Alcoolul, „regele” infracțiunilor rutiere pe drumurile din Sibiu

Se știe, sfârșitul de săptămână dă dezlegare la petreceri. Nu întotdeauna cei ce se „dedulcesc” la băuturi alcoolice se țin departe de volan, unii ținând morțiș să își etaleze abilitățile de conducător auto. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

„În weekendul trecut, polițiștii sibieni au intensificat acțiunile specifice pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ocazie cu care au fost constatate 8 infracțiuni  la regimul circulației, au fost reținute 22 de permise de conducere și au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare. Polițiștii au aplicat 580 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 182.000 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Duminică, în jurul orei 01.30, în Bârghiș, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un localnic în vârstă de 46 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În baza celor constatate, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Cu o zi înainte, în jurul orei 05.30, în orașul Tălmaciu, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 105G de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Sibiu. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Fără permis și în stare de ebrietate

 

Duminică, în jurul orei 02.30, în orașul Tălmaciu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu, un localnic în vârstă de 23 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu a rezultat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

 

Suspecți că ar fi consumat substanțe interzise

 

Sâmbătă, în jurul orei 21.00, în orașul Tălmaciu, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit un autoturism condus pe DN 7 de către un localnic, în vârstă de 21 de ani. În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. În cauză, la nivelul Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Luni, în jurul orei 01.00, în orașul Copșa Mică, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au oprit un autoturism condus pe DN 14 de către un cetățean străin, în vârstă de 24 de ani. În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.  Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. (D.B.)

08 iulie 2024 la 14:44
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 8 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 10 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 13 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 14 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit