Tribuna
Alcoolemii record în Sibiu și Agnita. Polițiștii au reținut zeci de permise și au dat amenzi de 96.000 de lei, în weekend
Alcoolemii record în Sibiu și Agnita. Polițiștii au reținut zeci de permise și au dat amenzi de 96.000 de lei, în weekend
© Răzvan NEGRU / Arhivă

Polițiștii sibieni au constatat 13 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 28 de permise  pentru a suspenda dreptul de a conduce al șoferilor și au sancționat cu amendă 402 participanți la trafic, valoarea sancțiunilor contravenționale ridicându-se la suma de 96.000 de lei. Totul s-a întâmplat de vineri, până duminică, în timpul acțiunilor rutiere din weekend.

De exemplu, vineri dimineața, în jurul orei 5.00, în Piața Unirii din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere. În plus, în urma testării alcoolscopice a șoferului, a rezultat o concentrație de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele vâlceanului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.În momentul opririi autoturismului de către echipajul de polițiști, tânărul era însoțit de un prieten, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din județul Satu Mare, care îi încredințase autoturismul spre a fi condus deși știa că tânărul nu deține permis. Pe numele sătmăreanului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede  obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile ublice unei persoane despre care știe că nu deține acest drept.

Tot vineri, dar aproape de miezul nopții, în parcarea complexului Promenada Mall din localitatea Șelimbăr, polițiștii rutieri au depistat un sibian în vârstă de 17 ani în timp ce conducea un moped fără a deține permis de conducere. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.  

Sâmbătă, în jurul orei 1.30, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au depistat un alt bărbat care conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 21 de ani, domiciliat în orașul Ocna Sibiului, acesta fiind identificat la volanul unui autoturism condus pe Calea Șurii Mici. Și de această dată, polițiștii au deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Două ore mai târziu, pe DN 1, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus în zona localității Miercurea Sibiului de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Alba. În urma testării alcoolscopice a șoferului a rezultat o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În jurul orei 4.00, pe strada Dealului din municipiul Sibiu, un alt șofer a fost depistat în timp ce conducea sub influența alcoolului. Tânărul, în vârstă de 19 ani, din localitatea Gura Râului, a prezentat o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot sâmbătă, în jurul orei 19.30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un moped condus pe strada Henri Coandă de către un sibian în vârstă de 39 de ani. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. În prezent, bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Aproape de mizeul nopții, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Roșia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din localitatea de domiciliu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Imediat după producerea tamponării polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce și se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Duminică, în jurul orei 3.00, în orașul Agnita, pe strada Livezii, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 33 de ani. În urma testării alcoolscopice a șoferului a rezultat o concentrație de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele șoferului întocmindu-se dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA