logo
spartan
Arhitecți din întreaga lume se întâlnesc la Therme Forum, din cadrul FITS. Vezi evenimentele programate miercuri seară, la Festival
Arhitecți din întreaga lume se întâlnesc la Therme Forum, din cadrul FITS. Vezi evenimentele programate miercuri seară, la Festival
© Dragos Dumitru
A 26-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu continuă cu spectacole și alte evenimente speciale importante în contextul dezvoltării culturale a României în următorii ani.

 

Therme Forum, dezbaterea care aduce laolaltă arhitecți și designeri celebri în toată lumea, revine, pentru al doilea an consecutiv, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, din 20 până în 22 iunie, în Sala Oglinzilor de la Forumul Democrat al Germanilor din România. Pornind de la tema ediției din 2019 a FITS, "Arta de a dărui", Forumul Therme din acest an va explora modalitățile în care experiența fizică și virtuală a publicului de teatru modelează comunități și influențează artele spectacolului și durabilitatea organizațiilor noastre. Acest eveniment unic reunește arhitecți, creatori și profesioniști din domeniul teatrului, continuând o dezbatere publică începută în cadrul Therme Forum 2018, în vederea pregătirii proiectului și construcției unui nou centru de spectacole la Sibiu.

Dintre invitați îi amintim pe: Constantin Chiriac (Sibiu International Theatre Festival, ROU), Robert C. Hanea (Therme Group), David Baile (International Society for the Performing Arts, USA), Alexandru Găvozdea (The Order of Architects of Romania), Jean Guy Lecat (Jean Guy Lecat Studio, FRA), Fiona Zisch (UCL – Neuroscience and Architecture, GBR), Andy Bryce, Daniel Wright (RSHP, Great Britain), José Garrido (Ian Ritchie Architects, GBR), Alexander Schwarz (David Chipperfield Architects, DEU), Deborah Aydon (Liverpool Everyman Theatre, GBR), Gary McCluskie (Diamond Schmitt Architects, CAN), David Howarth (DRDH Architects, GBR), Guo Chenzi & Lynn Fu (Yue Opera Town, CHN), Annette Mees (Royal Opera House Covent Garden, GBR).

 

Piețele Sibiului, pline. Sălile de spectacol, la fel

Evenimentele FITS 2019 au continuat în sălile de spectacole și pe străzile sau în piețele Sibiului. Piața Habermann a fost luată cu asalt de către spectatorii dornici de distracție în aer liber, în timp ce la Fabrica de Cultură s-a declarat „Starea de asediu” a lui Albert Camus, pusă în scenă de Theatre de la Ville-Paris, în regia lui Emmanuel Demarcy-Mota.

O surpriză extrem de plăcută pentru toți cei prezenți în sală s-a dovedit a fi spectacolul „Spiritul dansului” al companiei Zhejiang Song&Dance Theatre Co.,Ltd. din China.

Un alt eveniment de excepție al FITS 2019 este expoziția „Arta de a dărui”, de la Muzeul Național "Brukenthal", care adună laolaltă lucrări de grafică și litografii semnate de patru mari artiști ai lumii: Picasso, Matisse, Dali și Klimt. "Artele sunt buni traducători culturali, ele pun în pagină experiențe comune, gânduri, preocupări, interese și, prin aceasta, aduc oamenilor darul apropierii. Arta și spectacolul pot fi chei de înțelegere a lumii de azi, a noii noastre sensibilități, ele deschid drumul spre reala acceptare a diferențelor, a celuilalt. Altfel spus, ele sunt o fereastră deschisă spre toleranță", spun organizatorii Festivalului.

Cuprinsă în programul FITS 2019, expoziția „Arta de a dărui: Picasso, Matisse, Dali și Klimt” evidențiază totodată rolul colaborării inter-instituționale, dar și colaborarea cu colecționari privați. Cele 35 de lucrări expuse provin din colecția avocatului George Șerban.

Astăzi, la ora 20, ne revedem cu Fanfara din Cozmești. De la ora 19.30, în Piața Habermann, ULBS prezintă spectacolul „La lilieci”, în regia lui Marian Râlea, iar TNRS prezintă de la ora 22 „Yvonne”.

Festivalul de Teatru de la Sibiu a început în 14 iunie și promite să dăruiască publicului prezent o mare de diversitate culturală și artistică.

Programul Festivalului poate fi consultat pe www.sibfest.ro.

Organizatorii Festivalului reamintesc de aplicaţia de mobil FITS2019, pusă la dispoziție cu ajutorul partenerului UniCredit Bank, care poate fi descărcată accesând: http://onelink.to/gjn7c2.

Biletele pentru FITS 2019 pot fi achiziționate online sau de la Agenția Teatrală din Sibiu (strada Nicolae Bălcescu 17). În timpul festivalului, Agenția este deschisă zilnic, între orele 10 - 20.





comentarii
2 comentarii

Curat festival de teatru!
Un cititor
19.06.2019 22:59
FITS = Țicneala lui C-tin Chiriac!
Ioan Ardeleanul
19.06.2019 23:13
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
artmania
Licitatie publica

accentmedia