Continental
Tribuna
Aproape 5.000 de tineri din județul Sibiu împlinesc 14 ani în 2020 și primesc primul act de identitate
Aproape 5.000 de tineri din județul Sibiu împlinesc 14 ani în 2020 și primesc primul act de identitate

4.926 de tineri din județul Sibiu împlinesc anul acesta vârsta de 14 ani și vor primi primul lor act de identitate. Tinerii vor trebui să se prezinte, însoțiți de unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul legal, la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, pentru a solicita eliberarea primului act de identitate, în termen de 15 zile de la împlinirea acestei vârste.

„De asemenea, tot în cursul acestui an, un număr de 26.343 persoane vor fi în situația de a le expira termenul de valabilitate al actului de identitate, astfel încât le informăm, cu acest prilej, asupra faptului că au obligația să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirare, dar nu mai puțin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor care arondează pe linie de evidenţă a persoanelor localitatea de domiciliu, respectiv localitatea de reşedinţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, potrivit unui comunicat al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Sibiu.

Cei care nu respectă aceste prevederi pot fi sancționați cu amendă de la 40 lei la 80 lei.

 

Actul de identitate se eliberează în baza cererii pentru eliberarea actului de identitate, depusă personal sau prin împuternicit cu procură specială (obţinută de la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României din statul în care titularul actului de identitate se află temporar în străinătate) la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor de pe raza județului Sibiu, și a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui de familie și a prenumelui, a datei nașterii, a stării civile, a cetățeniei române – certificatele de stare civilă deținute; a adresei de domiciliu ori a celei de reședință; a achitării contravalorii actului de identitate, potrivit dispoziţiilor legale – mai multe detalii se pot obține accesând site-ul instituției noastre la www.djepsibiu.ro, în secțiunea EVIDENȚA PERSOANELOR.

 

În situaţia în care titularii cererilor pentru eliberarea actului de identitate nu pot prezenta toate documentele necesare emiterii cărţii de identitate, serviciile de profil vor elibera solicitanţilor, după caz, cărţi de identitate provizorii.

 

„Adresăm rugămintea tuturor persoanelor care se află în situațiile expuse, dar și persoanelor cărora le-au intervenit orice alte modificări care impun eliberarea unui nou act de identitate, să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin, sens în care le invităm la unul dintre cele 19 servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor operaționale la nivelul județului Sibiu (în prezent, cele constituite în subordinea consiliilor locale ale celor două municipii, ale celor nouă oraşe, precum şi cele ale comunelor: Axente Sever, Dîrlos, Laslea, Orlat, Slimnic, Șelimbăr, Șura Mică și Turnu Roșu), structuri locale aflate în coordonarea metodologică a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Sibiu”, spun reprezentanții instituției.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia