Apă Canal Sibiu obţine continuarea finanţării programului de investiţii din fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru perioada 2021 – 2027

Apă Canal Sibiu a semnat, luni, 15 aprilie a.c., împreună cu Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene, noul contract de finanţare a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov, în perioada 2014 -2020 – etapa a II-a” din fondurile alocate prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD). Apă Canal Sibiu este printre primele companii de apă din ţară care reuşeşte să obţină fondurile necesare continuării investiţiilor, prin intermediul noului program operaţional.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Valoarea totală a contractului este de 1.214.854.683,46 lei, din care, valoarea eligibilă a proiectului este de 1.023.563.518,34 lei. Valoare eligibilă nerambursabilă din partea Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 817.827.251,15 lei, iar cea din bugetul național este de 125.079.461,96 lei. Cofinanțarea din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale implicate în proiect este de 19.242.994,13 lei. Apă Canal Sibiu va cofinanţa proiectul cu suma de 61.413.811,10 lei, iar valoarea TVA neeligibilă a proiectului este de 191.291.165,12 lei.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru PDD, acordă o finanțare nerambursabilă de 942.906.713,11 lei, echivalentă cu 92,12 % din valoarea totală eligibilă aprobată.

 

Fondurile obţinute vor finanţa lucrări de extindere şi modernizare în valoare totală de 210.034.990,64 euro. Investiţiile în infrastructura de captare şi distribuţie a apei potabile includ reabilitarea unei captări de suprafaţă, construcţia a peste 145 km de conducte noi de aducţiune şi reabilitarea a peste 50 de km de aducţiuni, înfiinţarea a 13 staţii de clorinare, a 16 staţii de pompare şi a 11 rezervoare de înmagazinare apă, modernizarea a două staţii de tratare a apei, a două staţii de pompare şi a 10 rezervoare de apă. Reţeaua de distribuţie a apei potabile va fi extinsă cu aprox. 158 de km de reţea nouă şi va fi reabilitată pe o lungime de aproape 94 de km.

 

De asemenea, canalizarea va beneficia de extindere cu aproape 37 de km, la care se adaugă 8 km de conducte noi de refulare şi 10 km de noi conducte colectoare. Modernizarea infrastructurii de apă uzată include reabilitarea a aproximativ 18 km de reţea de canalizare, a trei staţii de pompare apă uzată menajeră şi a staţiilor de epurare ape uzate din Mohu, Sălişte, Cristian și Slimnic, precum şi a celei ce deservește zona Făgăraşului, toate trecând printr-un amplu proces de modernizare. Staţia de epurare din Mohu va fi dotată cu o instalaţie de uscare nămol deshidratat. Pe lângă toate acestea se vor construi 26 de staţii de pompare apă uzată menajeră şi o nouă staţie de epurare pentru Miercurea Sibiului, care va deservi atât populația din localitate, cât și pe cea din Apoldu de Sus și Dobârca.

 

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov, în perioada 2014 -2020 – etapa a II-a” are o valoare totală de peste 210 milioane euro, din care cofinanţarea Uniunii Europene este de 92,12 % din valoarea totală eligibilă aprobată. Proiectul de investiţii contribuie la protejarea şi conservarea mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor, ceea ce ar duce la o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii a 24 de Unităţi Administrativ Teritoriale, 18 din județul Sibiu și 6 din județul Brașov, parte din proiect.

 

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Dezvoltare Durabilă

 

Contact: Mihaela Creţu | Șef Unitatea de Implementare a Proiectului | APĂ – CANAL Sibiu S.A. | Tel. 0269/229639 | Fax 0269/227457 | E-mail: piu@adslexpress.ro

23 aprilie 2024 la 09:56
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 5 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 13 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 14 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 18 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit