Tribuna
Sevis
AMVONUL & TRIBUNA |
Întrebările credinței (Ioan 20.19-31)
Pr. Constantin NECULA
1955 vizualizari
Întrebările credinței (Ioan 20.19-31)

Hristos a înviat!

Suntem, prin Duminica aceasta, întorși în Duminica Învierii. Țineți minte că la a doua Înviere, slujbă la miezul zilei din ziua Paștelui la care se citește prima parte a Evangheliei de astăzi (Ioan 20. 19-25) în mai multe limbi- semn al prezenței Duhului Sfânt ce așteptăm să vină deplin peste Biserică în Ziua Cincizecimii- ni se relatează cum Domnul Iisus Hristos cel Înviat intră pe ușile încuiate de frica iudeilor și stând în mijlocul Ucenicilor Săi le dăruiește Pacea. Ba, mai mult, suflă peste ei Duh Sfânt, ca o arvună a deplinătății iertării ce va să fie principiul de viață al Bisericii. domnul le arată mâinile și coasta Sa (Ioan 20.20) precum odinioară se identifica prin mersul pe apă ori învierea morților ori redarea luminii ochilor celor orbi și ridicarea paraliticilor. Mereu Domnul își arată semnele distinctive ale dumnezeirii împlinite prin întrupare. Acum arată pecetea morții pe care a învins-o. Se bucură Apostolii, dar nu mai este entuziasmul începuturilor ci acela al maturizării. Prin Hristos au trecut, parcă, și ei prin moarte. Seamănă cu niște copii care au trecut printr-o boală cu dureri și care, scăpând din chin și durere,  râd mai tare ca oricând și se bucură pentru lucruri pe care înainte nici nu le băgau în seamă. E maturizarea naivității prin suferință.

Toma nu era cu ei. Om strașnic și lucid spune, la vestirea dintâi a colegilor săi de apostolat, aceste cuvinte: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor și nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. (Ioan 20.25). Fusese prea mare șocul morții Domnului ca să se mai bazeze doar pe cuvinte. Mărturiile nu sunt de ajuns. Vrea dovezi. De aceea întâlnirea lui cu Domnul cel Înviat este paradigmă tuturor întâlnirilor dintre căutător și Înviere. Domnul îl cheamă să împlinească tot ceea ce ceruse să-i fie adus ca argument pipăibil. Hristo chiar se vădește un Dumnezeu pus la îndemâna omului pentru ca omul să capete siguranța Învierii. Toma, cel niciodată aflat la locul potrivit- și la Adormirea Maicii Domnului el tot plecat din Ierusalim avea să fie- face gestul fundamental al cercetării adevărului: cere argumente ca pe niște fundamentări nu ca pe niște iluzii omenești. Arătând rănile prin care a biruit moartea Domnul Hristos nu îi oferă argumente. Argumentele fuseseră cuvintele Apostolilor-frați. Mântuitorul îi oferă fundament credinței rănile Sale. Simțiți diferența? Una este să ți se ofere argumente despre cutare ori cutare medicament că ar face bine și alta este să te faci bine după un tratament specific, acordat profilului tău uman. Cel Înviat nu-i acordă un tratament special lui Toma, oricât ar părea asta. Ci prin el acordă și celorlalți vindecare de îndoială și frică, frica aceea care-i făcuse captivi în foișor, departe de locul împlinirii misiunii lor propovăduitoare: lumea care îi ura. Frica aceea care-i paralizase deplin în zilele Patimilor, frica ce-l umilise pe Petru de plânsese cu amar la poarta casei arhiereilor la cântecul cocoșului. Frica aceea care-i ținuse, cu excepția lui Ioan, departe de Crucea Mântuitorului. Aceasta caută Hristos să vindece. Copleșitoarea frică din interior, care rănea adânc, mult mai adânc decât am crede. Toma este modelul maturizării credinței prin căutare. El e neîncrezător pentru noi toți. Și vindecându-i-se frica și îndoiala este pentru noi argument dumnezeirii Domnului Hristos: „Domnul meu și Dumnezeul meu! (Ioan 20.28). Prin această mărturie Toma arătându-se primul mare dogmatist al lumii de după Înviere.

Strigătul lui de bucurie, așadar-  Domnul meu și Dumnezeul meu- este vindecarea de toate snobismele și sincretismele lumii de acum. Nu. Hristos nu este un lider al lumii după regulile îngălate ale leadershipului modern. Nu. Nici un lider nu-și pune viața așa pentru adepții săi. În nici o altă  cultură religioasă realitatea Răstignirii pentru a mântui tot neamul omenesc nu există. Nu. Hristos nu este unul dinte zeii de acceptat ai lumii, nu este un simplu guru de pripas prin cultura istorică a unei lumi pierdute în istorie. Aud dese ori de la liderii liber-schimbiștilor contemporani că ei acceptă în Hristos modelul unui om moral, al unui lider luminat. Și le spun că asta îl propune pe Hristos drept un om care nu minte, nu trage foloase din poziția sa și nu folosește niciodată ideologizarea pentru a duce la capăt misiunea Sa. Toți acceptă că așa este. Ori, ce ne facem că modelul acesta moral imbatabil a spus- pe bună dreptate, din punctul de vedere al mărturiei de credință- că este Dumnezeu. A acceptat, bunăoară, mărturia lui Toma. Care, rostită cu doar o zi înainte, l-ar fi făcut pe Toma victimă a muceniciei- cum, de altfel, istoria ne și consemnează că va fi.

Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut (Ioan 20.29) nu-i o propoziție care să-l nefericească pe Toma. El știe de acum că Hristos a Înviat. E sensul vieții lui. Nu mai are nevoie de cuvinte. Știe și atât. Dar noi? Noi încă scociorâm prin groapa de gunoi a cunoașterii umane neînțelegând că pe Hristos nu îl cauți cu morții. El se descoperă, vine mereu în întâmpinarea ta cu bucurie și rod duhovnicesc. Neînțelegând că adevărata cunoaștere aduce bucurie nu aroganță, aduce smerenia vieții veșnice. Ioan, Evanghelistul, ne și spune: „Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui ” (Ioan 20.31). Să primești Scriptura ca să crezi înseamnă să treci cu lectura dincolo de argumente către fundamente. Și nu un joc de cuvinte ci este propunerea de veacuri a Bisericii. Suntem în așteptarea Pogorârii Duhului Sfânt, ca realitate și praznic. Se vădește de ce este nevoie de El, a treia Persoană a Sfintei Treimi. Pentru ca tot ce cuprindem cu mintea și viața noastră să fie turnat în fundamentul firii noastre creștine. Cine crede că un astfel de proiect ar fi încăput în el cuvintele „crede și nu cerceta” înseamnă că nu pricepe nimic, chiar nimic, din oceanul cunoașterii la care te cheamă credința. Domnul Hristos nu își educă ucenicii prin sloganuri ci prin conținuturi, prin fundamentări selective fiecărui profil uman. El ne învață întrebările reale ale credinței și nu interogațiile mâțâite și răsfățate ale idiologiilor patetice rupte de sens, mereu alergice la marea învățătură creștină și la cultura realului. Nu. Preocupările creștinilor nu sunt nici numărul de bomboane de pe colivă și nici metrica voalului de mireasă ori numărul paharelor de vin băute la vreun praznic supraevaluat media. Toma ne este frate de atitudine. Necredința lui interogativă îl face frate cu tatăl acela care-i spune Domnului: „Cred Doamne, ajută necredinței mele”! Nu aroganța superficială și de paradă îl face pe Toma întrebător ci iubirea adâncă a subiectului Iisus Hristos. Mărturisita lui emoție de a cunoaște că Hristos a Înviat. Fără această iubire și această emoție creștinismul nostru alunecă mereu în ritualism ieftin și ideologizant, năstrapa iubirii fiind astupată cu zgura intereselor noastre mediocre. Știm azi că Hristos a înviat și pentru că Toma a cerut să vadă, să atingă. S-a îndoit cu folos nouă. Prin el putem spune, lucizi și argumentat: Adevărat a înviat Hristos!





Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

sibiu-turism

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Comunicat_de_Presa_benef-finali-2 - finalizare

comunicat-incheiere-proiect-dabo

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia