Agenția B.N.R. Sibiu invită publicul la a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, în perioada 18-19 aprilie 2024

Acasa >

Articol

  • În zilele de joi, 18 aprilie, și vineri, 19 aprilie, în intervalul 11:00 – 19:00, vor fi organizate tururi ghidate pentru publicul larg în Palatul Vechi al Băncii Naționale a României din strada Lipscani nr. 25 (București), fără programare prealabilă, pentru a marca 144 de ani de la înființarea instituției;
  • Mai multe sucursale și agenții ale BNR din teritoriu vor fi deschise pentru public, în același interval orar;
  • În premieră, vizitatorii vor putea admira și exponatele din cadrul expoziției temporare Avram Iancu. Omul. Eroul. Legenda cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea eroului național.

„În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise. Evenimentul va avea loc în zilele de joi, 18 aprilie, și vineri, 19 aprilie 2024, când vor fi organizate vizite pentru public în cadrul unor tururi ghidate de aproximativ 30 de minute, fără programare prealabilă, în intervalul 11:00-19:00 (ultima oră de intrare fiind 18:00), în grupuri de maximum 20 de persoane.
Pe parcursul celor două zile, publicul interesat va avea acces la spațiile bogat decorate ale Palatului Vechi al băncii din strada Lipscani nr. 25 (inclusiv la sala Consiliului de Administrație și vechiul cabinet al Guvernatorului), va afla informații inedite despre istoria noastră instituțională de la ghizii Muzeului BNR, va admira cele mai importante obiecte expuse în cadrul Muzeului și va putea să atingă unul dintre prețioasele exponate – un lingou din aur.
În premieră, vizitatorii vor admira și exponatele din cadrul expoziției temporare Avram Iancu. Omul. Eroul. Legenda dedicate celebrării bicentenarului nașterii eroului ardelean. Expoziția este realizată în parteneriat cu Muzeul Național Militar Regele Ferdinand I, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj-Napoca și Serviciul Județean Alba al Arhivelor Naționale ale României. 
Tot în perioada 18-19 aprilie 2024, mai multe sucursale și agenții din teritoriu ale Băncii Naționale a României vor fi deschise pentru public, în același interval orar. Acestea sunt: Sucursala Regională Cluj, Sucursala Regională Constanța, Sucursala Regională Dolj, Sucursala Regională Iași, Sucursala Regională Timiș, Agenția Argeș, Agenția Brăila, Agenția Buzău, Agenția Gorj, Agenția Maramureș, Agenția Mureș, Agenția Prahova, Agenția Sibiu, Agenția Suceava.
În acest context, Agenția Sibiu invită publicul larg să-i viziteze sediul din orașul Sibiu, strada Mitropoliei,  nr.16, unde va avea acces la informații referitoare la istoria şi identitatea Băncii Naționale a României”, au transmis reprezentanţii Agenţiei BNR Sibiu într-un comunicat de presă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

16 aprilie 2024 la 14:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit