Tribuna
Fabrica Sevis
AMVONUL & TRIBUNA |
...putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele (Matei 9. 1-8)
Pr. Constantin NECULA
1410 vizualizari
...putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele (Matei 9. 1-8)

Abia desprins din „episodul Gadara” (Matei 8. 28-34), pe cealaltă parte a Mării Galileei, Domnul întors în „cetatea Sa”- Capernaum- constantă că nici aici, unde propovăduia deja de multă vreme, oamenii nu prețuiesc omul. Mi se pare a fi relevant că în acest episod evanghelic Hristos se numește pe sine Fiul Omului. Atrage atenția fundamental și definitiv că între noi avem a ne purta ca oameni nu ca instituții. Înțepeniți în părerea de sine- asemeni nouă, dese ori- oamenii cetății Sale nu mai văd oamenii. Vindecarea suferinței unui om- un slăbănog înseamnă mai mult decât un simplu paralitic, înseamnă un om neglijat total în boala sa- este redusă la grilele de lectură ale legii. E un slăbănog adus dinaintea Lui- putem bănui că este unul și același cu cel purtat de cei patru bărbați (Luca 5. 18-26), purtat tocmai slăbănogelii sale – și credința celor ce-l poartă entuziasmează pe Hristos. O credință prin fapte. Asumată prin prietenie, prin empatia firii umane către firea umană. Nu are nici o legătură cu legile, cu ifosele fariseice, cu rigorile ori dezlegările din miezul Legii celei Vechi. Are legătură cu oamenii, cu dorința lor de a fi dinaintea lui Dumnezeu fratele aproapelui. Reacția Mântuitorului este una duhovnicească. Cum nu le place unora să vadă dinaintea bolii pe care o văd tratată doar prin medicamente ori acte medicale. Ei cred că numai intervenția de acest fel vindecă. Ori Domnul Hristos ne arată- simplu, concis- că vindecarea omului începe dinspre suflet, din interior. Cine a deschis anii trecuți ochii pe drama celor bolnavi de Covid-19 și nu se încăpățânează să nu vadă realitatea a înțeles aceasta. Unde a existat cuvânt bun, încurajare, sprijin moral vindecarea a fost mereu mai aproape. Și chiar celor ce au plecat, mâna întinsă, căldura vocii ori pur și simplu rugăciunea susurată în liniștea așteptării le-a dovedit că suntem printre oameni și nu în lumea diformă a robotizării sufletelor.

            Hristo, Doctorul cel mare- cum îl numește o cântare de demult- încalcă protocolul. Cărturarii îl prind că hulește- și o vor ține așa până în dimineața Învierii. Hulea pentru că ierta, obicei care nu era inserat deloc în concepția oamenilor din vechime. De ce? Uitase Dumnezeu să le spună asta, nu avea sens în contextul unei lumi pe care azi o socotim sălbăticite- ea strălucind dese ori de civilizație în raport cu propria noastră sălbăticie? Dacă recitim atent Poruncile Vechiului Testament vom descoperi că în fiecare poruncă este ascunsă iertarea. Ea este sămânță ținerii Legii, fără de iertare nici una dintre liniile morale cele dăruite de Dumnezeu prin Moise nu se poate împlini, nu poate rodi. Întruparea Domnului Hristos are și această motivare. Nevoia de a le redescoperi oamenilor adâncul de iertare al moralei dumnezeiești. Uneori semănăm și noi cu oamenii- cărturari. Mai atenți la litere decât la duh, la păreri decât la dogme ca atare. Și facem des din „părerologie” știință teologică. Mai ales că azi Capernaumul este întreaga rețea de comunicare, cu bunele și relele ei. Domnul Hristo li-ar auzi de la mulți postaci „Acesta hulește” fie și numai că nu le împărtășește părerile lor despre multele, prea multele subiecte din social transformate în subiecte de reflecție teologică.

Domnul se vădește că știe gândurile ascunse ale cărturarilor. Și nu numai ale acestora. Nu-i ceartă cât îi pune dinaintea logicii lor găunoase de adevăr. „Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne?: a zice: Iertate sunt păcatele tale!, sau a zice : Scoală-te și umblă?” (Matei 9. 4-5). De fapt pentru ei nimic nu era ușor. Se sufocau în analize omenești. Și dese ori tonul dezbaterilor era ridicat, agitata, lipsit de tot ceea ce ar fi însemnat, în fapt, reflecția la conținutul Legii. Poate de aceea mi-i închipui de când eram mic pe cărturari, pe farisei pe toți oponenții Domnului răgușiți, cu vocea arsă de ură. Și de aceea diavolul este tot timpul  prezentat în iconologia socială drept un șuierător, fără a articula total cuvintele, suflând vorbele. Mântuitorul îi lămurește. Nu poate huli în raport cu ceva care nu era trecut în Lege că nici nu se putea închipui în logica lor legalistă. El explică simplu: „Dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te ia-ți patul și mergi la casa ta!” (Matei 9.6). Ceea ce făcea diferența era puterea. Puterea Fiului Omului. Aceea pe care o va dărui Ucenicilor din foișorul de sus, strânși acolo din frică, surprinși de iertarea Lui. Nu vă închipuiți că slăbănogului îi va fi fost ușor să fie iertat. E impresionantă consemnarea din Scriptură: „Și, sculându-se, s-a dus la casa sa” (Matei 9. 7). Simți un pic din șocul revenirii la viață. Pentru că Părinții Bisericii- Sfântul Ioan Gură de Aur ca și Asterie al Amasiei- văd în această vindecare o înviere. Mai ales că imaginea din Evanghelia de la Luca aduce aminte de prezența unei năsălii- targă din care se va dezvolta sicriul de azi- pe care paraliticul își trăiește agonia, moartea socială. Omul ajutat de Fiul Omului. E de fapt mesajul absolut al Evangheliei. Acela că Hristos a venit în mijlocul nostru pentru a vindeca prin iertare.

Dese ori suntem asemeni cărturarilor și fariseilor. Îi tot cerem lui Hristos dovezi, semne. Încă unul și încă unul și încă unul...Se simte în aer că nu mai dăm doi bani pe iertarea lui Dumnezeu până când nu ne lovește agonia vreunei frici, ori boala aducătoare de moarte. Dacă am învăța să ne trăim iertarea în fiecare clipă a vieții noastre, călătoria virtuților propusă de Dumnezeu vieților noastre s-ar transforma în călătoria iertării. Știm că e așa dar tot mai vrem o dovadă, o motivare, o întărire...Privind atent la întâlnirea de astăzi ar trebui să înțelegem în ce mod prin minuni Domnul Hristos ne cheamă, ne vrea trăitori cu El întru Împărăție. Autorul Evangheliei- scriitorul ei- din care am aflat aceste amănunte așează chemarea sa îndată după această vindecare de slăbănog. Domnul Iisus merge în vamă și-i cere să- L urmeze. Și Matei vameșul se scoală și merge după El. Din paralitic om viu, din vameș Apostol. Totul la o chemare. La o poruncă prietenească. La un îndemn de ridicare. Ori Mântuitorul mereu ne cheamă, ne ridică, ne cere să fim vii. Nu poate altfel decât cu noi. Fapta noastră răspuns chemării Lui arată că încă mai credem în iertarea Lui, în modul Său de a face pacea socială prin pacea fiecărei persoane ce alcătuiește societatea. Iertarea Sa care ne ridică!

Începem, împreună, postul Adormirii Maicii Domnului ca un exercițiu de împreună- gustare din iertare. Fie nouă după credința noastră!





Din aceeasi categorie
A.D.I. Eco Sibiu

Festivalul 25 ore de teatru non-stop

Muzeul Astra

Guitar Meeting

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia