Alexandru Hanea asigură interimatul la CSU Sibiu. Concursul pentru postul de director, pe 19-21 februarie

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consiliul de Administraței al Universității ”Lucian Blaga” a luat hotărârea de a-l instala în funcția de administrator delegatal Clubului Sportiv Universitar pe Alexandru Hanea, unul dintre membrii Consiliului de Administrație al ”galben-albaștrilor”. Hanea are în administrare echipele de copii și juniori ale clubului sibian din 2019, iar pe prioada în care va asigura interimatul nu va fi remunerat.

Totodată, ULBS a anunțat că ocuparea postului de director al CSU Sibiu se va face în urma unui concurs care va avea loc în perioada 19-21 februarie.

”Consiliul de Administrație al ULBS, întrunit în ședința ordinară din data de 15.01.2025, a aprobat referatul privind scoaterea la concurs a funcției de conducere contractuale de director al Clubului Sportiv Universitar Sibiu (CSU Sibiu), aflat în subordinea Universității «Lucian Blaga» din Sibiu.

Până la ocuparea acestei funcții, atribuțiile organizatorice din cadrul Clubului Sportiv Universitar din Sibiu vor fi delegate către domnul Alexandru Hanea, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al CSU Sibiu. Acesta va îndeplini rolul de administrator delegat, fără acordarea niciunui drept salarial, începând cu data de 15.01.2025, dar nu mai târziu de data la care funcția de director va fi ocupată prin concurs”, susține universitatea sibiană.

Concursul pentru ocuparea postului de director al CSU Sibiu constă în analiza și evaluarea dosarelor candidaților, cu rezoluția Admis sau Respins, o probă scrisă, pe baza tematicii și a bibliografiei, punctajul maxim fiind de 100 puncte, din care 10 puncte din oficiu și un interviu care include prezentarea planului managerial (punctaj maxim 100 puncte,

din care 10 puncte din oficiu).

 

Ce abilități trebuie să aibă viitorul director

 

Cei care doresc să își depună dosarul pentru concursul în urma căruia CSU Sibiu ar urma să aibă un nou director trebuie să aibă studii superioare de lungă durată/ studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției: minimum 3 ani, cunoștințe privind managementul proiectelor și managementul sportiv, cunoștințe temeinice de utilizare a pachetului Microsoft Office, limba engleză nivel B2 (minim).

De asemenea, candidații trebuie să dețină abilități de coordonare, conducere, control și comunicare, ccompetențe manageriale (analiză, diagnoză, sinteză, monitorizare), capacitatea de a atrage surse de finanțare prin sponsorizări, donații, aplicații la

diverse apeluri în domeniul sportiv și să fie persoane dinamice, rezistente la stres, comunicativi, obișnuiți să lucreze și să respecte termenele, se mai arată în postarea ULBS de pe site-ul propriu.

Dosarele de concurs se depun până la data de 13 februarie, ora 12:00, la Registratura Rectoratului Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, situată în Clădirea Rectoratului, Bulevardul Victoriei nr. 10, Sibiu.

Condițiile de concurs pot fi consultate  la https://www.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/documents/ca/2025/Anexa-8_Referat-post-concurs.pdf

Relații suplimentare se obțin la Rectoratul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Cabinet Rector, 0269217887, email: rectorat@ulbsibiu.ro.

 

Calendarul concursului. Numele noului director, făcut public pe 25 februarie

 

1. Proba scrisă: 19 februarie, ora 09:00, sala Consiliului de Administrație al ULBS,

Bd. Victoriei, nr. 10, parter;

2. Rezultatele probei scrise, afișate în ordine descrescătoare a punctajelor totale

obținute de candidați: 19 februarie, online, pe site-ul ULBS;

3. Depunere contestații proba scrisă: 20 februarie, ora 15:00, în scris la Registratura

ULBS;

4. Interviu: 21 februarie, începând cu ora 09:00, sala Consiliului de Administrație al

ULBS;

5. Rezultate interviu și rezultate finale: 21 februarie, online, pe site-ul ULBS;

6. Depunere contestații rezultate finale: 24 februarie, ora 15:00, în scris, la

Registratura ULBS;

7. Publicare rezultate finale concurs: 25 februarie, online, pe site-ul ULBS.

Condițiile generale de participare la concursul pentru ocuparea postului de director al CSU Sibiu sunt cele stabilite în HG nr. 286/2011, coroborate cu Legea nr. 53/2003 din Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cu OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

Autor
16 ianuarie 2025 la 17:45

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 8 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit