ar spune că "e comunistă" doar pentru că ea a fost creată atunci. Eu nu am văzut nimic comunist în ce încă mai e expus prin Terezian sau Hipodrom. Apoi, tot chestiile acestea sunt o parte din istoria Sibiului, că nu poţi face istorie pe sărite, doar cu ce îţi convine şi te avantajează material sau moral sau la marketing. Îţi asumi toată istoria, o cercetezi, iar rezultatul îl oferi lumii. Eu nu am pretenţia aici nici că am făcut artă (nu mă pricep, asta e, eu sunt din ăia concreţi, nu abstracţi), nici istorie. Doar că am semnalat şi semnalizat nişte lucruri uitate, dar care au acum farmecul lor. 
Apropo, eu zic să vă mai lăsaţi privirile şi peste aceste rămăşiţe de lucrări ale unor artişti, oricum celebri deşi ignoraţi oficial, după cum se vede în teren. S-or mai bucura şi ele, lucrările şi artiştii, din viaţa de aici sau cea de dincolo. Vedeţi-le până mai sunt acolo, că în ritmul ăsta de "evoluţie" a Sibiului, rămânem doar cu pozele.

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA






comentarii
4 comentarii

Abschiede und Neuanfang haben den Lebensweg des aus Mediasch stammenden Künstlers geprägt: Er erlebte als Kind die Deportation des Vaters, den Umzug aus Râmnicul Vâlcea, wo der Vater dienstlich verpflichtet gewesen, nach Mediasch, dann kam er früh als künstlerisch hochbegabter Schüler auf das Kunstgymnasium Klausenburg, wo er auch seine Matura ablegte, sein Studium an der Kunstakademie Klausenburg mit Auszeichnung abschloss. Als Kunstpädagoge begann seine berufliche Laufbahn in Hermannstadt, wo er mit Edda Gross, Deutschlehrerin, eine Familie gründete. 1983 wegen des Ausreiseantrags der Familie zwangsentlassen, kam die Familie 1985 in die neue Heimat Deutschland, nach Nürtingen (Baden-Württemberg), wo der Kunstpädagoge weiter als Dozent wirkte, ab 1986 bis zu seiner Verrentung 2003 dann als Bildhauer in einer der bedeutendsten Kunstgießereien Europas, der Firma Ernst Strassacker in Süßen Kunstwerke wie Portraitbüsten, Landschafts- und figurative Plastik schuf, u. a. auch das aktuelle feingliedrige Bambi formte, und bis vor einem halben Jahr noch seine Projekte von der Skizze – bei Kurtfritz Handel ein Kunstwerk an sich – zur Bronzeplastik umsetzte. Das schöne Haus der Künstlerfamilie im Ortsteil Linsenhofen der Gemeinde Frickenhausen steht auf einem Areal, das der Bildhauer mit den Jahren in einen zauberhaften Skulpturenpark gewandelt hat, ein raumgreifendes Kunstwerk an sich.
SZ
09.05.2022 09:30
Ca sa prezinte niste cioplituri, dl. redactor a luat-o de la crearea PCR si da-i si lupta... Naravul din fire n-are lecuire!
09.05.2022 14:32
Foarte fain materialul. Nici nu aveam habar de majoritatea sculpturilor. Le știu bine pe cele din Poiana Soarelui, Săliște. încă o dată ... așteptăm o carte cu patrimoniul pre- sau doar industrial al Sibiului. Tu ești cel mai în măsură. Felicitări!
a
09.05.2022 17:50
Ce felicitari pt. polologhia asta fara cap si coada?! Pe cand un articol despre vechile borduri?
09.05.2022 20:48
Din aceeasi categorie
SEVIS

Compa

Clinica Saneos

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA