Ancheta în cazul polițistului care a bătut un șofer, în trafic, la Cisnădie, preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. ”Toleranță zero față de abaterile de la litera legii!”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Polițistul care a agresat un șofer la Cisnădie, în seara zilei de 1 septembrie, va fi anchetat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, a anunțat, marți seara, Elena Welțer, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Totodată, IPJ Sibiu a dispus declanșarea unei verificări a persoanei în cauză la nivel intern prin Compartimentul de Control.

Welțer a adăugat că IPJ Sibiu are ”toleranță zero” față de astfel de abateri de la litera legii și că va sprijini în continuare instituțiile implicate în derularea anchetei în cauză.

”În seara de 1 septembrie, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie s-a înregistrat o plângere penală prin care un tânăr reclama faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 19:30, în timp ce se afla pe o stradă din orașul Cisnădie, ar fi fost agresat de către șoferul unei autoutilitare, bărbatul lovind și portiera stânga față a autoturismului în care se afla tânărul, în calitate de conducător auto. În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv distrugere. Din primele cercetări efectuate, a rezultat că persoana bănuită de comiterea faptelor este un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu aflat în timpul liber la momentul presupusei săvârșire a faptelor.

Date fiind aceste circumstanțe, încă de ieri, 2 septembrie, ancheta penală a fost preluată în totalitate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Totodată, comanda Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a dispus prin Compartimentul de Control Intern declanșarea de verificări cu privire la comportamentul polițistului în cauză, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, aceasta va suporta toate consecințele prevăzute de normele în vigoare.

Asigurăm comunitatea sibiană că instituția noastră are toleranță zero față de abaterile de la litera legii, context în care conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a sprijinit și va sprijini în continuare instituțiile implicate în derularea anchetei în cauză. Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Sibiu.

 

Autor
03 septembrie 2024 la 19:42

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 11 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit